De-a toamna iarna-n drum spre Leaota

Posted by admin in Calatorii on oct 10th, 2010 | 13 comments

Incep cu sfarsitul

Stau in caldura caminului si privesc lenes la pozele facute cu o zi inainte. Din boxe rasuna vocea blajina a lui Alifantis, iar eu ma desfat cu o halba de bere tolanit in scaunul de la birou. Nu mai tarziu de ieri, pe la orele pranzului, viscolul imi biciuia fata aruncand peste mine, peste insotitorii mei si Muntele Priseaca prima zapada cernita din norii plumburii de un viscol in toata regula.

Peisajele de pe monitor imi capteaza atentia, am acel sentiment pe care il incerc dupa fiecare tura cand, privind la pozele facute, am senzatia ca nu am fost acolo sau ca nu m-am bucurat asa cum trebuia de locurile acelea. In poze gasec o combinatie ciudata de toamna si iarna, un pastel in tonuri gri si ruginii, iar in mijlocul acesti inclestari a anotimpurilor regasesc micul nostru grup sfidand capriciile vremii si inaintand, cand pe creasta cand la adapostul padurii, catre obiectivul final: varful Leaota (2133m).

Dar sa-ncepen cu-nceputul, zic…

… pentru ca tu, cititorul, sa intelegi despre ce-i vorba si sa poti parcurge, cu imaginatia-ti bogata, traseul alaturi de micul nostru grup. Pentru ca cititorii mei sunt cam aceiasi, voi trece peste partea in care spun ca planific turele de c-o saptamana inainte si ca plec dis-de-dimineata din Buzau pentru a intra cat mai devreme in traseu.

Am sa precizez insa ca pentru aceasta tura am ales ca obiectiv final Varful Leaota, dar nu pe acelasi traseu descris aici pe care am umblat toamna trecuta, ci pe un alt traseu ce porneste din comuna Stoienesti, mai exact de pe valea firului de apa Paraul Runcului. Nu-i lesne de ajuns prin locurile astea, caci poate nici multi damboviteni nu stiu zona, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al GPS-ului (plus ajutorul catorva localnici) la ora zece in prima parte a zilei lasam masina si porneam in sus pe firul Runcului catre obiectivul nostru.

Poate citind introducerea te-ntrebi de starea vremii, ei bine afla ca am tot citit prognozele de c-o saptamana ‘nainte, dar majoritatea site-urilor spuneau acelasi lucru: ploaie si lapovita. Cu toate astea am decis sa fim pe munte in acel sfarsit de saptamana si mai cu seama pe acel traseu putin umblat caci am omis sa spun, acesta nu-i traseu marcat.

Prima parte a drumetiei noastre ne poarta pasii prin padurea de fag ce acopera versantul sudic al muntilor Priseaca, pentru ca mai apoi sa ne scoata in creasta expusa de unde, intr-o zi senina, am avea priveliste superba atat asupra satelor din sudul muntelui cat si a celor de la nord. Spuneam mai devreme ca prognoza meteo nu era deloc favorabila si ne asteptam la ploii sigure urmate de precipitatii sub forma de lapovita, numai ca, dupa ce am parcurs o buna bucata din traseu am dat piept cu o ninsoare napraznica viscolita de un vant pe masura.

Facem o scurta oprire pentru a ne acoperi cu cate un fes sau o manusa, ori pentru a schimba o geaca mai subtire cu una hotarata, urmand mai apoi carare ce serpuieste pe culmea Priseaca. La ceva vreme de mers dam peste niste grajduri in constructie, iar mai apoi trecem printr-o pajiste alpina. Aproape de intersectia muntilor Priseaca si Fagetel facem popas pentru a manca cate ceva si pentru a ne odihni putin.

Alegem ca loc de popas o zona retrasa protejata de un molidis. Scoatem merindele din saci si ne punem pe mancat. Pana acum, datorita in mare parte altitudinii (aproximativ 1300m), suntem inconjurati de neguri. Vantul taios si faptul ca nu mai facem miscare ii afecteaza pe unii din tovarasii mei de drum si cum nici echipamentul adaugat ulterior nu mai face fata, mai in gluma mai in serios era nevoie de un foc.

