Sfaturi în achiziționarea unui rucsac

Posted by Serban Razvan in Echipament on Mar 15th, 2012 | 2 comments

Alegerea rucsacului este foarte importantă atunci când trebuie să mergi cu el în spate fie și numai pentru câteva ore. Dacă mai punem la socoteală și deplasările pe teren accidentat, atunci când centrul de greutate al corpului se modifică constant, un rucsac care să se așeze bine pe corp și în care să-ți poți organiza în mod echilibrat lucrurile este o necesitate.

De aceea atunci când îți alegi rucsacul trebuie să ții seama de câteva criterii. Primul și poate cel mai important criteriu este durata turelor pe care le faci. În funcție de asta vei alege un rucsac mai mare sau unul ai mic. Volumul unui rucsac se calculează în litri, iar în fucție de lungimea în ore /zile a turelor pe care le întreprinzi se desprind trei categorii principale de rucsacuri: rucsacul de 15 l ideal pentru turele de câteva ore – maxim o zi, rucsacul de 30 l ideal pentru turele de 2-3 zile, rucsacul de peste 60 l ideal pentru turele ce depasesc 3 zile.

Un alt criteriu important îl reprezintă volumul bagajului pe care îl cari într-o tură și numărul de persoane pentru care este folosit rucsacul. Dacă volumul bagajului poate fi ajustat prin mici trucuri organizatorice despre care vom vorbi într-un articol viitor, numărul de persoane pentru care folosești rucsacul trebuie luat automat în calcul. De exemplu eu folosesc deseori rucsacul de 30 l pentru turele de o zi atunci când facem ture „în familie” (2 persoane).

În zilele noastre a devenit foarte important spațiul de transport al obiectelor sensibile (tabletă, laptop, netbook, echipament foto, etc). Tot mai mulți oameni vor să-și care cu ei aceste gadgeturi și de aceea, în aceste cazuri, se recomandă achiziționarea unui rucsac cu compartiment special de depozitare și transport, prevăzut cu material de absorbție a șocurilor. Eu nu obișnuiesc să car astfel de gadgeturi nu pentru că nu le consider utile ci strict din comoditate.

Sistemul de distribuire a greutății și metodele de reglare ale acestuia sunt o componentă importantă a unui rucsac, folosindu-ne de acest sistem putem distribui greutate rucsacului în mod egal atât pe omoplați cât și pe coapse. În cazul rucsacurilor ieftine acest sistem este o imitație de proastă calitate a unui sistem eficient, de aceea se recomandă achiziționarea unui rucsac al cărui raport calitate preț să fie peste medie.

Materialul din care este confecționat rucsacul trebuie să fie unul rezistent, de preferat CORDURA, deseori vei fi nevoit să traversezi locuri cu vegetație deasă caz în care materiale normale riscă să se agațe sau să se rupă. Pe sub acest material ar fi bine să fie aplicată o membrană impermeabilă care să protejeze în cazul ploilor ușoare, iar fermoarele să fie YKK (fermoar impermeabil). Suplimentar este recomandat să-ți achiziționezi o husă de protecție pe care să o folosești la nevoie aplicând-o peste rucsac pentru a proteja lucrurile din interior în cazul ploilor sau a ninsorilor puternice.

Îchei cu speranța că informațiile de mai sus vă vor fi utile, dar vă invit pe voi să completați lista reccomandărilor mele cu alte sugestii.

Scurt despre Creasta Păltinenilor

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Mar 14th, 2012 | 0 comments

Ieri mă văitam ca lucrez de ceva vreme, fără prea mare succes, la un articol despre cea mai recentă tura, cea de anul acesta, o tură pe Creasta Păltinenilor. Cum nu pare să fie timp prea curând pentru a finaliza articolul și nici nu doresc să trec peste această tură fără a-i acorda importanța cuvenită, căci vă rog să mă credeți că merită atenție, voi continua prin a înșira câteva impresii fără a intra prea mult în detalii.

Situată în apropiere de Nehoiu zona poate să fie cunoscută celor ce au parcus drumul de la Buzău la Brașov pe acolo pentru o porțiune ce se vede din șosea, un loc în care râul Buzău trece prin imediata vecinătate a unui abrupt și spectaculos perete de gresii pe coama căriua se agață brazi vânjoși și altă vegetație prietenă cu stânca. De aolo și încă vre-o câțiva km în amonte se întinde Creasta Păltinenilor.

