Coliba

Posted by Serban Razvan in Calatorii, Foto on Mar 20th, 2012 | 4 comments

Mereu m-am gândit cât de frumos ar fi să am un loc în pădure numai al meu. Nimic sofisticat, o colibă de bârne bine izolată, cu un godin în care să fac focul atunci când vremea devine capricioasă, ori în momentele când am nevoie să-mi încălzesc mâncarea. Un astfel de loc îmi aprinde imaginația ori de câte ori sunt pe sfârșitul unei ture și urmează să părăsesc muntele și pădurea. Atunci îmi doresc mai mult ca oricând să am un loc în inima pădurii unde să-mi petrec noaptea, urmând ca ziua următoare să hălăduiesc iar prin desișuri ori pe creste.

Când am descoperit coliba din fotografie am tresărit, găsind-o parcă desprinsă din imaginația mea. Eram departe de orice traseu umblând fără țintă prin inima codrului când d-odată, într-un luminiș, am dat peste colibă. Era amplasată perfect cu vedere către vârfurile din jur și destul de aproape de un pârâu. Cu mici reparații ar fi redevenit utilizabilă, ba chiar la nevoie este un adăpost de nădejde fără alte modificări. Am zăbovit câteva minute admirând-o și culegând imagini cu ea, apoi am pornit la vale bucuros de noua descoperire.

Cireșul

Posted by Serban Razvan in Calatorii, Foto on Nov 17th, 2011 | 0 comments

Un cireș roșu și singuratic într-o poieniță. Chiar dacă pădurea era plină de culori, acest cireș roșu mi-a atras atenția.

Drumul pădurii

Posted by Serban Razvan in Calatorii, Foto on Nov 14th, 2011 | 0 comments

Chiar dacă fotografia este ușor blurată, îmi plac culorile și compoziția. De fapt, fiind blurată seamană cu un tablou de toamnă, poate de aceea îmi place atât de mult.

La padure prin Monteoru

Posted by Serban Razvan in Bushcraft on Jul 12th, 2010 | 2 comments

Cum duminica am ramas singur si eu si Mihai (fetele noastre muncesc iar noi lenevim ), am decis sa facem o ieseala prin padurile din Monteoru ca sa mai lingurim una alta, sa poza o vietate si, in general sa ne relaxam. Zis si facut, am pus cele necesare in masina (cateva unelte, o pelerina ca se anunta vreme ploioasa, o conserva si o supa instant), apoi am pornit catre Monteoru pana unde facem in medie cam jumatate de ora.

broscuta cafenie

Am ajuns, am parcat si am pornit pe cararile batatorite de ATV-isti (sa le dea Dumnezeu sanatate si pene la fiecare 10m) prin padurea de pe dealul Monteoru. Vremea capriciosa alungase grataragii cu care ne invatasem la intrare si totul parea de acolo: ceva mocirla, gaze viu colorate, broscute, ciripit de paserele, ce sa mai discutam, mama natura la ea acasa.

familia de fluturasi veseli

melcul gras

melcul sinucigas (vezi ciuperca otravitoare)

o radasca plimbareata

Ne-am oprit de multe ori sa pozam in stanga si in drepta pentru ca, in padure, ai ce vedea daca te uiti unde trebuie. Cararile facute de plimbaretii motorizati si batatorite de oamenii locului cu vitele lor, ne-au purtat pasii pana departe in padure, cand am decis sa parasim drumul pentru a ne afunda in desisul copacilor in cautare de loc linistit in care sa campam, poate-poate o sa vedem vre-o salbaticiune din alea de misuna pe aici din abundenta.

Cum ne-am oprit am si inceput sa gandim cu burtile, asa ca prima scoasa din geanta a fost spirtiera pe care am facut-o acum o saptamana si pe care trebuie sa o inbunatatesc dupa cum am vazut, cu ajutorul careia am fiert apa pentru supa. Dupa o cana de supa calda vedeam lumea altfel, asa ca am inceput sa mesterim care la ce avea de facut: Mihai la lingura inceputa la tura din Panatau, iar eu la o spatula ca nu aveam asa ceva si am zis sa fac una sa vedem ce iese.

