O rază de lumină

Posted by admin in Calatorii, Foto on sep 27th, 2011 | 0 comments

După o tură frumoasă și plină de neprevăzut, pe Creasta Teherăului, am oprit, pentru o bere și un apus pe munte, la popasul situat mai sus de barajul Siriu pe drumul ce leagă Buzăul de Brașov. Cât timp am stat acolo am pus camera pe trepied și am tras mai multe cadre pe care apoi le-am combinat în acest HDR.

Prin Siriu catre Bala si Bocarnea

Posted by admin in Calatorii on nov 4th, 2010 | 8 comments

Sunt buzoian si asta imi da un sentiment de mandrie cand umblu si scriu prin si despre locurile mele, caci neasemuite sunt prin frumusete si unice prin salbaticia si diversitatea florei si faunei.

Mai deunazi am fost, insotit de-un prieten si ghid pe carari de munte, intr-o tura de-o zi catre varful Bocarnea (sau vf. Siriu 1653m ori 1657m dupa unele harti si lucrari), avand insa ca prim obiectiv, de-o importanta similara, Coltii Balei 1357m.

N-a fost o tura obisnuita insa, caci nu ne-am tocit incaltarile pe carari umblate ci prin hatisuri de animale si lastarisusri din cele de-si fac loc unde umbra copacilor o permite. Dar sa nu mai fierb preacinstitul cititor ci sa trec la a descrei aceasta tura din, poate, ultima zi senina si frumoasa a toamnei lui 2010.
N-a fost nimic planificat din timp ci numai un telefon scurt de la amicul meu, vestind o posibila tura de-o zi pe ultima duminica din octombrie. Am dat curs invitatiei lasand acasa, cu inima stransa, o droaie de musafiri veniti sa-mi cinsteasca ziua de nastere ce tocmai trecuse (drep ii ca-i ospatasem de c-o zi ‘nainte).

Spa pentru porcii mistreti

Zis si facut, am pus cateva merinde in desaga si ceva haine mai de toamna-iarna pe mine si-am pornit cu noaptea-n cap, dupa fusul orar de iarna, catre locul de intalnire stabilit si de acolo, cu tovarasul meu de drum, chititi mai departe tuma-n Valea Neagra, la cativa km dupa Barajul Siriu in drumul ce duce catre burgul Brasovului.

Coltii Balei vazuti din luminisurile padurii

Nici nu mijise bine zorii cand ne-am infatisat pregatiti sa luam aerul in piept si drumul in picioare. Eu mai cu seama mustaceam in sinea-mi si ma bucuram ca un copil ca pot umbla iara prin muntii astia de nu prea stiu oamenii si crestea-n mine bucuria la gandul ca voi face un traseu nou.

Pe aici iarna-i grea chiar si pentru copaci

Am pornit la drum pe traseul marcat ce urca din Valea Neagra, alaturi cu Izvorul Negru, catre Poarta Vanturilor (traseu ce l-am descris intr-un articol asta vara), dar am parasit rapid marcajul pentru a ne aventura pe Pintenul Fara Nume si mai apoi pe Culmea Fara Nume (cumpana de ape intre Izvorul Fara Nume si Izvorul Neagru).

De aici am continuat drumul catre Poiana Balei prin tufisurile dese si lastarisurile din desisul padurii, mergand in special pe urmele animalelor, caci in ciuda a ceea ce crezi si animalele prefera sa foloseasca “drumuri” prestabilite pentru a se deplasa.

Piciorul Balei vazut din Poiana Balei unde ne-am oprit sa mancam cate ceva.

La tot pasul intalneam urme de animale: urmele copitelor de cerb, locuri in care mistretii au sapat dupa redacini, ori excremente de urs inghetate de cu o seara ‘nainte. Insetati ne-am oprit la un izvor pentru a ne potoli setea cand din vaioaga de sub noi au zbughit-o la fuga o scroafa si cativa codani, dar totul s-a intamplat prea repede pentru a face poze, asa ca am ramas numai cu imaginea surprinsa pe retina.

Vataful locului, ursul brun

Ajunsi in Poiana Balei, aproape de Piciorul Balei, am hotarat sa facem o pauza pentru a ne astruca burtile lihnite si a ne reface puterile. Zis si facut am scos merindele, am spart o ceapa rosie, am desfacut conserva de fasole si-un pate apoi am inchinat un pahar de tarie in cinstea muntelui, bucurosi ca putem pranzi intr-un asemenea cadru.