Bushcraft-ul la nevoie se cunoaste

Din vorba in vorba, din gluma in gluma si din tremurat in tremurat unul din companioni imi spune: “ia mai sa te vad acum, pe viscolul asta, facand focul si mai mult sa te vad facand un ceai” si apoi facem prinsoare pe asta. Restul grupului sustine ca un ceai ar fi o binecuvantare si sincer nici mie nu-mi displace ideea. Atunci umblu in borseta cu chestii utile, scot amnarul, pungulita cu coaja de mesteacan si il mobilizez si pe Mihai ca doar si el face parte din gasca de practicanti ai bushcraftului.

Foc facut pe pat de lemne

Impreuna cautam copaci “morti in picioare” caci cei cazuti sunt deja acoperiti cu un strat de zapada sau is uzi. Alegem intai crengute subtiri si ramuri uscate de molid apoi facem rezerva necesara de lemne uscate pentru a porni focul. Eu fac rapid un pat din crengi pentru ca aprinderea focului direct pe pamant ar fi imposibila datorita umezelii, apoi pun coaja de mesteacan, crengutele subtiri, dau doua scantei din amnar (obligatoriu sa ai amnar ca-i bun indiferent de vreme) si-i gata focul.

In timpul asta Mihai se descurca de niste crengi uscate de molid si incet, incet flacara anemica de la inceput se transforma intr-un foc in toata regula. Dar asta-i prima din cerintele grupului pe locul doi fiind ceaiul. Bun, avem apa iar Mihai ne imprumuta gamela lui, tot ce ne mai trebuie ar fi un plic de Lipton si ceva miere sau zahar. Dar sa nu ne amagim, odata ca prefer ceaiul din plante culese de mine si mai apoi ca suntem in mijlocul viscolului, pe munte la doua-trei ore de civilizatie.

Ceai din cetina

Cand este momentul adun ceva cetina din copacii mai tineri si o trantesc in apa calda. Pe masura ce fierbe putem vedea acele verzi cum devin galbui semn ca vitamina C trece din cetina proaspata in ceaiul nostru. Inca vre-o cateva minute si fiertura e gata. O impartim in cani, iar pentru cei care nu au din ce bea facem niste paharute pe loc taind gaturile unor sticle folosite.

Pahar improvizat

In timp ce stateam noi in jurul focului la ceai un caine de stana incepe a ne latra si la scurt timp in urma lui vin si doi ciobani. Dau ziua buna, obligatoriu intreaba de-o tigara’ si din vorba-n vorba zic: “apai cand am auzit cainele latrand am zis ca-i lupu’, doar ce-am vazut unu’ flamand mai devreme colo (si arata catre o panta din fata noastra)”. Tare as fi vrut sa merg pana acolo caci cu siguranta as fi putut sa iau urma, stratul de zapada afanata fiind ideal pentru tracking, dar restul grupului decide ca-i bine sa facem cale intoarsa de pe acum ca-ci nu-s sanse sa ajungem pe varf, iar eu nu am alta solutie decat sa ma conformez.

Si eu prin viscol

Pe drumul de intoarcere

Cum la intoarcere avem mai mult de coborat iar vremea incepea sa se indrepte, alegem sa zabovim pentru poze. Tot peisajul merita pozat, aici un maces cernit de zapade, colo o carare incetosata, mai la stanga lanturi de munti in departare vizibile printre ceturi.

Din fotografi ne transformam in culegatorii unii aduna conuri de brad pentru nus’ ce proiecte pe acasa, iar eu fac popas pentru a strange macese din astea mari si sanatoase de cresc prin zona caci iarna-i lunga iar ceaiul de macese folositor. Imi umplu buzunarele si grabesc pasul pentru a-i ajunge pe cei din fata.

Fructul de maces (rosa canina)

Mai zabovim pret de cateva poze apoi dam din nou in firul apei pe Valea Runcului unde ne curatam bocancii de noroi si ne strangem bagajele pentru a ne inapoia fiecare pe la casele cu-i ii are, chiar in momentul cand ziua parea sa cedeze in fata noptii.

