De-a toamna iarna-n drum spre Leaota

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Oct 10th, 2010 | 13 comments

Incep cu sfarsitul

Stau in caldura caminului si privesc lenes la pozele facute cu o zi inainte. Din boxe rasuna vocea blajina a lui Alifantis, iar eu ma desfat cu o halba de bere tolanit in scaunul de la birou. Nu mai tarziu de ieri, pe la orele pranzului, viscolul imi biciuia fata aruncand peste mine, peste insotitorii mei si Muntele Priseaca prima zapada cernita din norii plumburii de un viscol in toata regula.

Peisajele de pe monitor imi capteaza atentia, am acel sentiment pe care il incerc dupa fiecare tura cand, privind la pozele facute, am senzatia ca nu am fost acolo sau ca nu m-am bucurat asa cum trebuia de locurile acelea. In poze gasec o combinatie ciudata de toamna si iarna, un pastel in tonuri gri si ruginii, iar in mijlocul acesti inclestari a anotimpurilor regasesc micul nostru grup sfidand capriciile vremii si inaintand, cand pe creasta cand la adapostul padurii, catre obiectivul final: varful Leaota (2133m).

Dar sa-ncepen cu-nceputul, zic…

… pentru ca tu, cititorul, sa intelegi despre ce-i vorba si sa poti parcurge, cu imaginatia-ti bogata, traseul alaturi de micul nostru grup. Pentru ca cititorii mei sunt cam aceiasi, voi trece peste partea in care spun ca planific turele de c-o saptamana inainte si ca plec dis-de-dimineata din Buzau pentru a intra cat mai devreme in traseu.

Am sa precizez insa ca pentru aceasta tura am ales ca obiectiv final Varful Leaota, dar nu pe acelasi traseu descris aici pe care am umblat toamna trecuta, ci pe un alt traseu ce porneste din comuna Stoienesti, mai exact de pe valea firului de apa Paraul Runcului. Nu-i lesne de ajuns prin locurile astea, caci poate nici multi damboviteni nu stiu zona, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al GPS-ului (plus ajutorul catorva localnici) la ora zece in prima parte a zilei lasam masina si porneam in sus pe firul Runcului catre obiectivul nostru.

Poate citind introducerea te-ntrebi de starea vremii, ei bine afla ca am tot citit prognozele de c-o saptamana ‘nainte, dar majoritatea site-urilor spuneau acelasi lucru: ploaie si lapovita. Cu toate astea am decis sa fim pe munte in acel sfarsit de saptamana si mai cu seama pe acel traseu putin umblat caci am omis sa spun, acesta nu-i traseu marcat.

Prima parte a drumetiei noastre ne poarta pasii prin padurea de fag ce acopera versantul sudic al muntilor Priseaca, pentru ca mai apoi sa ne scoata in creasta expusa de unde, intr-o zi senina, am avea priveliste superba atat asupra satelor din sudul muntelui cat si a celor de la nord. Spuneam mai devreme ca prognoza meteo nu era deloc favorabila si ne asteptam la ploii sigure urmate de precipitatii sub forma de lapovita, numai ca, dupa ce am parcurs o buna bucata din traseu am dat piept cu o ninsoare napraznica viscolita de un vant pe masura.

Facem o scurta oprire pentru a ne acoperi cu cate un fes sau o manusa, ori pentru a schimba o geaca mai subtire cu una hotarata, urmand mai apoi carare ce serpuieste pe culmea Priseaca. La ceva vreme de mers dam peste niste grajduri in constructie, iar mai apoi trecem printr-o pajiste alpina. Aproape de intersectia muntilor Priseaca si Fagetel facem popas pentru a manca cate ceva si pentru a ne odihni putin.

Alegem ca loc de popas o zona retrasa protejata de un molidis. Scoatem merindele din saci si ne punem pe mancat. Pana acum, datorita in mare parte altitudinii (aproximativ 1300m), suntem inconjurati de neguri. Vantul taios si faptul ca nu mai facem miscare ii afecteaza pe unii din tovarasii mei de drum si cum nici echipamentul adaugat ulterior nu mai face fata, mai in gluma mai in serios era nevoie de un foc.

