Din Vama Buzaului spre Ciucas – mai mult cu gandul

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Aug 20th, 2010 | 2 comments

Canicula mare de cateva zile, iar noptile un calvar caci nu puteam dormi nici cum. Cu ultima doza de optimism ma adun si zic: e cazul sa profit de vreme si sa fac o tura pana pe Ciucas, poate acum reusesc sa-l vad fara sa fie invelit in ceata sau maturat de furtuna.

Zis si facut, dau repede zvon si din cati am invitat raman numai eu, Cristina si Mihai, bucurosi nevoie mare ca mergem la munte. In punctul asta avem de ales un traseu si ne decidem sa urcam pe Ciucas din Vama Buzaului caci nu mai incercasem asta pana acum. Caut prin colectia de harti, iau una cat mai detaliata, merg pe forumuri si bloguri gasesc o descriere de traseu si pe aici ti-e drumul.

Hotaram sa plecam din Buzau cat mai de dimineata deoarece mai toate descrierile traseului il estimau pe la sase ore de mers asa ca aveam un total de doisprezece ore dus-intors pentru ca planificasem ca totul sa se intample intr-o zi. Ajungem pe la opt si putin la destinatie dupa ce trecem printr-o ceata groasa ca laptele la intrarea in Covasna dinspre Buzau (daca nu vedeam nu credeam ca se poate asa ceva pe canicula aia).

Gasim marcajul cruce albastra inca de pe strada, trecut pe stalpii de telefon si il urmam pana ce se termina asfaltul si incepe un drum de caruta. La un moment dat marcajul se termina brusc si suntem nevoiti sa parasim masina pentru a cauta indicii in padurea ce strajuia drumul. Dupa aproximativ jumatate de ora de cautare ne intoarcem fara speranta si oprim un localnic pentru lamuriri.

Ii spunem omului oful nostru iar el ne explica cum ca nu ar fi asta traseul ci trebuie sa ne intoarcem in sat pana la magazin (este vorba de ultimul magazin pe stanga) si de acolo sa urmam drumul ce se bifurca dupa aproape un km catre cascada Urlatoarea respectiv catre pastravarie.

Piatra Mitocului

Facem cale intoarsa si urmam instructiunile omului, intr-adevar si acel drum este marcat cu cruce albastra. Luam drumul pana la pastravarie lasand in urma intresectia cu drumul catre cascada si in apropierea pastravariei parasim masina si pornim la picior. Mergem cam doua sute de metrii pana la pastravariei si pierdem iarasi marcajul. Cerem instructiunisi aflam ca drumul catre Ciucas incepe cu un urcus domol pe pajistea din partea stanga a pastravariei, dar sa nu va asteptati la marcaj.

Ne deplasam cu un ochi pe teren si cu unul pe indicatiile scoase de pe internet. Omul dupa ale carui insemnari ne ghidam zice sa urmam drumul de caruta ce traverseaza in diagonala pajistea pana ce ajungem la liziera padurii de molid, numai ca in realitatea sunt doua drumuri de caruta unul care traverseaza pajistea si altul care merge pe langa liziera de molizi.

…prin departare pe acolo trebuia sa ajungem

Alegem varianta cu padurea de molid si urmam drumul ce ne duce pentru o scurta bucata prin padure unde urmele de caruta se inmultesc si nimic nu mai are logica. De aici alegem sa facem un urcus spre stanga in speranta ca vom iesi in drumul ce traversa pajistea. Asa si facem, asa si este. Nu dupa mult timp de mers pe drumul nou intersectat dam peste o stana (cu caini cu tot). Tristete si bucurie: cainii de la stana amusinau la picioarele noastre dar ne si bucuram ca aveam pe cine sa intrebam de traseu, apoi daca nici ciobanii nu mai stiu atunci nimeni nu stie.

