Tură pe Creasta Teherăului

Posted by admin in Calatorii on iun 29th, 2011 | 0 comments

Am făcut tura asta undeva pe la sfârșitul lui februarie anul ăsta pe Creasta Teherău din Munții Buzăului, dar nu am avut timp să scriu de ea. A fost o tură extraordinar de frumoasă, într-o zi senină și cu foarte, foarte multă zăpadă, pe un traseu nemarcat, prin locuri puțin umblate.

Cum nici acum timpul nu-i mai darnic cu mine vă las să vizionați acest filmuleț și mă retrag cu promisiunea că voi face și o galerie foto a turei.

Sfârșit de an în Penteleu

Posted by admin in Calatorii on ian 21st, 2011 | 4 comments

Un scurt preview video

A fost un sfârșit de an superb așa cum aș fi îndrăznit numai să visez cu câteva săptămâni înainte. Și spun asta pentru că am petrecut patru zile de neuitat în Masivul Penteleu cu ture în fiecare zi pe diverse condiții meteo, de la un calm total cu cer senin și priveliște până departe în zare, la furtună cu chiciură și vant în rafale ce bătea atât de nebun încât putea spulbera la propriu un om.

Am plecat pe 30 decembrie 2010 cinci omuleți într-o aventură de sfârșit de an. Mașinuța noastră de oraș ne-a purtat atât cât a putut și ea până la Varlaam, iar de acolo am parcurs o bună bucată de drum cu niște camioane de la o exploatare forestieră, până la locul în care oamenii aveau de încărcat. Tare bine ne-a prins transportul oferit, să le dea Dumnezeu sănătate șoferilor, mai cu seamă că rucsacii noștrii, ai băieților, cântăreau 27-28kg fiecare, iar distanța ce trebuia parcursă pe drumul forestier era destul de mare.

Am coborât din camioane, ne-am pus echipamentul de iarnă și am pornit la drum. Urme proaspete de animale puteau fi întâlnite la tot pasul, fiind ușor de zărit pe zăpada afânată. Am făcut destul de multe opriri datorită greutății pe care trebuia să o cărăm în spate, principala oprire fiind la stâna Cernatu (aprox. 1400m) unde am făcut și o pauză de masă. După popasul de la stână am pornit către obiectivul final într-o ultimă tură de forță deoarece în față aveam o pantă abruptă.

Curtea stânii Cernatu

Interiorul stânii

A doua zi de dimineață, după micul dejun, am hotărât să facem o tură peste Vârful Penteleu (1772m ) și mai apoi pe Culmea Penteleului către Crucea Fetei, dar pentru că am zăbovit mult pe drum și pentru că zăpada nu fusese „ruptă” am ajuns numai până la Arsele și am făcut retur pentru a fi la timp alături de fete în seara de revelion.

Un răsărit de soare superb în cea de a doua zi

Vedere până departe spre Ciucaș și Bucegi

Vârful Penteleu în prima tură – deși ziua era senină vântul bătea puternic (se poate vedea după cât de umflate erau hainele pe mine)

Vîrful Penteleu vedere din N-V

Arsele – privind copacii vă puteți da seama de ce se numește așa zona

Înghețată naturală

Urme înghețate de lup

Și pentru că am chefuit și noi ca tot omul mai cu spor la cumpăna dintre ani, ziua de după ne-am permis să lenevim în mare parte și datorită vremii urâte de afară, unde cu tot efortul nu vedeai la mai mult de cinci metri, iar vantul sufla mai gata să scoată brazii din rădăcini. Cu toate astea, la lăsarea serii am hotărât, la îndemnul unuia din companioni, să facem o tură până pe vârf și să ne lăsăm bătuți de vânt și acele de gheață.