Bushcraft-ul la nevoie se cunoaste

Din vorba in vorba, din gluma in gluma si din tremurat in tremurat unul din companioni imi spune: “ia mai sa te vad acum, pe viscolul asta, facand focul si mai mult sa te vad facand un ceai” si apoi facem prinsoare pe asta. Restul grupului sustine ca un ceai ar fi o binecuvantare si sincer nici mie nu-mi displace ideea. Atunci umblu in borseta cu chestii utile, scot amnarul, pungulita cu coaja de mesteacan si il mobilizez si pe Mihai ca doar si el face parte din gasca de practicanti ai bushcraftului.

Foc facut pe pat de lemne

Impreuna cautam copaci “morti in picioare” caci cei cazuti sunt deja acoperiti cu un strat de zapada sau is uzi. Alegem intai crengute subtiri si ramuri uscate de molid apoi facem rezerva necesara de lemne uscate pentru a porni focul. Eu fac rapid un pat din crengi pentru ca aprinderea focului direct pe pamant ar fi imposibila datorita umezelii, apoi pun coaja de mesteacan, crengutele subtiri, dau doua scantei din amnar (obligatoriu sa ai amnar ca-i bun indiferent de vreme) si-i gata focul.

In timpul asta Mihai se descurca de niste crengi uscate de molid si incet, incet flacara anemica de la inceput se transforma intr-un foc in toata regula. Dar asta-i prima din cerintele grupului pe locul doi fiind ceaiul. Bun, avem apa iar Mihai ne imprumuta gamela lui, tot ce ne mai trebuie ar fi un plic de Lipton si ceva miere sau zahar. Dar sa nu ne amagim, odata ca prefer ceaiul din plante culese de mine si mai apoi ca suntem in mijlocul viscolului, pe munte la doua-trei ore de civilizatie.

Ceai din cetina

Cand este momentul adun ceva cetina din copacii mai tineri si o trantesc in apa calda. Pe masura ce fierbe putem vedea acele verzi cum devin galbui semn ca vitamina C trece din cetina proaspata in ceaiul nostru. Inca vre-o cateva minute si fiertura e gata. O impartim in cani, iar pentru cei care nu au din ce bea facem niste paharute pe loc taind gaturile unor sticle folosite.

Pahar improvizat

In timp ce stateam noi in jurul focului la ceai un caine de stana incepe a ne latra si la scurt timp in urma lui vin si doi ciobani. Dau ziua buna, obligatoriu intreaba de-o tigara’ si din vorba-n vorba zic: “apai cand am auzit cainele latrand am zis ca-i lupu’, doar ce-am vazut unu’ flamand mai devreme colo (si arata catre o panta din fata noastra)”. Tare as fi vrut sa merg pana acolo caci cu siguranta as fi putut sa iau urma, stratul de zapada afanata fiind ideal pentru tracking, dar restul grupului decide ca-i bine sa facem cale intoarsa de pe acum ca-ci nu-s sanse sa ajungem pe varf, iar eu nu am alta solutie decat sa ma conformez.

Si eu prin viscol

Pe drumul de intoarcere

Cum la intoarcere avem mai mult de coborat iar vremea incepea sa se indrepte, alegem sa zabovim pentru poze. Tot peisajul merita pozat, aici un maces cernit de zapade, colo o carare incetosata, mai la stanga lanturi de munti in departare vizibile printre ceturi.

Din fotografi ne transformam in culegatorii unii aduna conuri de brad pentru nus’ ce proiecte pe acasa, iar eu fac popas pentru a strange macese din astea mari si sanatoase de cresc prin zona caci iarna-i lunga iar ceaiul de macese folositor. Imi umplu buzunarele si grabesc pasul pentru a-i ajunge pe cei din fata.

Fructul de maces (rosa canina)

Mai zabovim pret de cateva poze apoi dam din nou in firul apei pe Valea Runcului unde ne curatam bocancii de noroi si ne strangem bagajele pentru a ne inapoia fiecare pe la casele cu-i ii are, chiar in momentul cand ziua parea sa cedeze in fata noptii.

Partea urata a povestii

Ne vreau sa deprim pe nimeni si nici a face pe profetul nu doresc dar, pe langa lucrurile si pataniile frumoase din tura asta am ramas si cu un gust amar. Inca de la intrarea in traseu am fost neplacut surprins sa vad niste omuleti de prin partile locului cum trec pe langa noi cu niste masinarii confectionate de ei presupun (din pacate nu am reusit sa-i fotografiez) folosite pentru a trage lemnul din padure. In urma acelor atelaje suspecte ramaneai izbit de un puternic miros de comvustibil nears, iar din loc in loc am dat de pete de ulei si cauciucuri aruncate.