varfurile Tataru si Tatarutul cei pe care i-am vizitat deunazi

Le spunem oamenilor ce urmarim iar ei ne indica un drum ce se vedea clar ca lumina zilei cum serpuia prin padure catre Ciucas, numai ca aveam doua probleme: ciobanii ziceau ca nu-i nici mama de marcaj pe acolo (si asa este), iar apoi pana la drumul acela mai aveam de orbecait cativa km bazati numai pe indicatiile lor, busola si harta. Oamenii ne spun ca mai aveam de mers ceva pana ce dam de o piatra mare (Piatra Mitocului) iar de acolo ne lasam in dreapta pana la o cabana (numai ca la fata locului nu era de lasat ci era de urcat iar drumul acela parea sa se indeparteze de cel pe care aveam noi treaba).

Catina, scorusul de munte – corectura facuta de Marius Colac catina ii asta (pentru baietii cu bushcraft-ul)

Dam inainte cu tupeu si ajungem dupa ceva zeci de minute la Piatra Mitocului unde aveam de gand sa facem o pauza pentru ceva mancare si putina umbra ca ne obosise soarele si ne storsese de puteri umblatul aiurea in cautarea traseului. Mihai si Cristina aleg sa se odihneasca in timp ce eu merg sa fac cateva poze si o scurta recunoastre. Cu traseul am cam spus cum sta treaba, dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut in plina canicula doi nori de furtuna ce se apropiau cu repeziciune unul de altul.

plaiurile domoale si fertile din Vama Buzaului

Dupa ce terminam de mancat ne dam seama ca nu mai sunt sanse sa terminam tura, in special datorita furtunii ce statea sa inceapa si decidem sa facem cale intoarsa. Nici nu coboram noi bina ca Ciucasul era deja negru de furiei, iar locurile prin care haladuisem erau udate si fulgerate de furtuna.

cascada Urlatoarea

Ca sa nu fie o zi stricata in totalitate mergem pe la cascada si pe la rezervatia de zimbrii (mai trecusem pe acolo dar nu strica sa le mai vezi odata), facem niste poze si ne relaxam, dar si de aici ne goneste ploaia in scurt timp. Si tot cu ploaia in spate venim pana ce trecem de Nehoiu in jos catre plaiurile Buzaului.

zimbru din rezervatia de la Vama Buzaului

Acum nu ca ma oftic, dar nici ca mai calc pe Ciucas pana nu merg sa ma spovedesc (a fost ideea lui Mihai) poate asa ne-o lasa si pe noi al de sus se vedem ceva pe acolo.

Plimbare prin Muntii Siriu – plaiuri de legenda

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jul 26th, 2010 | 9 comments

Intre raurile Buzau, Siriu si Crasna se gaseste Masivul Siriu cu cele doua varfuri Malaia (1663m) si Bocarnea (1657m). Acesta a fost campul nostru de “joaca” un week end prelungit de vineri pana duminica.

In prima zi am urmat traseul ce urca pe Valea Neagra, pe langa Izvorul Negru, trece prin Dosul Muntelui si mai apoi prin Saua Poarta Vanturilor, pentru a ajunge la Lacul Vulturilor.

Varful Bocarnea

Lacul Vulturilor (sau Lacul fara Fund) este situat in Muntii Siriu pe partea estica a versantului Malaia la aproximativ 1420m altitudine. Lacul de origine preglaciara, este unul din putinele lacuri de acest gen ramase. Cele doua denumiri ale lacului provin din doua legende diferite.

Lacul Vulturilor

Numele de Lacul Vulturilor vine de la legenda conform careia aici, primavara, vulturii isi invata puii sa zboare (legenda a fost consemnata de Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”), iar denumirea de Lacul fara Fund vine de la legenda conform careia un cioban din partile locului si-a parasit aici turma, si-a aruncat bata in apelel lacului si a pornit la drum prin lume. Ajuns la Dunare, dupa un an de peregrinari, ciobanul isi regaseste bata si mistuit de dorul mioarelor sale si de dorul plaiurilor natale decide sa se intoarca.

