Carpații toamna
Posted by admin in Calatorii, Foto on nov 8th, 2011 | 0 comments
Culori superbe și peisaje de poveste îți încântă ochiul în toamnele lungi ce poposesc peste Carpați. Într-o zi senină ca cea în care am plecat la plimbare pe crestele împădurite și prin cătunele risipite pe munte, poți vedea atâta frumusețe cât pentru o viață.
De-a toamna iarna-n drum spre Leaota
Posted by admin in Calatorii on oct 10th, 2010 | 13 commentsIncep cu sfarsitul
Stau in caldura caminului si privesc lenes la pozele facute cu o zi inainte. Din boxe rasuna vocea blajina a lui Alifantis, iar eu ma desfat cu o halba de bere tolanit in scaunul de la birou. Nu mai tarziu de ieri, pe la orele pranzului, viscolul imi biciuia fata aruncand peste mine, peste insotitorii mei si Muntele Priseaca prima zapada cernita din norii plumburii de un viscol in toata regula.
Peisajele de pe monitor imi capteaza atentia, am acel sentiment pe care il incerc dupa fiecare tura cand, privind la pozele facute, am senzatia ca nu am fost acolo sau ca nu m-am bucurat asa cum trebuia de locurile acelea. In poze gasec o combinatie ciudata de toamna si iarna, un pastel in tonuri gri si ruginii, iar in mijlocul acesti inclestari a anotimpurilor regasesc micul nostru grup sfidand capriciile vremii si inaintand, cand pe creasta cand la adapostul padurii, catre obiectivul final: varful Leaota (2133m).
Dar sa-ncepen cu-nceputul, zic…
… pentru ca tu, cititorul, sa intelegi despre ce-i vorba si sa poti parcurge, cu imaginatia-ti bogata, traseul alaturi de micul nostru grup. Pentru ca cititorii mei sunt cam aceiasi, voi trece peste partea in care spun ca planific turele de c-o saptamana inainte si ca plec dis-de-dimineata din Buzau pentru a intra cat mai devreme in traseu.
Am sa precizez insa ca pentru aceasta tura am ales ca obiectiv final Varful Leaota, dar nu pe acelasi traseu descris aici pe care am umblat toamna trecuta, ci pe un alt traseu ce porneste din comuna Stoienesti, mai exact de pe valea firului de apa Paraul Runcului. Nu-i lesne de ajuns prin locurile astea, caci poate nici multi damboviteni nu stiu zona, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al GPS-ului (plus ajutorul catorva localnici) la ora zece in prima parte a zilei lasam masina si porneam in sus pe firul Runcului catre obiectivul nostru.
Poate citind introducerea te-ntrebi de starea vremii, ei bine afla ca am tot citit prognozele de c-o saptamana ‘nainte, dar majoritatea site-urilor spuneau acelasi lucru: ploaie si lapovita. Cu toate astea am decis sa fim pe munte in acel sfarsit de saptamana si mai cu seama pe acel traseu putin umblat caci am omis sa spun, acesta nu-i traseu marcat.
Prima parte a drumetiei noastre ne poarta pasii prin padurea de fag ce acopera versantul sudic al muntilor Priseaca, pentru ca mai apoi sa ne scoata in creasta expusa de unde, intr-o zi senina, am avea priveliste superba atat asupra satelor din sudul muntelui cat si a celor de la nord. Spuneam mai devreme ca prognoza meteo nu era deloc favorabila si ne asteptam la ploii sigure urmate de precipitatii sub forma de lapovita, numai ca, dupa ce am parcurs o buna bucata din traseu am dat piept cu o ninsoare napraznica viscolita de un vant pe masura.
Facem o scurta oprire pentru a ne acoperi cu cate un fes sau o manusa, ori pentru a schimba o geaca mai subtire cu una hotarata, urmand mai apoi carare ce serpuieste pe culmea Priseaca. La ceva vreme de mers dam peste niste grajduri in constructie, iar mai apoi trecem printr-o pajiste alpina. Aproape de intersectia muntilor Priseaca si Fagetel facem popas pentru a manca cate ceva si pentru a ne odihni putin.