Zis și făcut, ne-am echipat corespunzător și am ieșit în viforul de afară. Cu cât urcam mai mult pe vârf cu atît înțelegeam mai mult utilitatea bețelor fără de care nu am fi putut sta în picioare măcar. Ajunși pe vârf am fost răsplătiți din plin deoarece din când în când vântul spulbera ceața lăsând să se vadă un apus perfect. A fost o experiență extraordinară ce nu poate fi descrisă în cuvinte, așa că nici nu îndrăznesc să încerc ci mă mulțumesc să vă arat pozele de mai jos lăsându-vă să vă faceți singuri păreri.

Mai sus crucea și releul de pe Penteleu – le puteți vedea în poza făcută pe zi pentru a face o comparație

Deși nu pare decât o poză nereușită, ăsta-i un apus de soare fotografiat într-o furtună teribilă

Aveam puțină chiciură în barbă…

…și nici pe haine nu era mai bine

Cea de a patra zi a fost ziua de întoarcere, când cu părere de rău a trebuit să ne despărțim de munte și să pornim către case. Cu toate astea ne-am bucurat din plin de traseul de întoarcere deoarece l-am parcurs în totalitate așa cum nu făcusem la dus, mai cu seamă că acum bagajele erau mai puține.

Cele patru zile petrecute în împărăția Penteleului au fost cu mult mai frumoase decât puteți găsi în umila mea descriere, dar din varii motive mă voi rezuma la atât mulțumindu-mă să completez cu poze.
Până la următoare tură să auzim de bine!

De-a toamna iarna-n drum spre Leaota

Posted by admin in Calatorii on oct 10th, 2010 | 13 comments

Incep cu sfarsitul

Stau in caldura caminului si privesc lenes la pozele facute cu o zi inainte. Din boxe rasuna vocea blajina a lui Alifantis, iar eu ma desfat cu o halba de bere tolanit in scaunul de la birou. Nu mai tarziu de ieri, pe la orele pranzului, viscolul imi biciuia fata aruncand peste mine, peste insotitorii mei si Muntele Priseaca prima zapada cernita din norii plumburii de un viscol in toata regula.

Peisajele de pe monitor imi capteaza atentia, am acel sentiment pe care il incerc dupa fiecare tura cand, privind la pozele facute, am senzatia ca nu am fost acolo sau ca nu m-am bucurat asa cum trebuia de locurile acelea. In poze gasec o combinatie ciudata de toamna si iarna, un pastel in tonuri gri si ruginii, iar in mijlocul acesti inclestari a anotimpurilor regasesc micul nostru grup sfidand capriciile vremii si inaintand, cand pe creasta cand la adapostul padurii, catre obiectivul final: varful Leaota (2133m).

Dar sa-ncepen cu-nceputul, zic…

… pentru ca tu, cititorul, sa intelegi despre ce-i vorba si sa poti parcurge, cu imaginatia-ti bogata, traseul alaturi de micul nostru grup. Pentru ca cititorii mei sunt cam aceiasi, voi trece peste partea in care spun ca planific turele de c-o saptamana inainte si ca plec dis-de-dimineata din Buzau pentru a intra cat mai devreme in traseu.

Am sa precizez insa ca pentru aceasta tura am ales ca obiectiv final Varful Leaota, dar nu pe acelasi traseu descris aici pe care am umblat toamna trecuta, ci pe un alt traseu ce porneste din comuna Stoienesti, mai exact de pe valea firului de apa Paraul Runcului. Nu-i lesne de ajuns prin locurile astea, caci poate nici multi damboviteni nu stiu zona, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al GPS-ului (plus ajutorul catorva localnici) la ora zece in prima parte a zilei lasam masina si porneam in sus pe firul Runcului catre obiectivul nostru.

Poate citind introducerea te-ntrebi de starea vremii, ei bine afla ca am tot citit prognozele de c-o saptamana ‘nainte, dar majoritatea site-urilor spuneau acelasi lucru: ploaie si lapovita. Cu toate astea am decis sa fim pe munte in acel sfarsit de saptamana si mai cu seama pe acel traseu putin umblat caci am omis sa spun, acesta nu-i traseu marcat.