Si-un profil de vedeta )

Cand eram la jumatatea pranzului, la nici 100m in fata noastra, isi face aparitia Mos Martin, un frumos exemplar de urs brun (Ursus Arctos). Il fac atent pe companionul meu si fara miscari bruste apucam aparatele si incepem a poza. Pentru ca vantul bate din spatelel lui, iar noi suntem mici in iarba, ursul ne observa cu greu. Cand vede ca are companie se opreste nedumerit si ne priveste pentru cateva clipe, apoi face vre-o doi pasi spre noi, se opreste iara si in cele din urma se hotaraste sa intre in desisul padurii unde este stapanul suprem.

Traseul, candva marcat, pe Piciorul Balei

A fost cea mai “curata” intalnire cu un urs din cate poate exista. A fost nesperat de bine si pentru ca l-am respectat ca pe un stapan de drept al locurilor el ne-a recompensat cu niste poze pe masura.

Am terminat de mancat, am strans catrafusele, ne-am cinstit c-o bere si-am pornit catre primul obiectiv Coltii Balei. Usor de zis dar mai dificil de ajuns, caci e nevoie de putina catarare in stil alpin pentru a urca pe Piciorul Balei, loc in care predomina stancaria. Am strans betele de trekking si le-am prins la centura apoi cu mainile libere am inceput a cauta prize solide pentru catarare.

Poiana Balei vazuta din Fereastra Mica

Cu cat urcam mai mult cu atat peisajul se completa cu noi forme de relief dezvaluite de altitudinea de la care priveam. Am trecut prin Fereastra Mica si apoi, dupa aproximativ o jumatate de ora de urcat, am ajuns la obiectivul nostru de unde puteam privi intreaga Poiana a Balei si mai departe pana la lacul de acumulare de la Siriu.

Stand asa si contempland peisajul cu ochii roata, privirea ne cade pe abrupturile Bocarnei (Coltii Bocarnei) unde un frumos exemplar de Capra Neagra (Rupicapra Rupicapra) iesise la sorit. Am pus repede mana pe aparat si am inceput sa trag, dar datorita distantei considerabile, cu tot zoom-ul, nu am reusit sa apropii destul pentru a deslusi cum trebuie animalul. Si parca in ciuda, mai sus cu cateva stanci, apare un al doilea exemplar care se lasa vazut numai pentru cateva clipe, destul insa pentru a prinde cateva cadre cu ambele animale.

Am pozat noi ce-am pozat apoi am facut o pauza, ne-am cinstit cu ce a mai ramas din berea desfacuta dupa masa si-am pornit catre locul in care-si fac veacul caprele, atenti sa nu le tulburam linistea, dar dornici sa tragem cateva instantanee din apropiere.

Degeaba am coborat pe Coltii Bocarnei si cand spun degeaba ma refer la caprele negre plecate de mult, caci peisajul e de-o frumusete covarsitoare si a meritat tot efortul. De aici am urcat catre punctul final al calatoriei noastre, vf. Bocarnea.

Si corbul hulpav care da roata in cautarea hranei – poate alta data amice

Ajunsi pe varf am primit rasplata suprema. Puteai vedea departe pana la Intorsura Buzaului si chiar in Vama Buzaului, cat despre Ciucas se deslusea intr-o claritate de neimaginat cu toate ca la ora aceea poalele incepeau a fi cuprinse de ceturi.

Capra Neagra pe stancarie

Doua capre, ma rog pentru cine are ochi sa o vada si pe a doua

Nu-i inima de muritor sa nu tresara in fata unor asemenea peisaje si abia cand esti pe un varf de munte afli cat esti de mic si-ti intelegi rostul in ordinea lucrurilor. Cu astfel de ganduri am stat si noi acolo pret de cateva minute inainte de a decide pe unde sa coboram, apoi al luat calea codrului pentru a intersecta in final traseul marcat ce coboara in Valea Neagra.

Merisoarele cu care ne-am infruptat din belsug, desi vremea lor a trecut aici se gasesc inca din abundenta.

Am mai zabovit prin desisul padurii pentru cateva ultime cadre si asta ne-a intarziat atat cat sa coboram la lumina lunii, lucru care nu a facut decat sa incununeze o tura perfecta intr-o zi de toamna splendida caci noaptea padurea are farmecul ei aparte devenind un fel de lume magica. Fosnetul frunzelor ruginite ce formeaza covorul padurii tradeaza prezenta locuitorilor sfiosi ce te privesc din tufisuri pentru a fugi speriati cand te opresti ori iti faci cale catre ei, iar copacii prind viata si incep a se misca si a scoate zgomote in toiul notii cand nimeni nu-i acolo sa-i priveasca.

Pe aici isi fac veacul caprele negre…

…sau pe aici…

…sau pe aici!

Vedere de pe Varful Bocarnea (vf. Siriu). In departare se vede Vama Buzaului si Intorsura Buzaului.