Partea urata a povestii

Ne vreau sa deprim pe nimeni si nici a face pe profetul nu doresc dar, pe langa lucrurile si pataniile frumoase din tura asta am ramas si cu un gust amar. Inca de la intrarea in traseu am fost neplacut surprins sa vad niste omuleti de prin partile locului cum trec pe langa noi cu niste masinarii confectionate de ei presupun (din pacate nu am reusit sa-i fotografiez) folosite pentru a trage lemnul din padure. In urma acelor atelaje suspecte ramaneai izbit de un puternic miros de comvustibil nears, iar din loc in loc am dat de pete de ulei si cauciucuri aruncate.

Oamenii astia taiau copaci, dar nu pareau a face asta in mod organizat sau pentru o exploatare forestiera ci mai degraba pentru ei. Nu-s tapinar dar din ce stiu copacii marcati pentru taiere sunt din cei batrani sau bolnavi ori am gasit pe traseul fagi tineri si frumosi doborati. Mai mult, imediat ce am urcat culmea Prisecii un grup de taietori au doborat chiar sub privirile noastre un fag tanar si falnic, ceva mai incolo rasunand sunetul toporului hulbav lovind necontenit lemnul.

Si cum nu ar fi de ajuns ca distrug padurea oamenii astia pare-se ca nu-s straini nici de bragonaj, caci in cateva locuri am dat de plumbi din aia confectionati pentru pustile artizanale folositi, cel mai probabil, pentru a tranti vre-o capra ori vre-o pasare (cocos, fazan, etc.).

Plumbi pentru arme confectionate artizanal

Pe post de incheiere

Chiar daca nu am ajuns pana pe varf nu-i bai. Eu plec de acasa pentru munte si padure, iar de nu ajung unde-mi propun nu ma intristez ca-ci mie sufletul vesel si inima plina de bucurie cand cutreier pe carari salbatice.

Si uite asa, litera cu litara si rand cu rand, tu cititorule ai mai parcurs alaturi de mine o carare prin frumosii nostrii munti, de aceea sper ca cele povestite de mine sa iti fi placut. Dar nu trebuie sa iei de bune numai parerile si relatarile mele, ci iesi in natura, fa-ti timp pentru a vedea frumusetea salbaticiei, lasa vantul sa-ti mangaie fata ori ploaia sa-ti ude trupul caci omul s-a nascut in natura si numai in natura simte ca traieste cu adevarat.

Vezi albumul turei

La padure prin Monteoru

Posted by admin in Bushcraft on iul 12th, 2010 | 2 comments

Cum duminica am ramas singur si eu si Mihai (fetele noastre muncesc iar noi lenevim ), am decis sa facem o ieseala prin padurile din Monteoru ca sa mai lingurim una alta, sa poza o vietate si, in general sa ne relaxam. Zis si facut, am pus cele necesare in masina (cateva unelte, o pelerina ca se anunta vreme ploioasa, o conserva si o supa instant), apoi am pornit catre Monteoru pana unde facem in medie cam jumatate de ora.

broscuta cafenie

Am ajuns, am parcat si am pornit pe cararile batatorite de ATV-isti (sa le dea Dumnezeu sanatate si pene la fiecare 10m) prin padurea de pe dealul Monteoru. Vremea capriciosa alungase grataragii cu care ne invatasem la intrare si totul parea de acolo: ceva mocirla, gaze viu colorate, broscute, ciripit de paserele, ce sa mai discutam, mama natura la ea acasa.

familia de fluturasi veseli

melcul gras

melcul sinucigas (vezi ciuperca otravitoare)

o radasca plimbareata

Ne-am oprit de multe ori sa pozam in stanga si in drepta pentru ca, in padure, ai ce vedea daca te uiti unde trebuie. Cararile facute de plimbaretii motorizati si batatorite de oamenii locului cu vitele lor, ne-au purtat pasii pana departe in padure, cand am decis sa parasim drumul pentru a ne afunda in desisul copacilor in cautare de loc linistit in care sa campam, poate-poate o sa vedem vre-o salbaticiune din alea de misuna pe aici din abundenta.