Alegem ca loc de popas o zona retrasa protejata de un molidis. Scoatem merindele din saci si ne punem pe mancat. Pana acum, datorita in mare parte altitudinii (aproximativ 1300m), suntem inconjurati de neguri. Vantul taios si faptul ca nu mai facem miscare ii afecteaza pe unii din tovarasii mei de drum si cum nici echipamentul adaugat ulterior nu mai face fata, mai in gluma mai in serios era nevoie de un foc.
Bushcraft-ul la nevoie se cunoaste
Din vorba in vorba, din gluma in gluma si din tremurat in tremurat unul din companioni imi spune: “ia mai sa te vad acum, pe viscolul asta, facand focul si mai mult sa te vad facand un ceai” si apoi facem prinsoare pe asta. Restul grupului sustine ca un ceai ar fi o binecuvantare si sincer nici mie nu-mi displace ideea. Atunci umblu in borseta cu chestii utile, scot amnarul, pungulita cu coaja de mesteacan si il mobilizez si pe Mihai ca doar si el face parte din gasca de practicanti ai bushcraftului.
Foc facut pe pat de lemne
Impreuna cautam copaci “morti in picioare” caci cei cazuti sunt deja acoperiti cu un strat de zapada sau is uzi. Alegem intai crengute subtiri si ramuri uscate de molid apoi facem rezerva necesara de lemne uscate pentru a porni focul. Eu fac rapid un pat din crengi pentru ca aprinderea focului direct pe pamant ar fi imposibila datorita umezelii, apoi pun coaja de mesteacan, crengutele subtiri, dau doua scantei din amnar (obligatoriu sa ai amnar ca-i bun indiferent de vreme) si-i gata focul.
In timpul asta Mihai se descurca de niste crengi uscate de molid si incet, incet flacara anemica de la inceput se transforma intr-un foc in toata regula. Dar asta-i prima din cerintele grupului pe locul doi fiind ceaiul. Bun, avem apa iar Mihai ne imprumuta gamela lui, tot ce ne mai trebuie ar fi un plic de Lipton si ceva miere sau zahar. Dar sa nu ne amagim, odata ca prefer ceaiul din plante culese de mine si mai apoi ca suntem in mijlocul viscolului, pe munte la doua-trei ore de civilizatie.
Ceai din cetina
Cand este momentul adun ceva cetina din copacii mai tineri si o trantesc in apa calda. Pe masura ce fierbe putem vedea acele verzi cum devin galbui semn ca vitamina C trece din cetina proaspata in ceaiul nostru. Inca vre-o cateva minute si fiertura e gata. O impartim in cani, iar pentru cei care nu au din ce bea facem niste paharute pe loc taind gaturile unor sticle folosite.
Pahar improvizat
In timp ce stateam noi in jurul focului la ceai un caine de stana incepe a ne latra si la scurt timp in urma lui vin si doi ciobani. Dau ziua buna, obligatoriu intreaba de-o tigara’ si din vorba-n vorba zic: “apai cand am auzit cainele latrand am zis ca-i lupu’, doar ce-am vazut unu’ flamand mai devreme colo (si arata catre o panta din fata noastra)”. Tare as fi vrut sa merg pana acolo caci cu siguranta as fi putut sa iau urma, stratul de zapada afanata fiind ideal pentru tracking, dar restul grupului decide ca-i bine sa facem cale intoarsa de pe acum ca-ci nu-s sanse sa ajungem pe varf, iar eu nu am alta solutie decat sa ma conformez.
Si eu prin viscol
Pe drumul de intoarcere
Cum la intoarcere avem mai mult de coborat iar vremea incepea sa se indrepte, alegem sa zabovim pentru poze. Tot peisajul merita pozat, aici un maces cernit de zapade, colo o carare incetosata, mai la stanga lanturi de munti in departare vizibile printre ceturi.
Din fotografi ne transformam in culegatorii unii aduna conuri de brad pentru nus’ ce proiecte pe acasa, iar eu fac popas pentru a strange macese din astea mari si sanatoase de cresc prin zona caci iarna-i lunga iar ceaiul de macese folositor. Imi umplu buzunarele si grabesc pasul pentru a-i ajunge pe cei din fata.