Ciucasul si in partea dreapta a lui se desluseste Mana Dracului.

Iar la capatul acestei poieni ne-am lasat in stanga prin padure pentru a intersecta traseul de intoarcere.

Si cu asta gata o alta tura excelenta prin Muntii Buzaului.

Intr-un tarziu am ajuns la masina nu mai inainte de a respecta ritualul deja impamantenit prin locurile astea sa trecem pe la fantana unde bem o cana de apa rece de munte si ne inchinam langa crucea ridicata de crestinii locului, in semn de multumire pentru norocul avut pe munte.

Toponimie: Bala, bale – fiara inspaimantatoare, monstru, dihanie (conform DEX). De aici si denumirea de Coltii Balei.

Plimbare prin Muntii Siriu – plaiuri de legenda

Posted by admin in Calatorii on iul 26th, 2010 | 9 comments

Intre raurile Buzau, Siriu si Crasna se gaseste Masivul Siriu cu cele doua varfuri Malaia (1663m) si Bocarnea (1657m). Acesta a fost campul nostru de “joaca” un week end prelungit de vineri pana duminica.

In prima zi am urmat traseul ce urca pe Valea Neagra, pe langa Izvorul Negru, trece prin Dosul Muntelui si mai apoi prin Saua Poarta Vanturilor, pentru a ajunge la Lacul Vulturilor.

Varful Bocarnea

Lacul Vulturilor (sau Lacul fara Fund) este situat in Muntii Siriu pe partea estica a versantului Malaia la aproximativ 1420m altitudine. Lacul de origine preglaciara, este unul din putinele lacuri de acest gen ramase. Cele doua denumiri ale lacului provin din doua legende diferite.

Lacul Vulturilor

Numele de Lacul Vulturilor vine de la legenda conform careia aici, primavara, vulturii isi invata puii sa zboare (legenda a fost consemnata de Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”), iar denumirea de Lacul fara Fund vine de la legenda conform careia un cioban din partile locului si-a parasit aici turma, si-a aruncat bata in apelel lacului si a pornit la drum prin lume. Ajuns la Dunare, dupa un an de peregrinari, ciobanul isi regaseste bata si mistuit de dorul mioarelor sale si de dorul plaiurilor natale decide sa se intoarca.

Lacul Sec

Lacul este cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala fiind alimentat din ploi, topirea zapezilor si izvoarele de la baza poalelor de grohotis. Are o suprafata aproximativa de 10.000 mp si o adancime aproximativa de 3m (informatii aflate de la unul din tovarasii mei de drum, om de munte cu vasta pregatire de specialitate).

A doua zi ne-am trezit de dimineata pentru a avea timp sa ne bucuram de drumul ce se intindea in fata noastra. Ne-am propus sa mergem pana la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem in Poarta Vanturilor si de aici sa urmam traseul ce parcurge carari si locuri de legenda. Dupa iesirea din desisul padurii traseul te poarta peste varfurile Tatarut (1411m) si Tatarul Mare (1412m) precum si peste culmile cu acelasi nume.

Toponimia locului scoate in evidenta amalgamul istoric si diversitatea natiilor ce au calcat meleagurile acestea ca o memorabila cronica ce vine sa evidentieze legatura dintre locuri si faptele ce s-au intamplat aici. Varfurile si culmile Tatarut si Tatarul Mare au fost astfel denumite dupa navalirile succesive ale hoardelor tatare in zona.

Drumul pe care l-am parcurs de la iesirea din padure si pana la Tabla Butii a fost supranumit in Primul Razboi Mondial “drumul tunurilor”, deoarece pe aici artileria romana a dus lupte grele in incercarea de a apara granita de atunci a tarii.

La vremea cand am ajuns aproape de Tabla Butii, Ciucasul pe care il aveam in dreapta noastra isi pusese deja “caciula” de nori si vreme prevestea o posibila furtuna. Am grabit putin pasul pentru a ne incadra in timp si am ajuns destul de repede in fata cimitirului.

Tabla Butii si cimitirul eroilor

Localizare

Tabla Butii reprezinta un pas (trecatoare montana) situat la altitudinea de 1340m in Carpatii de Curbura. Pe aceste meleaguri se facea in trecut legatura intre Muntenia (situata la Sud de arcul Carpatic) si Transilvania (la vest prin prin Tara Barsei).

Odata cu construirea drumului prin pasul Bratocea si mai apoi al celui pe valea Siriului, trecatoarea din Tabla Butii isi pierde importanta strategica si economica.Accesul in zona se face atat din Prahova urmand traseele turistice marcate cat si din Covasna si Buzau, la fel pe trasee marcate.