La vremea când am făcut această tură codul ba roșu, ba portocaliu era pe sfârșite iar drumul aproape practicabil. Cu toate că se circula greu am ajuns relativ devreme la destinație și am pornit pe traseul nemarcat, dar bine cunoscut de companionul meu, însoțind râul o bună bucată lucru ce ne-a dat posibilitatea să vedem și câteva lișite ba mai mult și o lebădă căutându-și hrană printre sloiurile de gheață de pe râu.

Am urcat panta abruptă până în creastă iar urcușul ne-a sleit de puteri fiind prima tură după „porc” (așa numim noi prima tură de după sărbătorile de iarnă). Efortul a meritat însă pentru că din creasta aveam priveliști ca cea din fotografia de mai sus, cu sate înșirate la poale și coșuri fumegând, un peisaj pastoral desprins parcă dintr-un tablou.

Creasta este destul de spectaculoasă având stâncăraie și săritori ce nu pot fi observate de jos datorită vegetației, cu locuri de belvedere și zone puțin umblate. Am mers prin zăpada până la brâu, în unele zone, și am hălăduit timp de câteva ceasuri oprindu-ne doar pentru fotografii și o bine meritată masă la ascunzișul unei stânci unde ninsoare ce cădea necontenit nu ne putea intra în conserve.

La capătul crestei se întinde o poiana loc din care am decis și noi că ar fi cazul să coborâm căci deja stratul de zăpadă creștea considerabil și riscam să ne trezim că se închide drumul din nou. Așa că am pornit la vale admirând câteva căprioare ce săreau țanțoșe la distanță sigură de noi. Ultima parte a drumului ne-a purtat prin livezile gospodarilor iar mai apoi pe două ulițe înguste. În final am trecut puntea pe care venisem și de aici la mașină am ajuns în câteva minute obosiți dar mulțumiți de tura ce tocmai luase sfârșit.

Tură pe Creasta Teherăului

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jun 29th, 2011 | 0 comments

Am făcut tura asta undeva pe la sfârșitul lui februarie anul ăsta pe Creasta Teherău din Munții Buzăului, dar nu am avut timp să scriu de ea. A fost o tură extraordinar de frumoasă, într-o zi senină și cu foarte, foarte multă zăpadă, pe un traseu nemarcat, prin locuri puțin umblate.

Cum nici acum timpul nu-i mai darnic cu mine vă las să vizionați acest filmuleț și mă retrag cu promisiunea că voi face și o galerie foto a turei.

Sfârșit de an în Penteleu

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jan 21st, 2011 | 4 comments

Un scurt preview video

A fost un sfârșit de an superb așa cum aș fi îndrăznit numai să visez cu câteva săptămâni înainte. Și spun asta pentru că am petrecut patru zile de neuitat în Masivul Penteleu cu ture în fiecare zi pe diverse condiții meteo, de la un calm total cu cer senin și priveliște până departe în zare, la furtună cu chiciură și vant în rafale ce bătea atât de nebun încât putea spulbera la propriu un om.

Am plecat pe 30 decembrie 2010 cinci omuleți într-o aventură de sfârșit de an. Mașinuța noastră de oraș ne-a purtat atât cât a putut și ea până la Varlaam, iar de acolo am parcurs o bună bucată de drum cu niște camioane de la o exploatare forestieră, până la locul în care oamenii aveau de încărcat. Tare bine ne-a prins transportul oferit, să le dea Dumnezeu sănătate șoferilor, mai cu seamă că rucsacii noștrii, ai băieților, cântăreau 27-28kg fiecare, iar distanța ce trebuia parcursă pe drumul forestier era destul de mare.

Am coborât din camioane, ne-am pus echipamentul de iarnă și am pornit la drum. Urme proaspete de animale puteau fi întâlnite la tot pasul, fiind ușor de zărit pe zăpada afânată. Am făcut destul de multe opriri datorită greutății pe care trebuia să o cărăm în spate, principala oprire fiind la stâna Cernatu (aprox. 1400m) unde am făcut și o pauză de masă. După popasul de la stână am pornit către obiectivul final într-o ultimă tură de forță deoarece în față aveam o pantă abruptă.

Curtea stânii Cernatu

Interiorul stânii

A doua zi de dimineață, după micul dejun, am hotărât să facem o tură peste Vârful Penteleu (1772m ) și mai apoi pe Culmea Penteleului către Crucea Fetei, dar pentru că am zăbovit mult pe drum și pentru că zăpada nu fusese „ruptă” am ajuns numai până la Arsele și am făcut retur pentru a fi la timp alături de fete în seara de revelion.