Fructul de maces (rosa canina)
Mai zabovim pret de cateva poze apoi dam din nou in firul apei pe Valea Runcului unde ne curatam bocancii de noroi si ne strangem bagajele pentru a ne inapoia fiecare pe la casele cu-i ii are, chiar in momentul cand ziua parea sa cedeze in fata noptii.
Partea urata a povestii
Ne vreau sa deprim pe nimeni si nici a face pe profetul nu doresc dar, pe langa lucrurile si pataniile frumoase din tura asta am ramas si cu un gust amar. Inca de la intrarea in traseu am fost neplacut surprins sa vad niste omuleti de prin partile locului cum trec pe langa noi cu niste masinarii confectionate de ei presupun (din pacate nu am reusit sa-i fotografiez) folosite pentru a trage lemnul din padure. In urma acelor atelaje suspecte ramaneai izbit de un puternic miros de comvustibil nears, iar din loc in loc am dat de pete de ulei si cauciucuri aruncate.
Oamenii astia taiau copaci, dar nu pareau a face asta in mod organizat sau pentru o exploatare forestiera ci mai degraba pentru ei. Nu-s tapinar dar din ce stiu copacii marcati pentru taiere sunt din cei batrani sau bolnavi ori am gasit pe traseul fagi tineri si frumosi doborati. Mai mult, imediat ce am urcat culmea Prisecii un grup de taietori au doborat chiar sub privirile noastre un fag tanar si falnic, ceva mai incolo rasunand sunetul toporului hulbav lovind necontenit lemnul.
Si cum nu ar fi de ajuns ca distrug padurea oamenii astia pare-se ca nu-s straini nici de bragonaj, caci in cateva locuri am dat de plumbi din aia confectionati pentru pustile artizanale folositi, cel mai probabil, pentru a tranti vre-o capra ori vre-o pasare (cocos, fazan, etc.).
Plumbi pentru arme confectionate artizanal
Pe post de incheiere
Chiar daca nu am ajuns pana pe varf nu-i bai. Eu plec de acasa pentru munte si padure, iar de nu ajung unde-mi propun nu ma intristez ca-ci mie sufletul vesel si inima plina de bucurie cand cutreier pe carari salbatice.
Si uite asa, litera cu litara si rand cu rand, tu cititorule ai mai parcurs alaturi de mine o carare prin frumosii nostrii munti, de aceea sper ca cele povestite de mine sa iti fi placut. Dar nu trebuie sa iei de bune numai parerile si relatarile mele, ci iesi in natura, fa-ti timp pentru a vedea frumusetea salbaticiei, lasa vantul sa-ti mangaie fata ori ploaia sa-ti ude trupul caci omul s-a nascut in natura si numai in natura simte ca traieste cu adevarat.
Tura de toamna in Leaota
Posted by admin in Calatorii on nov 17th, 2009 | 0 comments
Putine zile au mai ramas pana ce oceanul de zapada va pune iarasi stapanire peste munti toienind totul, asa ca am decis sa fac o ultima tura in toamna tarzie. Sambata ce a trecut am iesit in cele din urma din casa, luand drumul muntilor prin masivul Leaota.
Am fost o alegere de moment si trebuie sa recunosc ca nu am fost tocmai incantat initial de alegerea facuta. Pe lista mai aveam Jepii Mici si insasi Vf. Moldoveanu, dar am decis sa mergem in Leota datorita vremii schimbatoare si traseului mai putin dificil.
Am pornit de dimineata din Buzau in formatie restransa, numai patru persoane, cu o singura masina, iar la ora zece eram deja la poarta Manastirii Adormirea Maicii Domnului, echipati si pregatiti sa plecam pe traseu. Pana in acest punct am venit ghidati de GPS (mai mult sau mai putin) si de o harta a zonei.