Cum ne-am oprit am si inceput sa gandim cu burtile, asa ca prima scoasa din geanta a fost spirtiera pe care am facut-o acum o saptamana si pe care trebuie sa o inbunatatesc dupa cum am vazut, cu ajutorul careia am fiert apa pentru supa. Dupa o cana de supa calda vedeam lumea altfel, asa ca am inceput sa mesterim care la ce avea de facut: Mihai la lingura inceputa la tura din Panatau, iar eu la o spatula ca nu aveam asa ceva si am zis sa fac una sa vedem ce iese.

Mesterim noi ce mesterim, dar ochii si urechile ne sunt atente ca poate din desisul padurii sare o ciuta, un mistret sau alt animalut care sa merite a fi pozat. Ba din cand in cand, eu fac pauze si arunc o privire cu binoclul in poienile apropiate sa vad daca in pauzele cand soarele iese din nori nu cumva vine ceva vietate la “plaja”.

Vremea isi vedea de ale ei si plimba norii pe cer storcand din cand in cand cate unul in capul nostru. Nu am avut parte de ploiae in adevaratul sens al cuvantului ci numai de “dusuri” repezi ce ajungeau la noi cu greu prin coronamentul des al copacilor. Cand s-a hotarat vremea sa ne dea pace ne-am pus pe aprins focul cu amnarul in conditii de umezeala. Mihai a folosit coaja de mesteacan (culeasa intr-o tura anterioara) pentru aprins, iar eu m-am jucat cu niste “feather sticks” si coaja de pe copacii din zona. Amandoi am avut succes si asa ca am unit focurile si am facut unul mai mare sa ne incalzim cate o conserva.

mmm! ca bine arata

genta militara cumparata de la Marius

Cu burtile pline (de data asta pe termen lung pentru ca nu mai vorbim de o supa) am mai zabovit locului mesterind ceva vreme apoi am decis sa ne ducem si mai adanc in padure sa luam niste urme de animale poate avem noroc. Nu departe de locul unde campasem am gasit o carare ce urca dealul si nu dupa multi pasi am inteles ca eram pe urmele unei ursoaice cu pui. Gramezile de urme se intretaiau haotic semn ca puii roisera in jurul mamei zbenguindu-se sub privirile atente ale acesteia. Am tinut urmele pana in creasta dealului de unde incepeau hatisuri, iar acolo ne-am oprit pentru ca nu-i un lucru inteligent sa iei ursul prin surprindere in tufis mai ales daca-i vorba de femela cu pui.

hatisul din padure

drumul de intoarcere

Am facut carare intoarsa catre poteca de motorizati (a se citi ATV-isti) si de aici catre locul unde am lasat masina la intrarea in padure. Incarcati cu energie am pornit mai apoi catre case pregatiti pentru saptamana ce avea sa urmeze.

Cum a fost la Workshop Bushcraft Romania

Posted by admin in Calatorii on iun 29th, 2010 | 1 comment

In ciuda conditiilor meteo nefavorabile ne-am adunat la locul stabilit opt persoane: Silviu, Alex, Marius, Mihai, Cristi, N/A, Bogdan si subsemnatul. Sambata dimineata la ora 10 eram deja in Panatau la locul de intalnire iar aproape de ora 11 intram in traseu pentru a merge catre locul de campare.

Drumul a fost anevoios in special datorita ploilor abundente cazute in ultima vreme si implicit noroiului. Pe la ora unu am ajuns la punctul in care hotarasem sa campam si am trecut la desfacerea bagajului si montarea, dupa caz, a cortului sau a hamacului. A urmat aprinderea unui foc folosind amnarul si mai apoi o bine meritata masa (imi era dor de conserva de fasole cu carnati:) ).

Dupa ce ne-am potolit burtile o parte au plecat sa aduca apa dintr-un catun apropiat, iar restul am ramas sa intretinem focul si sa adunam lemne pentru seara ce urma.