Un răsărit de soare superb în cea de a doua zi

Vedere până departe spre Ciucaș și Bucegi

Vârful Penteleu în prima tură – deși ziua era senină vântul bătea puternic (se poate vedea după cât de umflate erau hainele pe mine)

Vîrful Penteleu vedere din N-V

Arsele – privind copacii vă puteți da seama de ce se numește așa zona

Înghețată naturală

Urme înghețate de lup

Și pentru că am chefuit și noi ca tot omul mai cu spor la cumpăna dintre ani, ziua de după ne-am permis să lenevim în mare parte și datorită vremii urâte de afară, unde cu tot efortul nu vedeai la mai mult de cinci metri, iar vantul sufla mai gata să scoată brazii din rădăcini. Cu toate astea, la lăsarea serii am hotărât, la îndemnul unuia din companioni, să facem o tură până pe vârf și să ne lăsăm bătuți de vânt și acele de gheață.

Zis și făcut, ne-am echipat corespunzător și am ieșit în viforul de afară. Cu cât urcam mai mult pe vârf cu atît înțelegeam mai mult utilitatea bețelor fără de care nu am fi putut sta în picioare măcar. Ajunși pe vârf am fost răsplătiți din plin deoarece din când în când vântul spulbera ceața lăsând să se vadă un apus perfect. A fost o experiență extraordinară ce nu poate fi descrisă în cuvinte, așa că nici nu îndrăznesc să încerc ci mă mulțumesc să vă arat pozele de mai jos lăsându-vă să vă faceți singuri păreri.

Mai sus crucea și releul de pe Penteleu – le puteți vedea în poza făcută pe zi pentru a face o comparație

Deși nu pare decât o poză nereușită, ăsta-i un apus de soare fotografiat într-o furtună teribilă

Aveam puțină chiciură în barbă…

…și nici pe haine nu era mai bine

Cea de a patra zi a fost ziua de întoarcere, când cu părere de rău a trebuit să ne despărțim de munte și să pornim către case. Cu toate astea ne-am bucurat din plin de traseul de întoarcere deoarece l-am parcurs în totalitate așa cum nu făcusem la dus, mai cu seamă că acum bagajele erau mai puține.

Cele patru zile petrecute în împărăția Penteleului au fost cu mult mai frumoase decât puteți găsi în umila mea descriere, dar din varii motive mă voi rezuma la atât mulțumindu-mă să completez cu poze.
Până la următoare tură să auzim de bine!

De-a toamna iarna-n drum spre Leaota

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Oct 10th, 2010 | 13 comments

Incep cu sfarsitul

Stau in caldura caminului si privesc lenes la pozele facute cu o zi inainte. Din boxe rasuna vocea blajina a lui Alifantis, iar eu ma desfat cu o halba de bere tolanit in scaunul de la birou. Nu mai tarziu de ieri, pe la orele pranzului, viscolul imi biciuia fata aruncand peste mine, peste insotitorii mei si Muntele Priseaca prima zapada cernita din norii plumburii de un viscol in toata regula.

Peisajele de pe monitor imi capteaza atentia, am acel sentiment pe care il incerc dupa fiecare tura cand, privind la pozele facute, am senzatia ca nu am fost acolo sau ca nu m-am bucurat asa cum trebuia de locurile acelea. In poze gasec o combinatie ciudata de toamna si iarna, un pastel in tonuri gri si ruginii, iar in mijlocul acesti inclestari a anotimpurilor regasesc micul nostru grup sfidand capriciile vremii si inaintand, cand pe creasta cand la adapostul padurii, catre obiectivul final: varful Leaota (2133m).

Dar sa-ncepen cu-nceputul, zic…

… pentru ca tu, cititorul, sa intelegi despre ce-i vorba si sa poti parcurge, cu imaginatia-ti bogata, traseul alaturi de micul nostru grup. Pentru ca cititorii mei sunt cam aceiasi, voi trece peste partea in care spun ca planific turele de c-o saptamana inainte si ca plec dis-de-dimineata din Buzau pentru a intra cat mai devreme in traseu.