GPS-ul si-a facut treaba constiincios pana aprope de localitatea Runcu (de unde incepe traseul) aducandu-ne prin Sinaia pe la cota 1000m pe un drum cu o priveliste superba, dar s-a zapacit la cativa kilometrii de Runcu cand ne-a pus sa o luam pe un drum fara asfalt si foarte accidentat. Ajunsi in localitate ne-am orientat rapid cu ajutorul catorva sateni si am pornit pe drumul forestier pana la manastire.
Desi gerul de toamna tarzie (aproximativ -2 grade C) pisca, am avut parte de o vreme superba cu un soare ce a vegheat asupra noastra pana la asfintit, avand astfel parte de o priveliste superba. Cu toate ca traseul incepe de la intrarea in drumul forestier (la iesirea din Runcu), noi am decis sa facem o parte din traseu, atat cat s-a putut, cu masina, pentru a ne bucura cat mai mult de splendoarea muntilor in scurta zi de toamna ce se intindea inaintea noastra.
Marcajul traseului ales este banda albastra, dar in cele mai multe cazuri acesta este inexistent. Lipsa marcajului este compensata de starea buna a drumului, acesta fiind bine delimitat si usor de observat, pana la cabana Leaota fiind freventat de carutele care fac aprovizionarea cu lemne de foc si cele necesare cabanierului.
Drumul prin padure a fost destul de istovitor, asa ca vederea cabanei a fost pentru noi o usurare. Stiam inca de la pornire ca acesta va fi primul si principalul popas pentru hrana si odihna. La vremea cand am ajuns noi fii cabanierului trageau lemne din padure si faceau pregatirile pentru oaspetii ce aveam sa-i regasim, seara, la coborare.
Situata la o altitudine de 1330m Cabana Leaota este un importatnt punct de refugiu in zona. Cu dotari dintre cele mai modeste (paturi de lemn supraietajate si doua sobe de teracota ce incalzesc cele doua camere) cabana nu se vrea a fi un punct de atractie turistica ci un refugiu pentru cei intarziati si pentru temerari. Cazarea la cabana costa in jur de 15RON/noapte si este nevoie de un telefon prealabil pentru a instiinta cabanierul, domnul Gila, deoarece acesta poate fi plecat (numarul de contact este 0730.852.668).
Dupa ce am macat, ne-am refacut puterile si am schimbat cateva vorbe cu fii cabanierului am pornit iarasi pe carare hotarati sa ajungem pana pe varful Leaota. Situat la o altitudine de 2133m, vf. Leaota troneaza peste intreg masivul fiind punctul central al mai multor trasee ce fac legatura intre Targoviste si Brasov. Asa cum aveam sa ne convingem curand, Leaota era un obiectiv greu de indeplinit, cele cateva ore de lumina si oboseala cauzata de prima tura din an pe temperaturi negative, aveau sa-si spuna repede cuvantul asa ca am decis sa ne abatem de la traseu si sa urcam pana la aproximativ 1600m altitudine undeva in partea de sud a varfului Romanescu.
Pe “galma”, asa cum am botezat-o noi, am petrecut aproximativ a jumatate de ora timp in care am facut niste poze si am mancat cate ceva. De aici puteam privi pana departe in zare si puteam admira crestele inzapezite ale varfurilor din Fagaras. Vantul ce sufla naprasnic si temperatura scazuta (estimez undeva intre -5 si -7 grade celsius) ne-au fortat sa coboram si astfel am reluat traseul de intoarcere.
La intoarcere am avut parte de o lumina excelenta asa ca am mai zabovit pentru poze. Cand ne-am intors la cabana am gasit lume multa si agitatie. Unii faceau frigarui la gratar, altii adunau lemne pentru a face focul in noaptea ce avea sa vina, iar altii pur si simplu admirau privelistea. Aici am facut un ultim popas, dupa care am pornit prin padure catre poarta manastirii unde am last masina la sosire.
Printre copacii desfrunziti zarim soarele prietenos coborand in spatele Piscului Fruntii, aruncand inspre noi ultimele raze prieteneoase si permitandu-ne o ultima poza. Ajunsi la masina dam jos echipamentul, ne tragem sufletul si o pornim catre Buzau, unde aveam sa ajungem trei ore mai tarziu.
Promo
RSS
Twitter
Facebook
Flickr