Lacul Sec

Lacul este cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala fiind alimentat din ploi, topirea zapezilor si izvoarele de la baza poalelor de grohotis. Are o suprafata aproximativa de 10.000 mp si o adancime aproximativa de 3m (informatii aflate de la unul din tovarasii mei de drum, om de munte cu vasta pregatire de specialitate).

A doua zi ne-am trezit de dimineata pentru a avea timp sa ne bucuram de drumul ce se intindea in fata noastra. Ne-am propus sa mergem pana la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem in Poarta Vanturilor si de aici sa urmam traseul ce parcurge carari si locuri de legenda. Dupa iesirea din desisul padurii traseul te poarta peste varfurile Tatarut (1411m) si Tatarul Mare (1412m) precum si peste culmile cu acelasi nume.

Toponimia locului scoate in evidenta amalgamul istoric si diversitatea natiilor ce au calcat meleagurile acestea ca o memorabila cronica ce vine sa evidentieze legatura dintre locuri si faptele ce s-au intamplat aici. Varfurile si culmile Tatarut si Tatarul Mare au fost astfel denumite dupa navalirile succesive ale hoardelor tatare in zona.

Drumul pe care l-am parcurs de la iesirea din padure si pana la Tabla Butii a fost supranumit in Primul Razboi Mondial “drumul tunurilor”, deoarece pe aici artileria romana a dus lupte grele in incercarea de a apara granita de atunci a tarii.

La vremea cand am ajuns aproape de Tabla Butii, Ciucasul pe care il aveam in dreapta noastra isi pusese deja “caciula” de nori si vreme prevestea o posibila furtuna. Am grabit putin pasul pentru a ne incadra in timp si am ajuns destul de repede in fata cimitirului.

Tabla Butii si cimitirul eroilor

Localizare

Tabla Butii reprezinta un pas (trecatoare montana) situat la altitudinea de 1340m in Carpatii de Curbura. Pe aceste meleaguri se facea in trecut legatura intre Muntenia (situata la Sud de arcul Carpatic) si Transilvania (la vest prin prin Tara Barsei).

Odata cu construirea drumului prin pasul Bratocea si mai apoi al celui pe valea Siriului, trecatoarea din Tabla Butii isi pierde importanta strategica si economica.Accesul in zona se face atat din Prahova urmand traseele turistice marcate cat si din Covasna si Buzau, la fel pe trasee marcate.

Scurt istoric

Conform descoperirilor arheologice, zona a fost locuita inca din Epoca Bronzului, continuand cu perioada cuceririi romane, acestia din urma stabilind o ruta comerciala strajuita de puncte de control si fortificatii menite sa apere drumul.

Mai tarziu (intre anii 1222-1241 AD), la ordinul regelui maghir Andrei al II-lea, a fost construita la Slon (in apropierea actualului Cimitir al Eroilor) o cetate de catre cavalerii calugari ai ordinului teutonic, cavaleri ce aveau domenii in Tara Barzei si traiau sub ocrotirea regelui maghiar.

In urma ostilitatilor din Primul Razboi Mondial (1916-1918 AD), la Tabla Butii a fost ridicat un cimitir comun in care au fost adunate atat trupurile ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta cat si cele ale inamicilor.

Osemintele ostasilor aduntai in Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii provin, in special, din bataliile date in perioada octombrie-noiembrie 1916, cand Generalul Averescu comandantul Armatei a II-a romane trimite in prima linie a frontului Divizia a-6-a pentru a apara Trecatoarea Buzaului si Tabla Butii, puncte strategice in oprirea unei ofensive inamice catre capitala.

Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii

De cealalta parte a frontului pe 15 octombrie 1916 intra in lupta Divizia a-89-a germana comandata de generalul Von Below. Dupa mai multe lupte violente date in perioada 15-28 octombrie 1916, cu schimbari de situatie si pierderi enorme de o parte si de alta a combatantilor, romanii se retrag pe partea dreapta a Siriului Mare, iar germanii ocupa Muntele Siriu.