Oamenii astia taiau copaci, dar nu pareau a face asta in mod organizat sau pentru o exploatare forestiera ci mai degraba pentru ei. Nu-s tapinar dar din ce stiu copacii marcati pentru taiere sunt din cei batrani sau bolnavi ori am gasit pe traseul fagi tineri si frumosi doborati. Mai mult, imediat ce am urcat culmea Prisecii un grup de taietori au doborat chiar sub privirile noastre un fag tanar si falnic, ceva mai incolo rasunand sunetul toporului hulbav lovind necontenit lemnul.

Si cum nu ar fi de ajuns ca distrug padurea oamenii astia pare-se ca nu-s straini nici de bragonaj, caci in cateva locuri am dat de plumbi din aia confectionati pentru pustile artizanale folositi, cel mai probabil, pentru a tranti vre-o capra ori vre-o pasare (cocos, fazan, etc.).

Plumbi pentru arme confectionate artizanal

Pe post de incheiere

Chiar daca nu am ajuns pana pe varf nu-i bai. Eu plec de acasa pentru munte si padure, iar de nu ajung unde-mi propun nu ma intristez ca-ci mie sufletul vesel si inima plina de bucurie cand cutreier pe carari salbatice.

Si uite asa, litera cu litara si rand cu rand, tu cititorule ai mai parcurs alaturi de mine o carare prin frumosii nostrii munti, de aceea sper ca cele povestite de mine sa iti fi placut. Dar nu trebuie sa iei de bune numai parerile si relatarile mele, ci iesi in natura, fa-ti timp pentru a vedea frumusetea salbaticiei, lasa vantul sa-ti mangaie fata ori ploaia sa-ti ude trupul caci omul s-a nascut in natura si numai in natura simte ca traieste cu adevarat.

Vezi albumul turei

Pana la Meledic cu bicicleta

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Sep 9th, 2010 | 4 comments

E sambata dimineata si m-am trezit, ca de obicei, la ora sapte. Beau cafeaua in curte privind cerul fara pata ce prevesteeste o zi superba si ma gandesc ca mai am putin si pornesc la drum, asa cum mi-am propus de-o saptamana. Nu am mai facut asta de mult si nu stiu daca o sa duc pana la capat traseul din lipsa de antrenament.

Dupa cafea urmeaza micul dejun si mai apoi inventariez bagajul ce avea sa ma insoteasca. Traseul a fost stabilit cu o zi inainte, urmand clar sa merg pe Valea Slanicului punctul final fiind Lacul Meledic. Facusem un tur virtual cu ajutorul lui Google Earth si incercam sa-mi amintesc anumite locuri din peregrinarile anterioare, dar timpul trecut peste ele facea aprope imposibil acest lucru. In fine urmeaza inspectia finala a bicicletei si mai apoi… drumul.

Aerul rece al diminetii imi inunda plamanii iar picioarele relaxate apasa cu forta pedalele. Sunt putin incomodat de masinile cu care impart fasia ingusta de asfalt, dar nici asta nu-mi strica buna dispozitie. Am in fata un traseu de 112Km (dus-intors) prin locuri splendide, drumul serpuind paralel cu raul Slanic prin satele presarate pe dealurile si muntii Buzaului dealungul drumului judetean 203K.

Vantul adie usurel schimbandu-si periodic directia. Dupa intrarea in satul Cernatesti relieful incepe sa varieze, drumul alternand urcusuri domoale cu portiuni scurte in care cobor. Fac un prim popas la iesirea din Cernatesti unde ma bucur de peisaj, ma hidratez si trag cateva cadre. Totul este asa cum planuisem, vremea perfecta, drumul liber si natura.

In scurtul meu popas gandul zboara la beneficiile pe care ti le ofera mersul pe bicicleta si la cat de putin m-am bucurat de asta in ultima vreme. Poate nu-i la fel de confortabil ca statul pe scaunul masinii si nici la fel de sigur sau rapid, dar modul in care interactionezi cu oamenii si natura, atunci cand mergi cu bicicleta, nu se compara cu nimic.