Scurt istoric

Conform descoperirilor arheologice, zona a fost locuita inca din Epoca Bronzului, continuand cu perioada cuceririi romane, acestia din urma stabilind o ruta comerciala strajuita de puncte de control si fortificatii menite sa apere drumul.

Mai tarziu (intre anii 1222-1241 AD), la ordinul regelui maghir Andrei al II-lea, a fost construita la Slon (in apropierea actualului Cimitir al Eroilor) o cetate de catre cavalerii calugari ai ordinului teutonic, cavaleri ce aveau domenii in Tara Barzei si traiau sub ocrotirea regelui maghiar.

In urma ostilitatilor din Primul Razboi Mondial (1916-1918 AD), la Tabla Butii a fost ridicat un cimitir comun in care au fost adunate atat trupurile ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta cat si cele ale inamicilor.

Osemintele ostasilor aduntai in Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii provin, in special, din bataliile date in perioada octombrie-noiembrie 1916, cand Generalul Averescu comandantul Armatei a II-a romane trimite in prima linie a frontului Divizia a-6-a pentru a apara Trecatoarea Buzaului si Tabla Butii, puncte strategice in oprirea unei ofensive inamice catre capitala.

Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii

De cealalta parte a frontului pe 15 octombrie 1916 intra in lupta Divizia a-89-a germana comandata de generalul Von Below. Dupa mai multe lupte violente date in perioada 15-28 octombrie 1916, cu schimbari de situatie si pierderi enorme de o parte si de alta a combatantilor, romanii se retrag pe partea dreapta a Siriului Mare, iar germanii ocupa Muntele Siriu.

Pe data de 2 noiembrie 1916 urmeaza o ultima ofensiva a armatelor romane dealungul trecatorilor, ofensiva in urma careia ambele armate au suferit iar pierderi enorme de vieti omenesti. In urma acestei ultime actiuni cele doua tabere combatante decid sa-si retraga regimentele din zona pentru reorganizarea unei noi lovituri strategice in alt punct nevralgic.

Ruinele Cetatii de la Slon

Odata cu terminarea razboiului, eroii cazuti la Tabla Butii au parte de onororule meritate, osemintele lor fiind stranse intr-un cimitir comun, ingradit si ingrijit de locuitorii satelor din zona. Ca zi de comemorare, organele civile si cele militare au ales ziua de 6 august (sarbatoraea “Schimbarea la Fata”), acest eveniment avand loc si astazi, dupa o perioada de pauza in timpul regimului comunist.

La vremea cand am vizitat noi cimitirul, acesta era perfect ingrijit in ciuda distantei considerabile ce trebuie strabatuta pana in cea mai apropiata asezare umana (com. Cerasu in administrarea teritoriala a careia se afla).

Toponime

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Dupa ce am aprins o lumanare in memoria ostasilor inmormantati acolo am facut cale intoarsa catre locul de campare din seara precedenta, la intoarcere grabind pasul pentru a evita sa ratacim marcajul in desisul padurii pe timp de noapte, marcaj destul de prost realizat.

Seara am servit o fasole din conserva incalzita la ceaun si ne-am omenit cu o bere si-un coniac pentru a ne reface fortele. Dupa un somn bine-meritat ne-am trezit in dimineata celei de a treia zile cu regretul ca trebuie sa coboram de pe munte dar si cu bucuria ca vom parcurge traseul ce urma.

Am facut cale intoarsa catre “civilizatie” pe traseul ce coboara in Valea Bradului (ATENTIE! Acest traseu nu este marcat si nici nu este recomandata abordarea lui fara ghid de specialitate si echipament adecvat).

Traseul ocoleste Varful Bocarna si trece prin Coltii Bocarnei si mai apoi Coltii Balei. O mare parte a traseului se parcurge pe un teren accidentat si pe marginea unor vai adanci. Imediat ce am trecut de portiunile de teren accidentat s-au rupt norii si am fost udati cu ploaia ce ne tot evitase in zilele trecute. Din ploaie simpla s-a transformat in scurt timp in grindina si a tinut asa aproape patruzeci de minute timp in care am stat ascunsi in desisul padurii.

Imediat ce vremea a permis am inceput coborarea trecand pe langa stanile dispuse pe Valea Braduluim, am facut un ultim popas pentru a manca ce mai aveam prin rucsac si apoi am coborat pe un drum de care brazdat de suvoaiele ce curgeau de pe versanti.

Sfinxul din Siriu

Dupa inca aproximativ o ora de la pauza de masa eram la locul in care lasasem masina cu trei zile in urma. Ne-am curatat rapid echipamentul plin de noroi si am pornit in graba la drum deoarece ploaia care cobora de pe munte (de aceasta data de pe Penteleu), promitea sa ne mai bage la murat o tura.