Tură pe Creasta Teherăului

Posted by admin in Calatorii on iun 29th, 2011 | 0 comments

Am făcut tura asta undeva pe la sfârșitul lui februarie anul ăsta pe Creasta Teherău din Munții Buzăului, dar nu am avut timp să scriu de ea. A fost o tură extraordinar de frumoasă, într-o zi senină și cu foarte, foarte multă zăpadă, pe un traseu nemarcat, prin locuri puțin umblate.

Cum nici acum timpul nu-i mai darnic cu mine vă las să vizionați acest filmuleț și mă retrag cu promisiunea că voi face și o galerie foto a turei.

Sfârșit de an în Penteleu

Posted by admin in Calatorii on ian 21st, 2011 | 4 comments

Un scurt preview video

A fost un sfârșit de an superb așa cum aș fi îndrăznit numai să visez cu câteva săptămâni înainte. Și spun asta pentru că am petrecut patru zile de neuitat în Masivul Penteleu cu ture în fiecare zi pe diverse condiții meteo, de la un calm total cu cer senin și priveliște până departe în zare, la furtună cu chiciură și vant în rafale ce bătea atât de nebun încât putea spulbera la propriu un om.

Am plecat pe 30 decembrie 2010 cinci omuleți într-o aventură de sfârșit de an. Mașinuța noastră de oraș ne-a purtat atât cât a putut și ea până la Varlaam, iar de acolo am parcurs o bună bucată de drum cu niște camioane de la o exploatare forestieră, până la locul în care oamenii aveau de încărcat. Tare bine ne-a prins transportul oferit, să le dea Dumnezeu sănătate șoferilor, mai cu seamă că rucsacii noștrii, ai băieților, cântăreau 27-28kg fiecare, iar distanța ce trebuia parcursă pe drumul forestier era destul de mare.

Am coborât din camioane, ne-am pus echipamentul de iarnă și am pornit la drum. Urme proaspete de animale puteau fi întâlnite la tot pasul, fiind ușor de zărit pe zăpada afânată. Am făcut destul de multe opriri datorită greutății pe care trebuia să o cărăm în spate, principala oprire fiind la stâna Cernatu (aprox. 1400m) unde am făcut și o pauză de masă. După popasul de la stână am pornit către obiectivul final într-o ultimă tură de forță deoarece în față aveam o pantă abruptă.

Curtea stânii Cernatu

Interiorul stânii

A doua zi de dimineață, după micul dejun, am hotărât să facem o tură peste Vârful Penteleu (1772m ) și mai apoi pe Culmea Penteleului către Crucea Fetei, dar pentru că am zăbovit mult pe drum și pentru că zăpada nu fusese „ruptă” am ajuns numai până la Arsele și am făcut retur pentru a fi la timp alături de fete în seara de revelion.

Un răsărit de soare superb în cea de a doua zi

Vedere până departe spre Ciucaș și Bucegi

Vârful Penteleu în prima tură – deși ziua era senină vântul bătea puternic (se poate vedea după cât de umflate erau hainele pe mine)

Vîrful Penteleu vedere din N-V

Arsele – privind copacii vă puteți da seama de ce se numește așa zona

Înghețată naturală

Urme înghețate de lup

Și pentru că am chefuit și noi ca tot omul mai cu spor la cumpăna dintre ani, ziua de după ne-am permis să lenevim în mare parte și datorită vremii urâte de afară, unde cu tot efortul nu vedeai la mai mult de cinci metri, iar vantul sufla mai gata să scoată brazii din rădăcini. Cu toate astea, la lăsarea serii am hotărât, la îndemnul unuia din companioni, să facem o tură până pe vârf și să ne lăsăm bătuți de vânt și acele de gheață.

Zis și făcut, ne-am echipat corespunzător și am ieșit în viforul de afară. Cu cât urcam mai mult pe vârf cu atît înțelegeam mai mult utilitatea bețelor fără de care nu am fi putut sta în picioare măcar. Ajunși pe vârf am fost răsplătiți din plin deoarece din când în când vântul spulbera ceața lăsând să se vadă un apus perfect. A fost o experiență extraordinară ce nu poate fi descrisă în cuvinte, așa că nici nu îndrăznesc să încerc ci mă mulțumesc să vă arat pozele de mai jos lăsându-vă să vă faceți singuri păreri.