Ma scutur de gandurile mele, pun rucsacul in spate si pornesc la drum. Strabat cu repeziciune satele din fata si opresc ocazional pentru poze atunci cand gasesc ceva interesant. Cand simt ca obosesc peste masura mai mananc doua patratele de glucoza sau profit de locurile nepopulate si ma asez in iarba moale de pe marginea drumului pentru a-mi relaxa picioarele.

Piatra Alba de la Grunj

Incepand cu satul Vintila Voda intru in imparatia muntelui. Aici relieful se schimba radical, pentile cu inclinatii de peste 10% alterneaza cu schimbari bruste de directie ale drumului, in zona asta mersul pe bicicleta te solicita la maxim, efortul depus ma forteaza sa fac pauze mai dese si sa merg cu o viteza mult mai mica.

In jurul pranzului ajung la Piatra Alba de la Grunj, o formatiune conica ce pare o pata alba in fundalul verde din spate. Rezultata in urma eroziunii intr-o acumulare de cenusi vulcanice, forma care poate fi observata astazi reprezinta o mica ramasita a ceea ce a fost in trecut. Fac si aici un popas si pozez piatra si imprejurimile.

Albia Slanicului si Muntii de Sare

Mai departe drumul ma poarta catre intrarea in comuna Lopatari, intrare ce conincide cu punctul de pornire al Muntilor de Sare. In acesti munti se gasesc peste 27 de pesteri in sare dintre care una face parte din categoria celor mai lungi pesteri de sare, in zacamant, din lume. Trag cateva cadre cu muntii de sare si urmez drumul catre punctul final al calatoriei mele.

Parasesc drumul asfaltat si urmez un urcus greoi catre Platoul Meledic. Declarat rezervatie naturala Meledicul are in centrul sau un lac unic in lume prin faptul ca este singurul lac cu apa dulce intr-un munte de sare. Tot aici pot fi admirate sculpturile in lemn ale maestrilor ce participa sau au participat la tabara de scultura de la Meledic. Eu fac un popas langa lac, beau o apa minerala rece, imi umplu plamanii cu aerul curat de munte si sufletul cu frumusetea peisajului, mai apoi fac cale intoarsa pe unde am venit.

Lacul de la Meledic

Drumul de intoarcere ma solicita la maxim. Toata oboseala acumulata in muschi si traseul greoi cu care sunt nevoit sa incep drumul  ma storc de puteri. Cu toate astea gandul ca am ajuns pana aici imi da putere sa ajung de unde am plecat, iar pe la ora sase spre seara sunt acasa cu o bere in mana si ma gandesc la traseul superb parcurs in acea zi uitand de crampele musculare si oboseala.

Plimbare prin Bucegi: Diham – Malaiesti – Poiana Izvoarelor

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jun 15th, 2010 | 4 comments

Muntii Bucegi sunt neasemuiti prin frumusetea lor si orice tura aici se transforma usor intr-o tura de neuitat. Duminica dimineata am pornit catre Busteni cu intentia de a urca prin Diham catre Cabana Malaiesti. Cand spun ca am pornit dimineata asta inseamna ca am plecat pe la sase, in conditiile in care, noaptea respectiva, dormisem numai doua ore.

Cu o jumatate de ora peste ora opt am intrat in traseu si am mers destul de repede pentru a ajunge la Diham, stiind ca de aici incepe adevarata tura.

Pe la Diham nu mai fusesem din iarna, dar muntele are cate o fata pentru fiecare anotimp, iar drumetului ii este usor sa ramana uimit de splendoare sa. Am poposit la Cabana Diham numai cat sa ne racorim cu o bere si sa relaxam picioarele pentru urcusul ce avea sa urmeze, iar apoi am urmat traseul cruce albastra catre Cabana Malaiesti.

Drumul intre cele doua cabane serpuieste aproape in intregime prin padure, iesind cand si cand in luminisuri de unde poti admira salbaticia Bucegilor desenata de vai abrupte si varfuri golase. Oprim des in aceste luminisuri pentru a face poze si a ne bucura de frumusetea si energia muntelui.

Soarele sta pe cer nemilos, iar umiditatea in padure devine greu de suportat, aerul incarcat este greu de respirat, iar nevoia de oxigen este cu atat mai mare cu cat efortul depus solicita intreg organismul.