Cu toate ca nu a fost un workshop in adevaratul sens al cuvantului, am invatat multe chestii de la ceilalti impatimiti ai bushcraftului. De la Marius am invatat plante medicinale, cimbrisor si sunatoare, pe care le-am folosit mai apoi pentru ceaiuri sau condimentarea mancarurilor, de la Alex am invatat tehnici de ascutire a toporului si noduri, de la Silviu am invatat ca se poate sa cari dupa tine hrana usor de preparat si usor de transportat. Cu totii au avut cate ceva de aratat fie ca este vorba de un skill, un cutit sau un obiect specific activitatilor outdoor.

Seara am stat langa foc la o poveste, iar mai apoi cand s-a inoptat am mers cu Marius pe platou in speranta ca vom vedea niste animale salbatice (zona fiind abundenta in fauna salbatica). La intoarcere am facut cate un ceai si am continuat sa palavragim pana ce oboseala ne-a trimis la somn. Inainte de a ne retrage fiecare pe la adapostul lui am urcat mancarea intr-un copac la distanta de tabara pentru a nu da idei ursuletilor din zona.

A doua zi am incercat sa facem focul prin frecare sub indrumarea lui Alex (el mai facuse asta si avusese succes), dar nu ne-a iesit in principal datorita umezelii din zona si a lemnului de esenta moale. Mai apoi am trecut la cioplirea unor linguri, fiecare dupa putere si necesitati.

In cea de a doua zi ni s-a alaturat si Dan impreuna cu familia sa (sotia Magda si strumful Sebastian de numai 9 luni). Dan a venit cu un arsenal impresionant de cutite din care cel mai mult a atras atentia un kukri “de o tona”. Tot la Dan am vazut o cana din lemn de mesteacan destul de frumos lucrata.

Din pacate timpul frumos petrecut in companiia oamenilor cu pasiuni comune s-a apropiat repede de sfarsit asa ca am fost obligati sa coboram duminica spre seara pentru a ne intoarce fiecare la casele noastre. Inainte de a parasi Panataul am stat la o bere in curtea frumos ingrijita a lui Marius, iar mai apoi am trecut pe la fratele lui Florin de la care am primit cadou un corn de cerb (multumesc si pe aceasta cale).

Mai jos este filmul oficial al intalnirii, film realizat de Alex:

Mai jos poti vedea albumul intalnirii cu pozele realizate de mine, pentru alte pareri vezi si blogurile celorlalti participanti:

N/A este denumirea unuia din participanti, care a dorit sa-si traiasca restul vietii in anonimat, iar noi i-am respectat decizia

Bushcraft Workshop la Buzau 26-27 iunie 2010

Posted by admin in Bushcraft on iun 7th, 2010 | 0 comments

In perioada 26-27 iunie 2010, impreuna cu prietenii de pe forumul www.bushcraft.me (fostul www.bushcraft.ro) am hotarat sa organizam un workshop in zona Panatau. Initial am propus ca zona Siriul, dar din motive obiective am ramas la cea de a doua propunere (com. Panatau).

Un rol deosebit in organizarea acestui eveniment l-a avut Marius Colac cel care a facut o tura de recunoastere si a furnizat detaliile necesare in luarea unei decizii privind locul de campare.

Astfel pentru toti cei interesati de participarea la Workshop Bushcraft Buzau, aveti mai jos informatiile necesare:

1. Scopul: schimbul de experienta si prezentarea de unelte necesare bushcraft-ului, precum si cunoasterea face to face a comunitatii de bushcraft din Romania (mai exact a unei parti din ea).

2. Data: 26-27 iunie 2010 indiferent de conditiile meteo.

3. Locatia: o zona foarte putin circulata intre satele Plaisor din comuna Panatau si Punga din comuna Cozieni. Acces: de la buzau pe DN 10 catre Brasov la km 60 se ajunge la orasul Patarlagele se traverseaza dreapta raul Buzau si se ajunge in comuna Panatau.

4. Modalitati de campare: la cort sau la tenda.

Mai multe informatii (poze din zona si harta) asa cum ni le-a furnizat Marius Colac, gasiti pe blogul lui Alex!