Mai sus crucea și releul de pe Penteleu – le puteți vedea în poza făcută pe zi pentru a face o comparație

Deși nu pare decât o poză nereușită, ăsta-i un apus de soare fotografiat într-o furtună teribilă

Aveam puțină chiciură în barbă…

…și nici pe haine nu era mai bine

Cea de a patra zi a fost ziua de întoarcere, când cu părere de rău a trebuit să ne despărțim de munte și să pornim către case. Cu toate astea ne-am bucurat din plin de traseul de întoarcere deoarece l-am parcurs în totalitate așa cum nu făcusem la dus, mai cu seamă că acum bagajele erau mai puține.

Cele patru zile petrecute în împărăția Penteleului au fost cu mult mai frumoase decât puteți găsi în umila mea descriere, dar din varii motive mă voi rezuma la atât mulțumindu-mă să completez cu poze.
Până la următoare tură să auzim de bine!

Prin Siriu catre Bala si Bocarnea

Posted by admin in Calatorii on nov 4th, 2010 | 8 comments

Sunt buzoian si asta imi da un sentiment de mandrie cand umblu si scriu prin si despre locurile mele, caci neasemuite sunt prin frumusete si unice prin salbaticia si diversitatea florei si faunei.

Mai deunazi am fost, insotit de-un prieten si ghid pe carari de munte, intr-o tura de-o zi catre varful Bocarnea (sau vf. Siriu 1653m ori 1657m dupa unele harti si lucrari), avand insa ca prim obiectiv, de-o importanta similara, Coltii Balei 1357m.

N-a fost o tura obisnuita insa, caci nu ne-am tocit incaltarile pe carari umblate ci prin hatisuri de animale si lastarisusri din cele de-si fac loc unde umbra copacilor o permite. Dar sa nu mai fierb preacinstitul cititor ci sa trec la a descrei aceasta tura din, poate, ultima zi senina si frumoasa a toamnei lui 2010.
N-a fost nimic planificat din timp ci numai un telefon scurt de la amicul meu, vestind o posibila tura de-o zi pe ultima duminica din octombrie. Am dat curs invitatiei lasand acasa, cu inima stransa, o droaie de musafiri veniti sa-mi cinsteasca ziua de nastere ce tocmai trecuse (drep ii ca-i ospatasem de c-o zi ‘nainte).

Spa pentru porcii mistreti

Zis si facut, am pus cateva merinde in desaga si ceva haine mai de toamna-iarna pe mine si-am pornit cu noaptea-n cap, dupa fusul orar de iarna, catre locul de intalnire stabilit si de acolo, cu tovarasul meu de drum, chititi mai departe tuma-n Valea Neagra, la cativa km dupa Barajul Siriu in drumul ce duce catre burgul Brasovului.

Coltii Balei vazuti din luminisurile padurii

Nici nu mijise bine zorii cand ne-am infatisat pregatiti sa luam aerul in piept si drumul in picioare. Eu mai cu seama mustaceam in sinea-mi si ma bucuram ca un copil ca pot umbla iara prin muntii astia de nu prea stiu oamenii si crestea-n mine bucuria la gandul ca voi face un traseu nou.

Pe aici iarna-i grea chiar si pentru copaci

Am pornit la drum pe traseul marcat ce urca din Valea Neagra, alaturi cu Izvorul Negru, catre Poarta Vanturilor (traseu ce l-am descris intr-un articol asta vara), dar am parasit rapid marcajul pentru a ne aventura pe Pintenul Fara Nume si mai apoi pe Culmea Fara Nume (cumpana de ape intre Izvorul Fara Nume si Izvorul Neagru).

De aici am continuat drumul catre Poiana Balei prin tufisurile dese si lastarisurile din desisul padurii, mergand in special pe urmele animalelor, caci in ciuda a ceea ce crezi si animalele prefera sa foloseasca “drumuri” prestabilite pentru a se deplasa.

Piciorul Balei vazut din Poiana Balei unde ne-am oprit sa mancam cate ceva.