Ne hidratam pentru a suplini apa pierduta prin traspiratie, este o zi torida chiar si in varf de munte. Norocul meu ca este perioada mugurilor de conifere, deoarece o parte din bidonul de apa s-a varsat datorita capacului. Din loc in loc opresc si culeg muguri cu gust acrisor, bogati in vitamina C si destul de buni pentru a hidrata organismul. Ca bonus se gaseste destula papadie prin locurile astea, iar radacina acesteia este destul de gustoasa si bogata in carbohidrati, asa ca ma infrupt cu nesat.

Pe la ora doua dupa pranz suntem la Cabana Malaiesti. Situata la 1720m in Muntii Bucegi, cabana ofera atat hrana cat si adapost pentru turistul aflat in trecere.

Cabana Malaiesti, una dintre cele mai vechi din Carpatii romanesti, a avut o istorie destul de zbuciumata.

Cabana Malaiesti pe la 1900

A fost ridicata in 1882 (prima cabana din Bucegi) de catre SKV (Siebenburgische Karpaten Verein) in poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1570 de metri (mai jos de zona ce se numeste „La Blide”). inceputa la 7 mai 1882, constructia este inaugurata la 29 iulie. Din pacate, adapostul de lemn nu a rezistat prea mult, arzand in anul 1897.

Casa Malaiesti, in 1924 la inaugurare

La 24 august 1898 este inaugurata o noua cabana, odata cu Drumul lui Deubel, refacut in aceasta perioada.

in anul 1923, o cumplita avalansa, pornita dn jgheaburile Bucsoiului, avea sa distruga cabana. N-a mai fost reconstruita pe acelasi amplasament. Resturile adapostului au fost carate sus, in golul alpin, fiind folosite la ridicarea unei alte cabane. in anul 1924, aceeasi asociatie turistica a ridicat Casa Malaiesti, pe noul amplasament, la o altitudine de 1720 de metri, la adapostul Padinei Crucii. A fost marita in anii 1938-1939, iar in 1967 a fost modernizata.

in anii ei de varf cabana avea aproximativ 100 de locuri vara si 50 de locuri iarna, in camere cu priciuri.

in fiecare an se tinea aici festivalul folk „Floare de Colt”, iar la 1 mai se desfasura renumitul concurs de ski din Valea Malaiesti.

Din pacate, in martie 1998, un incendiu a ars constructia, ramanand in picioare doar cladirea Refugiului Salvamont, construit de curand. Se pare ca totul ar fi pornit de la unul din hornurile cabanei, in care s-a aprins cenusa. Cu ce sa o stingi!? Pana au ajuns ajutoarele sus, nu mai ramasese nimic. Doar amintirile si un cantec vechi: „Daca vii din orice parte / La Rasnov sa te opresti / Vei afla in scurta vreme / De cabana Malaiesti”. in urmatorii ani, Refugiul Salvamont va constitui singurul adapost pentru turisti. Apoi s-a construit o noua cabana. Mai greu, caci in anii acestia orice adapost montan se construieste mai greu.

in 2007 s-a dat in functiune noua cabana. Mai intai o mica anexa (2006), apoi si cladirea cea mare.

Nici bine nu s-a refacut cabana, ca in primavara lui 2007 (23 martie), o puternica furtuna care a lasat 50 cm de zapada grea in Valea Malaiesti, a distrus acoperisul neconsolidat al adapostului. Se pare ca acesta a fost distrus de suflul unei avalanse ce a coborat de pe Bucsoiu, in suvoiul Caprelor. De altfel si toata zona de „La Blide” a fost si ea maturata de avalanse grele ce au rupt trunchiuri de copaci. A fost una din cele mai mari avalanse din ultimii 50 de ani.
Sursa Wikipedia

Dupa o masa si o bere la cabana am pornit pe traseul de intoarcere, traseu ce leaga Cabana Malaiesti de Cabana Poiana Izvoarelor (marcaj triungi rosu). Traseul este INTERZIS pe timp de iarna datorita dificultatii si in special trecatorilor ce se deterioreaza anual.

Inainte sa pornim ne refacem provizia de apa si ne racorim la paraul din fata cabanei, unde ne bucuram de apa rece si curata izvorata din inima muntilor.

Face popasuri dese pentru fotografie, frumusetea peisajului fiind data de faptul ca traseul este flancat in partea dreapta de Masivul Bucsoiu Mic (2492m) si Masivul Moraru (Coltii Morarului ).

