Nu, nu este un tablou, este un peisaj de munte plin de culori calde evidențiate de o zi înorată.
Culori superbe și peisaje de poveste îți încântă ochiul în toamnele lungi ce poposesc peste Carpați. Într-o zi senină ca cea în care am plecat la plimbare pe crestele împădurite și prin cătunele risipite pe munte, poți vedea atâta frumusețe cât pentru o viață.
Dimineți reci, zile întregi învăluite în ceață densă și nopți în care temperaturile scad uneori până la -30 grade C. Oamenii care lucrează aici nu se plâng, deși salariul nu este unul motivant, odată la două săptămâni intră în tură și străbat la pas o bună parte a muntelui, cărând în rucsaci proviziile de hrană pentru următoarele două săptămâni în care stau pe munte la stația meteo. Viața la stația meteo este grea și frumoasă în egală măsura, dar nu oricine poate rezista aici.
Vântul s-a domolit, albul așternut cu o noapte înainte domină peisajul. Peste munte a cernut o zăpadă viscolită în rafale, iar dimineața a adus cu ea calmul ce avea să domine peste zi. Bătrânii spun că seninul prevestește ger și au dreptate, afară este un ger năpraznic, iar albul din jur evidențiază vastitatea muntelui amplificând senzația de răceală. Trecem de stână și ne vedem de drum lăsând în urmă o mare de copaci de zăpadă. [penultima zi a lui 2010]