Pe data de 2 noiembrie 1916 urmeaza o ultima ofensiva a armatelor romane dealungul trecatorilor, ofensiva in urma careia ambele armate au suferit iar pierderi enorme de vieti omenesti. In urma acestei ultime actiuni cele doua tabere combatante decid sa-si retraga regimentele din zona pentru reorganizarea unei noi lovituri strategice in alt punct nevralgic.

Ruinele Cetatii de la Slon

Odata cu terminarea razboiului, eroii cazuti la Tabla Butii au parte de onororule meritate, osemintele lor fiind stranse intr-un cimitir comun, ingradit si ingrijit de locuitorii satelor din zona. Ca zi de comemorare, organele civile si cele militare au ales ziua de 6 august (sarbatoraea “Schimbarea la Fata”), acest eveniment avand loc si astazi, dupa o perioada de pauza in timpul regimului comunist.

La vremea cand am vizitat noi cimitirul, acesta era perfect ingrijit in ciuda distantei considerabile ce trebuie strabatuta pana in cea mai apropiata asezare umana (com. Cerasu in administrarea teritoriala a careia se afla).

Toponime

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Dupa ce am aprins o lumanare in memoria ostasilor inmormantati acolo am facut cale intoarsa catre locul de campare din seara precedenta, la intoarcere grabind pasul pentru a evita sa ratacim marcajul in desisul padurii pe timp de noapte, marcaj destul de prost realizat.

Seara am servit o fasole din conserva incalzita la ceaun si ne-am omenit cu o bere si-un coniac pentru a ne reface fortele. Dupa un somn bine-meritat ne-am trezit in dimineata celei de a treia zile cu regretul ca trebuie sa coboram de pe munte dar si cu bucuria ca vom parcurge traseul ce urma.

Am facut cale intoarsa catre “civilizatie” pe traseul ce coboara in Valea Bradului (ATENTIE! Acest traseu nu este marcat si nici nu este recomandata abordarea lui fara ghid de specialitate si echipament adecvat).

Traseul ocoleste Varful Bocarna si trece prin Coltii Bocarnei si mai apoi Coltii Balei. O mare parte a traseului se parcurge pe un teren accidentat si pe marginea unor vai adanci. Imediat ce am trecut de portiunile de teren accidentat s-au rupt norii si am fost udati cu ploaia ce ne tot evitase in zilele trecute. Din ploaie simpla s-a transformat in scurt timp in grindina si a tinut asa aproape patruzeci de minute timp in care am stat ascunsi in desisul padurii.

Imediat ce vremea a permis am inceput coborarea trecand pe langa stanile dispuse pe Valea Braduluim, am facut un ultim popas pentru a manca ce mai aveam prin rucsac si apoi am coborat pe un drum de care brazdat de suvoaiele ce curgeau de pe versanti.

Sfinxul din Siriu

Dupa inca aproximativ o ora de la pauza de masa eram la locul in care lasasem masina cu trei zile in urma. Ne-am curatat rapid echipamentul plin de noroi si am pornit in graba la drum deoarece ploaia care cobora de pe munte (de aceasta data de pe Penteleu), promitea sa ne mai bage la murat o tura.

Intoarcere in Cheile Tisitei

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Aug 24th, 2009 | 2 comments

Ne-am pus in gand sa reusim de aceasta data! Dupa esecul de data trecuta cand ploaia ne-a stricat planurile, acum am urmarit cu atentie predictiile meteo pentru week-end-ul in care ne hotarasem sa plecam si ne-am incumetat la drum numai dupa ce ne-am asigurat ca vremea tine cu noi.

Am mers in echipa restransa, cinci insi cu o singura masina. Pe la ora sapte dimineata am plecat din Buzau ajungand pe la zece jumatate la destinatie (asta cu pauzele de rigoare).

La portile Parcului Natural Cheile Tisitei aglomeratie mare. Parcarea plina de masini si forfota turistilor ne-a facut sa intelegem ca este un traseu usor si accesibil, pe vreme buna (ceea ce nu este neaparat un lucru bun dupa cum aveam sa vedem mai tarziu).