In scurta vreme caldura torida se trasforma rapid intr-o furtuna ce incepe sa invarta amenintator nori si tunete, cu toate astea zapuseala din aer ramane, iar norii sunt numai o amenintare fara sa ploua insa.

Pe la ora sase spre seara suntem la Poiana Izvoarelor unde facem un ultim popas, dar fara a mai vizita cabana (facusem asta in tura din iarna). Pornim apoi pe poteca binecunoscuta catre Gura Diham iar de aici ne luam ramas bun de la Bucegi pornid catre casa incarcati cu energie si amintiri frumoase.

Pentru mai multe fotografii vezi albumul acestei ture!

1 Mai in Muntii Vrancei

Posted by Serban Razvan in Calatorii on May 4th, 2010 | 2 comments

Am preferat sa petrecem muncitoreste ziua de 1 Mai si am decis sa pornim catre Muntii Vrancei pentru a ne bucura de peisajele pastorale si traseele putin circulate de acolo.

Zis si facut! Pregatirile nu ne-au luat mult timp si la ora 5, sambata dimineata, eram in picioare pregatiti de drum. Am trecut repede sa imbarcam si restul echipei si am pornit catre destinatie.

Drumul trecut pe harta pe care o aveam noi fusese dezafectat pe o buna portiune asa ca a trebuit sa facem un ocol considerabil pentru a ajunge in comuna Herastrau (locul de unde se intra in traseu).

De aici incepea traseul…

…cam asa continua

Urme de sulf

Echipa noastra (fara mine)

O floare… (Paraluta*)

O soparla…

O pasare… (Codobatura*)

Drumul la intoarcere

Poza de ramas bun!

Cum traseul se desfasoara dealungul unui drum forestier, iar pentru a ajunge pana pe varful Lacauti ai nevoie de 16 ore, acesta nu este un post in care sa gasesti descris un traseu ci unul in care sa gasesti poze, poate asa o sa-ti placa si o sa iesi si tu la padure cand o sa ai timp.
Sa auzim de bine!

*Explicatiile ii apartin lui i.a asa cum se poate vedea in comentariul de mai jos.

Inceput de primavara in Ciucas

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Mar 8th, 2010 | 4 comments

Cu doua zile inainte de Martisor am dat o fuga in Ciucas in speranta ca vom reusi sa vedem peisajae care ne-au scapat de cate ori am trecut pe acolo. Greu se lasa vazut batranul Ciucas, indiferent de anotimpul in care il vizitezi isi pastreaza valul de ceata.

Am pornit la drum din Pasul Bratocea (1263m) cu destinatia Vf. Ciucas (1954m), dar vremea rea ne-a stricat socotelile si a trebuit sa ne recunoastem invinsi la un moment dat. Traseul asta il mai facusem odata in toamna asa ca stiam drumul, altfel nu am fi reusit sa intuim pe unde este marcajul si asta datorita cetii dense.

Desi ne desparteau numai doua zile de primavara calendaristica muntele nu tine seama de asta si ne asteapta cu zapada de doi metrii pe alocuri. Zapada mare si afanata ne ingreuneaza foarte mult deplasarea (nu am avut nici schiuri nici rachete de zapada). Am parcurs aceiasi distanta ca si toamna trecute intr-un interval de timp de doua sau trei ori mai mare.

Cum pe zapada nimic nu se deplaseaza fara sa lase urme am reusit sa vad o multime de carari lasate de animale (lupi, iepuri, vulpi).

Natura se trezeste si ea la viata incet incet, iar tu vei observa asta daca stai sa cauti pe sub mormanele de zapada sau prin tufisurile inghetate.

Am profitat de intoarecerea facuta pentru a studia zona, pentru a face fotografii si pentru a remarca unele lucruri utile in bushcraft. Astfel am observat niste adaposturi naturale formate la baza copacilor, adaposturi formate prin caderea zapezii si viscolirea ei.

La cererea lui Marius Colac o sa fac niste precizari cu privire la echipamentul folosit si traseul ales. Traseul porneste din Pasul Bratocea (1263m) si merge pe dunga rosie pana pe vf. Ciucas (1954m).

Ca si echipament trabuie sa aveti obligatoriu ghete si parazapezi, geaca groasa, pantaloni impermeabili. In bagaj este obligatoriu sa puneti niste sosete uscate, un tricou si poate o pereche de pantaloni, restul ramane la aprecierea fiecaruia.