Mesterim noi ce mesterim, dar ochii si urechile ne sunt atente ca poate din desisul padurii sare o ciuta, un mistret sau alt animalut care sa merite a fi pozat. Ba din cand in cand, eu fac pauze si arunc o privire cu binoclul in poienile apropiate sa vad daca in pauzele cand soarele iese din nori nu cumva vine ceva vietate la “plaja”.

Vremea isi vedea de ale ei si plimba norii pe cer storcand din cand in cand cate unul in capul nostru. Nu am avut parte de ploiae in adevaratul sens al cuvantului ci numai de “dusuri” repezi ce ajungeau la noi cu greu prin coronamentul des al copacilor. Cand s-a hotarat vremea sa ne dea pace ne-am pus pe aprins focul cu amnarul in conditii de umezeala. Mihai a folosit coaja de mesteacan (culeasa intr-o tura anterioara) pentru aprins, iar eu m-am jucat cu niste “feather sticks” si coaja de pe copacii din zona. Amandoi am avut succes si asa ca am unit focurile si am facut unul mai mare sa ne incalzim cate o conserva.

mmm! ca bine arata

genta militara cumparata de la Marius

Cu burtile pline (de data asta pe termen lung pentru ca nu mai vorbim de o supa) am mai zabovit locului mesterind ceva vreme apoi am decis sa ne ducem si mai adanc in padure sa luam niste urme de animale poate avem noroc. Nu departe de locul unde campasem am gasit o carare ce urca dealul si nu dupa multi pasi am inteles ca eram pe urmele unei ursoaice cu pui. Gramezile de urme se intretaiau haotic semn ca puii roisera in jurul mamei zbenguindu-se sub privirile atente ale acesteia. Am tinut urmele pana in creasta dealului de unde incepeau hatisuri, iar acolo ne-am oprit pentru ca nu-i un lucru inteligent sa iei ursul prin surprindere in tufis mai ales daca-i vorba de femela cu pui.

hatisul din padure

drumul de intoarcere

Am facut carare intoarsa catre poteca de motorizati (a se citi ATV-isti) si de aici catre locul unde am lasat masina la intrarea in padure. Incarcati cu energie am pornit mai apoi catre case pregatiti pentru saptamana ce avea sa urmeze.

Primavara la padure

Posted by Serban Razvan in Bushcraft, Calatorii on Apr 20th, 2010 | 1 comment

Primavara si-a intrat in drepturi si a inceput sa coloreze padurea, sa scoata la iveala floricele multicolore, miresme dintre cele mai placute si mugurii copacilor. Este un anotimp plin de magie asa ca nu poti sta in casa.

In acest weekend am iesit la padure sa facem o plimbare printre copacii inmuguriti. Am zabovit sa pozam in stanga si in dreapta multitudinea de floricele care ieseau tantose peste iarba scurta.

Am haladuit prin padurile de pe dealurile din Monteoru pana ce ne-a lovit foamea si apoi am cautat un loc de popas. Acolo am strans iarba uscata (intr-o poienita unde ramasese de anul trecut) si am aprins un foc folosind amnarul. Inainte sa aprindem focul am curatat cu grija locul de frunzele uscate si radacinile subtiri ce ieseau din pamant, iar apoi am aprins focul si ne-am pus pe gatit.

Am pregatit niste frigarui din salamul, rosiile si ceapa pe care le aveam in bagaj. Pentru asta am cioplit doua crengute mai verzi pe care sa le folosim ca tepuse, iar apoi am trecut la prepararea bunatatilor. Am pus bucatele pe tepusa si am inceput sa le trecem pe deasupra focului. In 5-10min aveam deja masa pregatita.

Dupa ce am mancat am facut cale intoarsa, nu inainte de a cautat ceva lemn bun de cioplit in serile cat stam pe langa casa.