Utilizarea amnarului

Posted by admin in Bushcraft on apr 8th, 2010 | 4 comments

Aprinderea focului in natura reprezinta una din cele mai importante abilitati care trebuiesc dobandite si perfectionate in bushcraft. In zilele noastre poti sa folosesti o serie intreaga de gadgeturi pentru indeplinirea acestei sarcini, dar cel mai raspandit si cel mai utilizat este amnarul din aliaj-magneziu.

Amnar din aliaj-magneziu

Ca orice unealta si amnarul poate fi folosit corect sau incorect, iar amnarul este bun numai atunci cand persoana care il foloseste detine abilitatile necesare. Pentru a utiliza corect amnarul este foarte important sa respecti urmatoarele reguli:

1. Lama pe care o folosesti pentru scapararea amnarului (fie ca este lama cu care vine amnarul, cutitul, un fierastrau, etc.) trebuie sa formeze un unghi de aproximativ 45 grade cu bara amnarului;

2. Lama pentru scaparare o tii fixa si apesi cu ea pe amnar (pastrand unghiul de mai sus) in timp ce amnarul il tragi spre spate pentru a genera scanteile necesare. Astfel nu imprastii iasca cand scaperi;

3. Pentru a folosi cat mai multe din scanteile produse trebuie ca lama de scaparare si amnarul sa le intersectezi in punctul in care ai nevoie sa aprinzi focul (deasupra gramezii de iasca).

In utilizarea cu succes a amnarului este foarte important sa pregatesti cu atentie materialele pentru aprinderea focului (dar despre asta vom discuta alta data). Prima faza a pregatirii o reprezinta gasirea unor materiale usor inflamabile, care sa nu arda repede de care scanteile de magneziu incandescent, sa se prinda destul de usor.

Amnar intens utilizat (pe asta am facut eu scoala )

Materiale de genul asta poti gasi multe, daca le luam in calcul si pe cele sintetice, dar eu prefer sa folosesc materialele cu care natura ma aprovizioneaza, pentru ca pana la urma despre asta este vorba in bushcraft. Daca te hotarasti si tu sa utilizezi materialele ce se gasesc in natura atunci trebuie sa stii ca sunt utile: puful de trestie (din trestia uscata), coaja de mesteacan (in special cea care are tendinta sa se exfolieze singura), rasina (lichida sau in esenta lemnului), lemnele uscate aschiate in forma de pana (feather stick), iarba uscata (utila in special in sezonul de vara), anumite ciuperci ce cresc pe trunchiurile copacilor (denumite popular iasca) s.a.

Poate ca te intrebi de ce sa te chinui cu un amnar cand poti foarte usor sa scaperi un bat de chibrit sau si mai simplu sa te bucuri de o bricheta ce rezista si la apa. Avantajele utilizarii amnarului sunt multiple, iar eu nu sustin ca trebuie sa folosesti amnarul in mod constant, dar este bine sa ai abilitatile necesare si sa tii mereu la tine un amnar pentru cazurile de urgenta. Stim cu totii ca betele de chibrit, fie ele si tratate special (cu ceara in cap), pot sa fe umezeasca cu usurinta si atunci devin inutile, iar brichetele din comert bubuie de la caldura sau cand cazi pe ele, plus ca nu stii cand ramai fara gaz.

Amnarul este o unealta utila tocmai prin modul rudimentar in care este conceput, poti sa il tii in apa sa il supui unor temperaturi extreme sau sa il trantesti de la orice inaltime, mereu va ramane o bara de aliaj-magneziu gata sa produca scantei prin scaparare. Mi-a trebuit ceva timp sa invat sa folosesc amnarul si nici acum nu am pretentia ca sunt un expert, dar de cand am aceasta noua abilitate ma aventurez cu mai multa incredere in expeditiile mele.

Un scurt filmulet realizat de mine pentru a prezenta tehnica de utilizare incorecta si cea corecta a amnarului (pentru aprinderea focului am folosit coaja de mesteacan adusa dintr-o calatorie prin muntii Siriului)