Prima parte a drumetiei noastre ne poarta pasii prin padurea de fag ce acopera versantul sudic al muntilor Priseaca, pentru ca mai apoi sa ne scoata in creasta expusa de unde, intr-o zi senina, am avea priveliste superba atat asupra satelor din sudul muntelui cat si a celor de la nord. Spuneam mai devreme ca prognoza meteo nu era deloc favorabila si ne asteptam la ploii sigure urmate de precipitatii sub forma de lapovita, numai ca, dupa ce am parcurs o buna bucata din traseu am dat piept cu o ninsoare napraznica viscolita de un vant pe masura.

Facem o scurta oprire pentru a ne acoperi cu cate un fes sau o manusa, ori pentru a schimba o geaca mai subtire cu una hotarata, urmand mai apoi carare ce serpuieste pe culmea Priseaca. La ceva vreme de mers dam peste niste grajduri in constructie, iar mai apoi trecem printr-o pajiste alpina. Aproape de intersectia muntilor Priseaca si Fagetel facem popas pentru a manca cate ceva si pentru a ne odihni putin.

Alegem ca loc de popas o zona retrasa protejata de un molidis. Scoatem merindele din saci si ne punem pe mancat. Pana acum, datorita in mare parte altitudinii (aproximativ 1300m), suntem inconjurati de neguri. Vantul taios si faptul ca nu mai facem miscare ii afecteaza pe unii din tovarasii mei de drum si cum nici echipamentul adaugat ulterior nu mai face fata, mai in gluma mai in serios era nevoie de un foc.

Bushcraft-ul la nevoie se cunoaste

Din vorba in vorba, din gluma in gluma si din tremurat in tremurat unul din companioni imi spune: “ia mai sa te vad acum, pe viscolul asta, facand focul si mai mult sa te vad facand un ceai” si apoi facem prinsoare pe asta. Restul grupului sustine ca un ceai ar fi o binecuvantare si sincer nici mie nu-mi displace ideea. Atunci umblu in borseta cu chestii utile, scot amnarul, pungulita cu coaja de mesteacan si il mobilizez si pe Mihai ca doar si el face parte din gasca de practicanti ai bushcraftului.

Foc facut pe pat de lemne

Impreuna cautam copaci “morti in picioare” caci cei cazuti sunt deja acoperiti cu un strat de zapada sau is uzi. Alegem intai crengute subtiri si ramuri uscate de molid apoi facem rezerva necesara de lemne uscate pentru a porni focul. Eu fac rapid un pat din crengi pentru ca aprinderea focului direct pe pamant ar fi imposibila datorita umezelii, apoi pun coaja de mesteacan, crengutele subtiri, dau doua scantei din amnar (obligatoriu sa ai amnar ca-i bun indiferent de vreme) si-i gata focul.

In timpul asta Mihai se descurca de niste crengi uscate de molid si incet, incet flacara anemica de la inceput se transforma intr-un foc in toata regula. Dar asta-i prima din cerintele grupului pe locul doi fiind ceaiul. Bun, avem apa iar Mihai ne imprumuta gamela lui, tot ce ne mai trebuie ar fi un plic de Lipton si ceva miere sau zahar. Dar sa nu ne amagim, odata ca prefer ceaiul din plante culese de mine si mai apoi ca suntem in mijlocul viscolului, pe munte la doua-trei ore de civilizatie.

Ceai din cetina

Cand este momentul adun ceva cetina din copacii mai tineri si o trantesc in apa calda. Pe masura ce fierbe putem vedea acele verzi cum devin galbui semn ca vitamina C trece din cetina proaspata in ceaiul nostru. Inca vre-o cateva minute si fiertura e gata. O impartim in cani, iar pentru cei care nu au din ce bea facem niste paharute pe loc taind gaturile unor sticle folosite.