Am sa precizez insa ca pentru aceasta tura am ales ca obiectiv final Varful Leaota, dar nu pe acelasi traseu descris aici pe care am umblat toamna trecuta, ci pe un alt traseu ce porneste din comuna Stoienesti, mai exact de pe valea firului de apa Paraul Runcului. Nu-i lesne de ajuns prin locurile astea, caci poate nici multi damboviteni nu stiu zona, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al GPS-ului (plus ajutorul catorva localnici) la ora zece in prima parte a zilei lasam masina si porneam in sus pe firul Runcului catre obiectivul nostru.

Poate citind introducerea te-ntrebi de starea vremii, ei bine afla ca am tot citit prognozele de c-o saptamana ‘nainte, dar majoritatea site-urilor spuneau acelasi lucru: ploaie si lapovita. Cu toate astea am decis sa fim pe munte in acel sfarsit de saptamana si mai cu seama pe acel traseu putin umblat caci am omis sa spun, acesta nu-i traseu marcat.

Prima parte a drumetiei noastre ne poarta pasii prin padurea de fag ce acopera versantul sudic al muntilor Priseaca, pentru ca mai apoi sa ne scoata in creasta expusa de unde, intr-o zi senina, am avea priveliste superba atat asupra satelor din sudul muntelui cat si a celor de la nord. Spuneam mai devreme ca prognoza meteo nu era deloc favorabila si ne asteptam la ploii sigure urmate de precipitatii sub forma de lapovita, numai ca, dupa ce am parcurs o buna bucata din traseu am dat piept cu o ninsoare napraznica viscolita de un vant pe masura.

Facem o scurta oprire pentru a ne acoperi cu cate un fes sau o manusa, ori pentru a schimba o geaca mai subtire cu una hotarata, urmand mai apoi carare ce serpuieste pe culmea Priseaca. La ceva vreme de mers dam peste niste grajduri in constructie, iar mai apoi trecem printr-o pajiste alpina. Aproape de intersectia muntilor Priseaca si Fagetel facem popas pentru a manca cate ceva si pentru a ne odihni putin.

Alegem ca loc de popas o zona retrasa protejata de un molidis. Scoatem merindele din saci si ne punem pe mancat. Pana acum, datorita in mare parte altitudinii (aproximativ 1300m), suntem inconjurati de neguri. Vantul taios si faptul ca nu mai facem miscare ii afecteaza pe unii din tovarasii mei de drum si cum nici echipamentul adaugat ulterior nu mai face fata, mai in gluma mai in serios era nevoie de un foc.

Bushcraft-ul la nevoie se cunoaste

Din vorba in vorba, din gluma in gluma si din tremurat in tremurat unul din companioni imi spune: “ia mai sa te vad acum, pe viscolul asta, facand focul si mai mult sa te vad facand un ceai” si apoi facem prinsoare pe asta. Restul grupului sustine ca un ceai ar fi o binecuvantare si sincer nici mie nu-mi displace ideea. Atunci umblu in borseta cu chestii utile, scot amnarul, pungulita cu coaja de mesteacan si il mobilizez si pe Mihai ca doar si el face parte din gasca de practicanti ai bushcraftului.

Foc facut pe pat de lemne

Impreuna cautam copaci “morti in picioare” caci cei cazuti sunt deja acoperiti cu un strat de zapada sau is uzi. Alegem intai crengute subtiri si ramuri uscate de molid apoi facem rezerva necesara de lemne uscate pentru a porni focul. Eu fac rapid un pat din crengi pentru ca aprinderea focului direct pe pamant ar fi imposibila datorita umezelii, apoi pun coaja de mesteacan, crengutele subtiri, dau doua scantei din amnar (obligatoriu sa ai amnar ca-i bun indiferent de vreme) si-i gata focul.

In timpul asta Mihai se descurca de niste crengi uscate de molid si incet, incet flacara anemica de la inceput se transforma intr-un foc in toata regula. Dar asta-i prima din cerintele grupului pe locul doi fiind ceaiul. Bun, avem apa iar Mihai ne imprumuta gamela lui, tot ce ne mai trebuie ar fi un plic de Lipton si ceva miere sau zahar. Dar sa nu ne amagim, odata ca prefer ceaiul din plante culese de mine si mai apoi ca suntem in mijlocul viscolului, pe munte la doua-trei ore de civilizatie.

Ceai din cetina

Cand este momentul adun ceva cetina din copacii mai tineri si o trantesc in apa calda. Pe masura ce fierbe putem vedea acele verzi cum devin galbui semn ca vitamina C trece din cetina proaspata in ceaiul nostru. Inca vre-o cateva minute si fiertura e gata. O impartim in cani, iar pentru cei care nu au din ce bea facem niste paharute pe loc taind gaturile unor sticle folosite.