La tot pasul intalneam urme de animale: urmele copitelor de cerb, locuri in care mistretii au sapat dupa redacini, ori excremente de urs inghetate de cu o seara ‘nainte. Insetati ne-am oprit la un izvor pentru a ne potoli setea cand din vaioaga de sub noi au zbughit-o la fuga o scroafa si cativa codani, dar totul s-a intamplat prea repede pentru a face poze, asa ca am ramas numai cu imaginea surprinsa pe retina.

Vataful locului, ursul brun

Ajunsi in Poiana Balei, aproape de Piciorul Balei, am hotarat sa facem o pauza pentru a ne astruca burtile lihnite si a ne reface puterile. Zis si facut am scos merindele, am spart o ceapa rosie, am desfacut conserva de fasole si-un pate apoi am inchinat un pahar de tarie in cinstea muntelui, bucurosi ca putem pranzi intr-un asemenea cadru.

Si-un profil de vedeta )

Cand eram la jumatatea pranzului, la nici 100m in fata noastra, isi face aparitia Mos Martin, un frumos exemplar de urs brun (Ursus Arctos). Il fac atent pe companionul meu si fara miscari bruste apucam aparatele si incepem a poza. Pentru ca vantul bate din spatelel lui, iar noi suntem mici in iarba, ursul ne observa cu greu. Cand vede ca are companie se opreste nedumerit si ne priveste pentru cateva clipe, apoi face vre-o doi pasi spre noi, se opreste iara si in cele din urma se hotaraste sa intre in desisul padurii unde este stapanul suprem.

Traseul, candva marcat, pe Piciorul Balei

A fost cea mai “curata” intalnire cu un urs din cate poate exista. A fost nesperat de bine si pentru ca l-am respectat ca pe un stapan de drept al locurilor el ne-a recompensat cu niste poze pe masura.

Am terminat de mancat, am strans catrafusele, ne-am cinstit c-o bere si-am pornit catre primul obiectiv Coltii Balei. Usor de zis dar mai dificil de ajuns, caci e nevoie de putina catarare in stil alpin pentru a urca pe Piciorul Balei, loc in care predomina stancaria. Am strans betele de trekking si le-am prins la centura apoi cu mainile libere am inceput a cauta prize solide pentru catarare.

Poiana Balei vazuta din Fereastra Mica

Cu cat urcam mai mult cu atat peisajul se completa cu noi forme de relief dezvaluite de altitudinea de la care priveam. Am trecut prin Fereastra Mica si apoi, dupa aproximativ o jumatate de ora de urcat, am ajuns la obiectivul nostru de unde puteam privi intreaga Poiana a Balei si mai departe pana la lacul de acumulare de la Siriu.

Stand asa si contempland peisajul cu ochii roata, privirea ne cade pe abrupturile Bocarnei (Coltii Bocarnei) unde un frumos exemplar de Capra Neagra (Rupicapra Rupicapra) iesise la sorit. Am pus repede mana pe aparat si am inceput sa trag, dar datorita distantei considerabile, cu tot zoom-ul, nu am reusit sa apropii destul pentru a deslusi cum trebuie animalul. Si parca in ciuda, mai sus cu cateva stanci, apare un al doilea exemplar care se lasa vazut numai pentru cateva clipe, destul insa pentru a prinde cateva cadre cu ambele animale.

Am pozat noi ce-am pozat apoi am facut o pauza, ne-am cinstit cu ce a mai ramas din berea desfacuta dupa masa si-am pornit catre locul in care-si fac veacul caprele, atenti sa nu le tulburam linistea, dar dornici sa tragem cateva instantanee din apropiere.

Degeaba am coborat pe Coltii Bocarnei si cand spun degeaba ma refer la caprele negre plecate de mult, caci peisajul e de-o frumusete covarsitoare si a meritat tot efortul. De aici am urcat catre punctul final al calatoriei noastre, vf. Bocarnea.

Si corbul hulpav care da roata in cautarea hranei – poate alta data amice

Ajunsi pe varf am primit rasplata suprema. Puteai vedea departe pana la Intorsura Buzaului si chiar in Vama Buzaului, cat despre Ciucas se deslusea intr-o claritate de neimaginat cu toate ca la ora aceea poalele incepeau a fi cuprinse de ceturi.