Pahar improvizat

In timp ce stateam noi in jurul focului la ceai un caine de stana incepe a ne latra si la scurt timp in urma lui vin si doi ciobani. Dau ziua buna, obligatoriu intreaba de-o tigara’ si din vorba-n vorba zic: “apai cand am auzit cainele latrand am zis ca-i lupu’, doar ce-am vazut unu’ flamand mai devreme colo (si arata catre o panta din fata noastra)”. Tare as fi vrut sa merg pana acolo caci cu siguranta as fi putut sa iau urma, stratul de zapada afanata fiind ideal pentru tracking, dar restul grupului decide ca-i bine sa facem cale intoarsa de pe acum ca-ci nu-s sanse sa ajungem pe varf, iar eu nu am alta solutie decat sa ma conformez.

Si eu prin viscol

Pe drumul de intoarcere

Cum la intoarcere avem mai mult de coborat iar vremea incepea sa se indrepte, alegem sa zabovim pentru poze. Tot peisajul merita pozat, aici un maces cernit de zapade, colo o carare incetosata, mai la stanga lanturi de munti in departare vizibile printre ceturi.

Din fotografi ne transformam in culegatorii unii aduna conuri de brad pentru nus’ ce proiecte pe acasa, iar eu fac popas pentru a strange macese din astea mari si sanatoase de cresc prin zona caci iarna-i lunga iar ceaiul de macese folositor. Imi umplu buzunarele si grabesc pasul pentru a-i ajunge pe cei din fata.

Fructul de maces (rosa canina)

Mai zabovim pret de cateva poze apoi dam din nou in firul apei pe Valea Runcului unde ne curatam bocancii de noroi si ne strangem bagajele pentru a ne inapoia fiecare pe la casele cu-i ii are, chiar in momentul cand ziua parea sa cedeze in fata noptii.

Partea urata a povestii

Ne vreau sa deprim pe nimeni si nici a face pe profetul nu doresc dar, pe langa lucrurile si pataniile frumoase din tura asta am ramas si cu un gust amar. Inca de la intrarea in traseu am fost neplacut surprins sa vad niste omuleti de prin partile locului cum trec pe langa noi cu niste masinarii confectionate de ei presupun (din pacate nu am reusit sa-i fotografiez) folosite pentru a trage lemnul din padure. In urma acelor atelaje suspecte ramaneai izbit de un puternic miros de comvustibil nears, iar din loc in loc am dat de pete de ulei si cauciucuri aruncate.

Oamenii astia taiau copaci, dar nu pareau a face asta in mod organizat sau pentru o exploatare forestiera ci mai degraba pentru ei. Nu-s tapinar dar din ce stiu copacii marcati pentru taiere sunt din cei batrani sau bolnavi ori am gasit pe traseul fagi tineri si frumosi doborati. Mai mult, imediat ce am urcat culmea Prisecii un grup de taietori au doborat chiar sub privirile noastre un fag tanar si falnic, ceva mai incolo rasunand sunetul toporului hulbav lovind necontenit lemnul.

Si cum nu ar fi de ajuns ca distrug padurea oamenii astia pare-se ca nu-s straini nici de bragonaj, caci in cateva locuri am dat de plumbi din aia confectionati pentru pustile artizanale folositi, cel mai probabil, pentru a tranti vre-o capra ori vre-o pasare (cocos, fazan, etc.).

Plumbi pentru arme confectionate artizanal

Pe post de incheiere

Chiar daca nu am ajuns pana pe varf nu-i bai. Eu plec de acasa pentru munte si padure, iar de nu ajung unde-mi propun nu ma intristez ca-ci mie sufletul vesel si inima plina de bucurie cand cutreier pe carari salbatice.

