Coliba

Mereu m-am gândit cât de frumos ar fi să am un loc în pădure numai al meu. Nimic sofisticat, o colibă de bârne bine izolată, cu un godin în care să fac focul atunci când vremea devine capricioasă, ori în momentele când am nevoie să-mi încălzesc mâncarea. Un astfel de loc îmi aprinde imaginația ori de câte ori sunt pe sfârșitul unei ture și urmează să părăsesc muntele și pădurea. Atunci îmi doresc mai mult ca oricând să am un loc în inima pădurii unde să-mi petrec noaptea, urmând ca ziua următoare să hălăduiesc iar prin desișuri ori pe creste.

Când am descoperit coliba din fotografie am tresărit, găsind-o parcă desprinsă din imaginația mea. Eram departe de orice traseu umblând fără țintă prin inima codrului când d-odată, într-un luminiș, am dat peste colibă. Era amplasată perfect cu vedere către vârfurile din jur și destul de aproape de un pârâu. Cu mici reparații ar fi redevenit utilizabilă, ba chiar la nevoie este un adăpost de nădejde fără alte modificări. Am zăbovit câteva minute admirând-o și culegând imagini cu ea, apoi am pornit la vale bucuros de noua descoperire.

Scurt despre Creasta Păltinenilor

Ieri mă văitam ca lucrez de ceva vreme, fără prea mare succes, la un articol despre cea mai recentă tura, cea de anul acesta, o tură pe Creasta Păltinenilor. Cum nu pare să fie timp prea curând pentru a finaliza articolul și nici nu doresc să trec peste această tură fără a-i acorda importanța cuvenită, căci vă rog să mă credeți că merită atenție, voi continua prin a înșira câteva impresii fără a intra prea mult în detalii.

Situată în apropiere de Nehoiu zona poate să fie cunoscută celor ce au parcus drumul de la Buzău la Brașov pe acolo pentru o porțiune ce se vede din șosea, un loc în care râul Buzău trece prin imediata vecinătate a unui abrupt și spectaculos perete de gresii pe coama căriua se agață brazi vânjoși și altă vegetație prietenă cu stânca. De aolo și încă vre-o câțiva km în amonte se întinde Creasta Păltinenilor.

La vremea când am făcut această tură codul ba roșu, ba portocaliu era pe sfârșite iar drumul aproape practicabil. Cu toate că se circula greu am ajuns relativ devreme la destinație și am pornit pe traseul nemarcat, dar bine cunoscut de companionul meu, însoțind râul o bună bucată lucru ce ne-a dat posibilitatea să vedem și câteva lișite ba mai mult și o lebădă căutându-și hrană printre sloiurile de gheață de pe râu.

Am urcat panta abruptă până în creastă iar urcușul ne-a sleit de puteri fiind prima tură după „porc” (așa numim noi prima tură de după sărbătorile de iarnă). Efortul a meritat însă pentru că din creasta aveam priveliști ca cea din fotografia de mai sus, cu sate înșirate la poale și coșuri fumegând, un peisaj pastoral desprins parcă dintr-un tablou.

Creasta este destul de spectaculoasă având stâncăraie și săritori ce nu pot fi observate de jos datorită vegetației, cu locuri de belvedere și zone puțin umblate. Am mers prin zăpada până la brâu, în unele zone, și am hălăduit timp de câteva ceasuri oprindu-ne doar pentru fotografii și o bine meritată masă la ascunzișul unei stânci unde ninsoare ce cădea necontenit nu ne putea intra în conserve.

La capătul crestei se întinde o poiana loc din care am decis și noi că ar fi cazul să coborâm căci deja stratul de zăpadă creștea considerabil și riscam să ne trezim că se închide drumul din nou. Așa că am pornit la vale admirând câteva căprioare ce săreau țanțoșe la distanță sigură de noi. Ultima parte a drumului ne-a purtat prin livezile gospodarilor iar mai apoi pe două ulițe înguste. În final am trecut puntea pe care venisem și de aici la mașină am ajuns în câteva minute obosiți dar mulțumiți de tura ce tocmai luase sfârșit.

Culori calde

Nu, nu este un tablou, este un peisaj de munte plin de culori calde evidențiate de o zi înorată.

Carpații toamna

Culori superbe și peisaje de poveste îți încântă ochiul în toamnele lungi ce poposesc peste Carpați. Într-o zi senină ca cea în care am plecat la plimbare pe crestele împădurite și prin cătunele risipite pe munte, poți vedea atâta frumusețe cât pentru o viață.

Singurătate