Pahar improvizat

In timp ce stateam noi in jurul focului la ceai un caine de stana incepe a ne latra si la scurt timp in urma lui vin si doi ciobani. Dau ziua buna, obligatoriu intreaba de-o tigara’ si din vorba-n vorba zic: “apai cand am auzit cainele latrand am zis ca-i lupu’, doar ce-am vazut unu’ flamand mai devreme colo (si arata catre o panta din fata noastra)”. Tare as fi vrut sa merg pana acolo caci cu siguranta as fi putut sa iau urma, stratul de zapada afanata fiind ideal pentru tracking, dar restul grupului decide ca-i bine sa facem cale intoarsa de pe acum ca-ci nu-s sanse sa ajungem pe varf, iar eu nu am alta solutie decat sa ma conformez.

Si eu prin viscol

Pe drumul de intoarcere

Cum la intoarcere avem mai mult de coborat iar vremea incepea sa se indrepte, alegem sa zabovim pentru poze. Tot peisajul merita pozat, aici un maces cernit de zapade, colo o carare incetosata, mai la stanga lanturi de munti in departare vizibile printre ceturi.

Din fotografi ne transformam in culegatorii unii aduna conuri de brad pentru nus’ ce proiecte pe acasa, iar eu fac popas pentru a strange macese din astea mari si sanatoase de cresc prin zona caci iarna-i lunga iar ceaiul de macese folositor. Imi umplu buzunarele si grabesc pasul pentru a-i ajunge pe cei din fata.

Fructul de maces (rosa canina)

Mai zabovim pret de cateva poze apoi dam din nou in firul apei pe Valea Runcului unde ne curatam bocancii de noroi si ne strangem bagajele pentru a ne inapoia fiecare pe la casele cu-i ii are, chiar in momentul cand ziua parea sa cedeze in fata noptii.

Partea urata a povestii

Ne vreau sa deprim pe nimeni si nici a face pe profetul nu doresc dar, pe langa lucrurile si pataniile frumoase din tura asta am ramas si cu un gust amar. Inca de la intrarea in traseu am fost neplacut surprins sa vad niste omuleti de prin partile locului cum trec pe langa noi cu niste masinarii confectionate de ei presupun (din pacate nu am reusit sa-i fotografiez) folosite pentru a trage lemnul din padure. In urma acelor atelaje suspecte ramaneai izbit de un puternic miros de comvustibil nears, iar din loc in loc am dat de pete de ulei si cauciucuri aruncate.

Oamenii astia taiau copaci, dar nu pareau a face asta in mod organizat sau pentru o exploatare forestiera ci mai degraba pentru ei. Nu-s tapinar dar din ce stiu copacii marcati pentru taiere sunt din cei batrani sau bolnavi ori am gasit pe traseul fagi tineri si frumosi doborati. Mai mult, imediat ce am urcat culmea Prisecii un grup de taietori au doborat chiar sub privirile noastre un fag tanar si falnic, ceva mai incolo rasunand sunetul toporului hulbav lovind necontenit lemnul.

Si cum nu ar fi de ajuns ca distrug padurea oamenii astia pare-se ca nu-s straini nici de bragonaj, caci in cateva locuri am dat de plumbi din aia confectionati pentru pustile artizanale folositi, cel mai probabil, pentru a tranti vre-o capra ori vre-o pasare (cocos, fazan, etc.).

Plumbi pentru arme confectionate artizanal

Pe post de incheiere

Chiar daca nu am ajuns pana pe varf nu-i bai. Eu plec de acasa pentru munte si padure, iar de nu ajung unde-mi propun nu ma intristez ca-ci mie sufletul vesel si inima plina de bucurie cand cutreier pe carari salbatice.

Si uite asa, litera cu litara si rand cu rand, tu cititorule ai mai parcurs alaturi de mine o carare prin frumosii nostrii munti, de aceea sper ca cele povestite de mine sa iti fi placut. Dar nu trebuie sa iei de bune numai parerile si relatarile mele, ci iesi in natura, fa-ti timp pentru a vedea frumusetea salbaticiei, lasa vantul sa-ti mangaie fata ori ploaia sa-ti ude trupul caci omul s-a nascut in natura si numai in natura simte ca traieste cu adevarat.

Vezi albumul turei