Si uite asa, litera cu litara si rand cu rand, tu cititorule ai mai parcurs alaturi de mine o carare prin frumosii nostrii munti, de aceea sper ca cele povestite de mine sa iti fi placut. Dar nu trebuie sa iei de bune numai parerile si relatarile mele, ci iesi in natura, fa-ti timp pentru a vedea frumusetea salbaticiei, lasa vantul sa-ti mangaie fata ori ploaia sa-ti ude trupul caci omul s-a nascut in natura si numai in natura simte ca traieste cu adevarat.

Vezi albumul turei

Din Vama Buzaului spre Ciucas – mai mult cu gandul

Posted by admin in Calatorii on aug 20th, 2010 | 2 comments

Canicula mare de cateva zile, iar noptile un calvar caci nu puteam dormi nici cum. Cu ultima doza de optimism ma adun si zic: e cazul sa profit de vreme si sa fac o tura pana pe Ciucas, poate acum reusesc sa-l vad fara sa fie invelit in ceata sau maturat de furtuna.

Zis si facut, dau repede zvon si din cati am invitat raman numai eu, Cristina si Mihai, bucurosi nevoie mare ca mergem la munte. In punctul asta avem de ales un traseu si ne decidem sa urcam pe Ciucas din Vama Buzaului caci nu mai incercasem asta pana acum. Caut prin colectia de harti, iau una cat mai detaliata, merg pe forumuri si bloguri gasesc o descriere de traseu si pe aici ti-e drumul.

Hotaram sa plecam din Buzau cat mai de dimineata deoarece mai toate descrierile traseului il estimau pe la sase ore de mers asa ca aveam un total de doisprezece ore dus-intors pentru ca planificasem ca totul sa se intample intr-o zi. Ajungem pe la opt si putin la destinatie dupa ce trecem printr-o ceata groasa ca laptele la intrarea in Covasna dinspre Buzau (daca nu vedeam nu credeam ca se poate asa ceva pe canicula aia).

Gasim marcajul cruce albastra inca de pe strada, trecut pe stalpii de telefon si il urmam pana ce se termina asfaltul si incepe un drum de caruta. La un moment dat marcajul se termina brusc si suntem nevoiti sa parasim masina pentru a cauta indicii in padurea ce strajuia drumul. Dupa aproximativ jumatate de ora de cautare ne intoarcem fara speranta si oprim un localnic pentru lamuriri.

Ii spunem omului oful nostru iar el ne explica cum ca nu ar fi asta traseul ci trebuie sa ne intoarcem in sat pana la magazin (este vorba de ultimul magazin pe stanga) si de acolo sa urmam drumul ce se bifurca dupa aproape un km catre cascada Urlatoarea respectiv catre pastravarie.

Piatra Mitocului

Facem cale intoarsa si urmam instructiunile omului, intr-adevar si acel drum este marcat cu cruce albastra. Luam drumul pana la pastravarie lasand in urma intresectia cu drumul catre cascada si in apropierea pastravariei parasim masina si pornim la picior. Mergem cam doua sute de metrii pana la pastravariei si pierdem iarasi marcajul. Cerem instructiunisi aflam ca drumul catre Ciucas incepe cu un urcus domol pe pajistea din partea stanga a pastravariei, dar sa nu va asteptati la marcaj.

Ne deplasam cu un ochi pe teren si cu unul pe indicatiile scoase de pe internet. Omul dupa ale carui insemnari ne ghidam zice sa urmam drumul de caruta ce traverseaza in diagonala pajistea pana ce ajungem la liziera padurii de molid, numai ca in realitatea sunt doua drumuri de caruta unul care traverseaza pajistea si altul care merge pe langa liziera de molizi.