La intrare am platit cate trei lei de caciula (nu este o suma mare, dar nici nu se vede nicaieri investitia), dupa care am inceput sa ne croim drum printre turistii in papuci.

Inca de la intrare peisajul cheilor te intampina cu relieful accidentat, cu forma de canion. Pe primul panou de la intrare erau trecute reguli de comportament si autoaparare in fata “carnivorelor mari”, precum si o harta a traseelor marcate si informatii despre zona si relief.

Am citit in graba informatiile care ne-au scapat la prima vizita si am pornit la drum. Partea de traseu de pana la tunel este o adevarata autostrada pentru turisti si un imens tomberon. Toate brand-urile cunoscute la noi in tara sunt reprezentate acolo de pet-uri si ambalaje aruncate pe margine.

Pana la intrarea in tunel am facut o scurta pauza de masa, nu ca am fi mers prea mult, dar eram infometati inca de la plecarea de acasa. Ajunsi in fata tunelului ne-am croit drum printre curiosii care isi faceau poze cu “gaura aia mare”, ne-am pus frontalele si am trecut de cealalta parte.

Tunelul este de fapt o constructie ce deservea vechea cale ferata, al carei scop era scoaterea din padure a lemnelor si transportarea acestora pana la gaterele din apropiere.

De cealalta parte a tunelului linistea este la ea acasa, iar gunoaiele lipsesc cu desavarsire. Practic aceasta scobitura in stanca face trecerea intre doua lumi, una a turistului zgomotos si neglijent si cealalta a omului capabil sa respecte natura.  Nicaieri in alta parte nu mi-a fost mai evidenta discrepanta intre cele doua categorii.

Coboram atenti panta catre albia inferioara a raului, albie ce va fi, pe mai multe portiuni, drumul nostru. Cararea marcata intersecteaza raul Tisita in mai multe puncte unde trecerea se poate face numai prin apa. Nu este recomandat mersul pe bolovani deoarece acestia sunt foarte alunecosi, lucru care poate sa duca cu usurinta la accidente mai mult sau mai putin periculoase.

Aflat intr-un cadru protejat, raul Tisita, este unul din cele mai curate rauri de la noi din tara. Pentru a face un test am baut apa direct din rau fara nici o filtrare anterioara (Atentie! apa trebuie colectata din locurile in care nu sunt vartejuri sau cursul apei este mai lin), asta dupa ce am aflat ca apa este potabila de la unul din paznicii rezervatiei.

De la iesirea din tunel traseul devine ceva mai dificil. Intersectarea cu raul si cararile serpuitoare iti solicita suplimentar muschii, iar apa pe care o aduni in bocanci (daca se intampla sa te uzi la picioare…si se cam intampla asta) iti creaza o stare de disconfort.

La un moment dat traseul paraseste albia raului Tisita pentru a urma un urcus destul de abrupt prin padure, urcus care necesita multa atentie si picioare de otel, pamantul umed devine foarte alunecos datorita frunzelor, ceea ce face si mai dificila urcarea.

Odata ajuns efortul iti este rasplatit de o priveliste superba, din acest punct avand acces cu privirea catre versantii din departare. Sus am mai infulecat niste sandwisuri si am golit o sticla de apa, ca mai apoi sa facem cale intoarsa catre “civilizatie”.

La intoarcere, aprope de portile rezervatiei, vanzoleala mare. Copii cu biciclete faceau ture prin parc, tineri amorezati luau calea boschetilor, iar familii zgomotoase mancau la masa de la intrare de parca erau la ei in sufragerie. La ora la care ne-am intors noi nenea de la poarta lipsea cu desavarsire, parcul fiind in mainile Domnului.

Trecand peste micile rautati, tura a fost una destul de ok, peisajele spectaculoase compensand toate micile neajunsuri de care ne-am lovit.