Capra Neagra pe stancarie

Doua capre, ma rog pentru cine are ochi sa o vada si pe a doua

Nu-i inima de muritor sa nu tresara in fata unor asemenea peisaje si abia cand esti pe un varf de munte afli cat esti de mic si-ti intelegi rostul in ordinea lucrurilor. Cu astfel de ganduri am stat si noi acolo pret de cateva minute inainte de a decide pe unde sa coboram, apoi al luat calea codrului pentru a intersecta in final traseul marcat ce coboara in Valea Neagra.

Merisoarele cu care ne-am infruptat din belsug, desi vremea lor a trecut aici se gasesc inca din abundenta.

Am mai zabovit prin desisul padurii pentru cateva ultime cadre si asta ne-a intarziat atat cat sa coboram la lumina lunii, lucru care nu a facut decat sa incununeze o tura perfecta intr-o zi de toamna splendida caci noaptea padurea are farmecul ei aparte devenind un fel de lume magica. Fosnetul frunzelor ruginite ce formeaza covorul padurii tradeaza prezenta locuitorilor sfiosi ce te privesc din tufisuri pentru a fugi speriati cand te opresti ori iti faci cale catre ei, iar copacii prind viata si incep a se misca si a scoate zgomote in toiul notii cand nimeni nu-i acolo sa-i priveasca.

Pe aici isi fac veacul caprele negre…

…sau pe aici…

…sau pe aici!

Vedere de pe Varful Bocarnea (vf. Siriu). In departare se vede Vama Buzaului si Intorsura Buzaului.

Ciucasul si in partea dreapta a lui se desluseste Mana Dracului.

Iar la capatul acestei poieni ne-am lasat in stanga prin padure pentru a intersecta traseul de intoarcere.

Si cu asta gata o alta tura excelenta prin Muntii Buzaului.

Intr-un tarziu am ajuns la masina nu mai inainte de a respecta ritualul deja impamantenit prin locurile astea sa trecem pe la fantana unde bem o cana de apa rece de munte si ne inchinam langa crucea ridicata de crestinii locului, in semn de multumire pentru norocul avut pe munte.

Toponimie: Bala, bale – fiara inspaimantatoare, monstru, dihanie (conform DEX). De aici si denumirea de Coltii Balei.

Amintiri despre Penteleu

Posted by admin in Calatorii on iul 3rd, 2009 | 2 comments

Stau in birou si privesc lung spre monitor gandind la ce as putea sa fac cat timp graficianul creaza un layout pentru un pliant pe care trebuie sa il aprob.

Ora tarzie ma face sa gandesc aievea la excursia de acum o saptamana pe care am facut-o pe varful Penteleu. A fost mai degraba o mini-excursie deoarece foarte mare parte din drumul forestier am parcurs-o cu masinile (din care este mare mirare ca a mai ramas ceva).

Am parasit masinile la aproximativ 1km de Stana Cernatului si am continuat drumul pe jos. Ploaia cazut in zilele anterioare a transformat portiunea de drum de unde am lasat masina pana la stana, precum si drumul ce ocoleste stana, intr-o adevarata mlastina, trebuid adesea sa ocolim pe langa (prin tufe de urzici ).

Drumul a devenit cu adevarat interesant dupa ce am trecut de stana si a inceput urcusul spre statia meteo. Fiind prima tura dupa doua luni de zile oboseala si-a spus cuvantul, dar cu toate astea am putut admira salbaticia muntilor si frumusetea peisajului.

Ne-am oprit pentru un popas la statia meteo unde am si mancat (a se intelege ca am stat la masa de afara si am mancat ce aveam prin bagaje), dupa care am continuat urcusul spre varf.

Odata ajunsi pe crestetul batranului Penteleu un nor negru ne-a impresurat iar vantul a inceput sa ne biciue dojenindu-ne ca nu am ascultat de prognoza meteo si ne-am incapatanat sa urcam. Cu toate acestea muntele a fost indulgent cu noi ploaia incepand cand eram in masini si trecusem de drumul forestier.

Pentru cei care sunt interesati sa urce pe Vf. Penteleu si au ajuns aici din motoarele de cautare, va pun la dispozitie resursele din care m-am inspirat si eu pana sa urc, deoarece sunt deficitar la capitolul explicatii tehnice si de folos. Informatii utile am gasit pe blogul lui Alexandru Matei precum si in jurnalele de pe carpati.org