…prin departare pe acolo trebuia sa ajungem

Alegem varianta cu padurea de molid si urmam drumul ce ne duce pentru o scurta bucata prin padure unde urmele de caruta se inmultesc si nimic nu mai are logica. De aici alegem sa facem un urcus spre stanga in speranta ca vom iesi in drumul ce traversa pajistea. Asa si facem, asa si este. Nu dupa mult timp de mers pe drumul nou intersectat dam peste o stana (cu caini cu tot). Tristete si bucurie: cainii de la stana amusinau la picioarele noastre dar ne si bucuram ca aveam pe cine sa intrebam de traseu, apoi daca nici ciobanii nu mai stiu atunci nimeni nu stie.

varfurile Tataru si Tatarutul cei pe care i-am vizitat deunazi

Le spunem oamenilor ce urmarim iar ei ne indica un drum ce se vedea clar ca lumina zilei cum serpuia prin padure catre Ciucas, numai ca aveam doua probleme: ciobanii ziceau ca nu-i nici mama de marcaj pe acolo (si asa este), iar apoi pana la drumul acela mai aveam de orbecait cativa km bazati numai pe indicatiile lor, busola si harta. Oamenii ne spun ca mai aveam de mers ceva pana ce dam de o piatra mare (Piatra Mitocului) iar de acolo ne lasam in dreapta pana la o cabana (numai ca la fata locului nu era de lasat ci era de urcat iar drumul acela parea sa se indeparteze de cel pe care aveam noi treaba).

Catina, scorusul de munte – corectura facuta de Marius Colac catina ii asta (pentru baietii cu bushcraft-ul)

Dam inainte cu tupeu si ajungem dupa ceva zeci de minute la Piatra Mitocului unde aveam de gand sa facem o pauza pentru ceva mancare si putina umbra ca ne obosise soarele si ne storsese de puteri umblatul aiurea in cautarea traseului. Mihai si Cristina aleg sa se odihneasca in timp ce eu merg sa fac cateva poze si o scurta recunoastre. Cu traseul am cam spus cum sta treaba, dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut in plina canicula doi nori de furtuna ce se apropiau cu repeziciune unul de altul.

plaiurile domoale si fertile din Vama Buzaului

Dupa ce terminam de mancat ne dam seama ca nu mai sunt sanse sa terminam tura, in special datorita furtunii ce statea sa inceapa si decidem sa facem cale intoarsa. Nici nu coboram noi bina ca Ciucasul era deja negru de furiei, iar locurile prin care haladuisem erau udate si fulgerate de furtuna.

cascada Urlatoarea

Ca sa nu fie o zi stricata in totalitate mergem pe la cascada si pe la rezervatia de zimbrii (mai trecusem pe acolo dar nu strica sa le mai vezi odata), facem niste poze si ne relaxam, dar si de aici ne goneste ploaia in scurt timp. Si tot cu ploaia in spate venim pana ce trecem de Nehoiu in jos catre plaiurile Buzaului.

zimbru din rezervatia de la Vama Buzaului

Acum nu ca ma oftic, dar nici ca mai calc pe Ciucas pana nu merg sa ma spovedesc (a fost ideea lui Mihai) poate asa ne-o lasa si pe noi al de sus se vedem ceva pe acolo.

Plimbare prin Muntii Siriu – plaiuri de legenda

Posted by admin in Calatorii on iul 26th, 2010 | 9 comments

Intre raurile Buzau, Siriu si Crasna se gaseste Masivul Siriu cu cele doua varfuri Malaia (1663m) si Bocarnea (1657m). Acesta a fost campul nostru de “joaca” un week end prelungit de vineri pana duminica.

In prima zi am urmat traseul ce urca pe Valea Neagra, pe langa Izvorul Negru, trece prin Dosul Muntelui si mai apoi prin Saua Poarta Vanturilor, pentru a ajunge la Lacul Vulturilor.

Varful Bocarnea

Lacul Vulturilor (sau Lacul fara Fund) este situat in Muntii Siriu pe partea estica a versantului Malaia la aproximativ 1420m altitudine. Lacul de origine preglaciara, este unul din putinele lacuri de acest gen ramase. Cele doua denumiri ale lacului provin din doua legende diferite.

Lacul Vulturilor

Numele de Lacul Vulturilor vine de la legenda conform careia aici, primavara, vulturii isi invata puii sa zboare (legenda a fost consemnata de Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”), iar denumirea de Lacul fara Fund vine de la legenda conform careia un cioban din partile locului si-a parasit aici turma, si-a aruncat bata in apelel lacului si a pornit la drum prin lume. Ajuns la Dunare, dupa un an de peregrinari, ciobanul isi regaseste bata si mistuit de dorul mioarelor sale si de dorul plaiurilor natale decide sa se intoarca.

Lacul Sec

Lacul este cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala fiind alimentat din ploi, topirea zapezilor si izvoarele de la baza poalelor de grohotis. Are o suprafata aproximativa de 10.000 mp si o adancime aproximativa de 3m (informatii aflate de la unul din tovarasii mei de drum, om de munte cu vasta pregatire de specialitate).

A doua zi ne-am trezit de dimineata pentru a avea timp sa ne bucuram de drumul ce se intindea in fata noastra. Ne-am propus sa mergem pana la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem in Poarta Vanturilor si de aici sa urmam traseul ce parcurge carari si locuri de legenda. Dupa iesirea din desisul padurii traseul te poarta peste varfurile Tatarut (1411m) si Tatarul Mare (1412m) precum si peste culmile cu acelasi nume.

Toponimia locului scoate in evidenta amalgamul istoric si diversitatea natiilor ce au calcat meleagurile acestea ca o memorabila cronica ce vine sa evidentieze legatura dintre locuri si faptele ce s-au intamplat aici. Varfurile si culmile Tatarut si Tatarul Mare au fost astfel denumite dupa navalirile succesive ale hoardelor tatare in zona.

Drumul pe care l-am parcurs de la iesirea din padure si pana la Tabla Butii a fost supranumit in Primul Razboi Mondial “drumul tunurilor”, deoarece pe aici artileria romana a dus lupte grele in incercarea de a apara granita de atunci a tarii.

La vremea cand am ajuns aproape de Tabla Butii, Ciucasul pe care il aveam in dreapta noastra isi pusese deja “caciula” de nori si vreme prevestea o posibila furtuna. Am grabit putin pasul pentru a ne incadra in timp si am ajuns destul de repede in fata cimitirului.

Tabla Butii si cimitirul eroilor

Localizare

Tabla Butii reprezinta un pas (trecatoare montana) situat la altitudinea de 1340m in Carpatii de Curbura. Pe aceste meleaguri se facea in trecut legatura intre Muntenia (situata la Sud de arcul Carpatic) si Transilvania (la vest prin prin Tara Barsei).

Odata cu construirea drumului prin pasul Bratocea si mai apoi al celui pe valea Siriului, trecatoarea din Tabla Butii isi pierde importanta strategica si economica.Accesul in zona se face atat din Prahova urmand traseele turistice marcate cat si din Covasna si Buzau, la fel pe trasee marcate.

Scurt istoric

Conform descoperirilor arheologice, zona a fost locuita inca din Epoca Bronzului, continuand cu perioada cuceririi romane, acestia din urma stabilind o ruta comerciala strajuita de puncte de control si fortificatii menite sa apere drumul.

Mai tarziu (intre anii 1222-1241 AD), la ordinul regelui maghir Andrei al II-lea, a fost construita la Slon (in apropierea actualului Cimitir al Eroilor) o cetate de catre cavalerii calugari ai ordinului teutonic, cavaleri ce aveau domenii in Tara Barzei si traiau sub ocrotirea regelui maghiar.

In urma ostilitatilor din Primul Razboi Mondial (1916-1918 AD), la Tabla Butii a fost ridicat un cimitir comun in care au fost adunate atat trupurile ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta cat si cele ale inamicilor.

Osemintele ostasilor aduntai in Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii provin, in special, din bataliile date in perioada octombrie-noiembrie 1916, cand Generalul Averescu comandantul Armatei a II-a romane trimite in prima linie a frontului Divizia a-6-a pentru a apara Trecatoarea Buzaului si Tabla Butii, puncte strategice in oprirea unei ofensive inamice catre capitala.

Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii

De cealalta parte a frontului pe 15 octombrie 1916 intra in lupta Divizia a-89-a germana comandata de generalul Von Below. Dupa mai multe lupte violente date in perioada 15-28 octombrie 1916, cu schimbari de situatie si pierderi enorme de o parte si de alta a combatantilor, romanii se retrag pe partea dreapta a Siriului Mare, iar germanii ocupa Muntele Siriu.

Pe data de 2 noiembrie 1916 urmeaza o ultima ofensiva a armatelor romane dealungul trecatorilor, ofensiva in urma careia ambele armate au suferit iar pierderi enorme de vieti omenesti. In urma acestei ultime actiuni cele doua tabere combatante decid sa-si retraga regimentele din zona pentru reorganizarea unei noi lovituri strategice in alt punct nevralgic.

Ruinele Cetatii de la Slon

Odata cu terminarea razboiului, eroii cazuti la Tabla Butii au parte de onororule meritate, osemintele lor fiind stranse intr-un cimitir comun, ingradit si ingrijit de locuitorii satelor din zona. Ca zi de comemorare, organele civile si cele militare au ales ziua de 6 august (sarbatoraea “Schimbarea la Fata”), acest eveniment avand loc si astazi, dupa o perioada de pauza in timpul regimului comunist.

La vremea cand am vizitat noi cimitirul, acesta era perfect ingrijit in ciuda distantei considerabile ce trebuie strabatuta pana in cea mai apropiata asezare umana (com. Cerasu in administrarea teritoriala a careia se afla).

Toponime

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Dupa ce am aprins o lumanare in memoria ostasilor inmormantati acolo am facut cale intoarsa catre locul de campare din seara precedenta, la intoarcere grabind pasul pentru a evita sa ratacim marcajul in desisul padurii pe timp de noapte, marcaj destul de prost realizat.

Seara am servit o fasole din conserva incalzita la ceaun si ne-am omenit cu o bere si-un coniac pentru a ne reface fortele. Dupa un somn bine-meritat ne-am trezit in dimineata celei de a treia zile cu regretul ca trebuie sa coboram de pe munte dar si cu bucuria ca vom parcurge traseul ce urma.

Am facut cale intoarsa catre “civilizatie” pe traseul ce coboara in Valea Bradului (ATENTIE! Acest traseu nu este marcat si nici nu este recomandata abordarea lui fara ghid de specialitate si echipament adecvat).

Traseul ocoleste Varful Bocarna si trece prin Coltii Bocarnei si mai apoi Coltii Balei. O mare parte a traseului se parcurge pe un teren accidentat si pe marginea unor vai adanci. Imediat ce am trecut de portiunile de teren accidentat s-au rupt norii si am fost udati cu ploaia ce ne tot evitase in zilele trecute. Din ploaie simpla s-a transformat in scurt timp in grindina si a tinut asa aproape patruzeci de minute timp in care am stat ascunsi in desisul padurii.

Imediat ce vremea a permis am inceput coborarea trecand pe langa stanile dispuse pe Valea Braduluim, am facut un ultim popas pentru a manca ce mai aveam prin rucsac si apoi am coborat pe un drum de care brazdat de suvoaiele ce curgeau de pe versanti.

Sfinxul din Siriu

Dupa inca aproximativ o ora de la pauza de masa eram la locul in care lasasem masina cu trei zile in urma. Ne-am curatat rapid echipamentul plin de noroi si am pornit in graba la drum deoarece ploaia care cobora de pe munte (de aceasta data de pe Penteleu), promitea sa ne mai bage la murat o tura.