Intoarcere in Cheile Tisitei

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Aug 24th, 2009 | 2 comments

Ne-am pus in gand sa reusim de aceasta data! Dupa esecul de data trecuta cand ploaia ne-a stricat planurile, acum am urmarit cu atentie predictiile meteo pentru week-end-ul in care ne hotarasem sa plecam si ne-am incumetat la drum numai dupa ce ne-am asigurat ca vremea tine cu noi.

Am mers in echipa restransa, cinci insi cu o singura masina. Pe la ora sapte dimineata am plecat din Buzau ajungand pe la zece jumatate la destinatie (asta cu pauzele de rigoare).

La portile Parcului Natural Cheile Tisitei aglomeratie mare. Parcarea plina de masini si forfota turistilor ne-a facut sa intelegem ca este un traseu usor si accesibil, pe vreme buna (ceea ce nu este neaparat un lucru bun dupa cum aveam sa vedem mai tarziu).

La intrare am platit cate trei lei de caciula (nu este o suma mare, dar nici nu se vede nicaieri investitia), dupa care am inceput sa ne croim drum printre turistii in papuci.

Inca de la intrare peisajul cheilor te intampina cu relieful accidentat, cu forma de canion. Pe primul panou de la intrare erau trecute reguli de comportament si autoaparare in fata “carnivorelor mari”, precum si o harta a traseelor marcate si informatii despre zona si relief.

Am citit in graba informatiile care ne-au scapat la prima vizita si am pornit la drum. Partea de traseu de pana la tunel este o adevarata autostrada pentru turisti si un imens tomberon. Toate brand-urile cunoscute la noi in tara sunt reprezentate acolo de pet-uri si ambalaje aruncate pe margine.

Pana la intrarea in tunel am facut o scurta pauza de masa, nu ca am fi mers prea mult, dar eram infometati inca de la plecarea de acasa. Ajunsi in fata tunelului ne-am croit drum printre curiosii care isi faceau poze cu “gaura aia mare”, ne-am pus frontalele si am trecut de cealalta parte.

Tunelul este de fapt o constructie ce deservea vechea cale ferata, al carei scop era scoaterea din padure a lemnelor si transportarea acestora pana la gaterele din apropiere.

De cealalta parte a tunelului linistea este la ea acasa, iar gunoaiele lipsesc cu desavarsire. Practic aceasta scobitura in stanca face trecerea intre doua lumi, una a turistului zgomotos si neglijent si cealalta a omului capabil sa respecte natura.  Nicaieri in alta parte nu mi-a fost mai evidenta discrepanta intre cele doua categorii.

Coboram atenti panta catre albia inferioara a raului, albie ce va fi, pe mai multe portiuni, drumul nostru. Cararea marcata intersecteaza raul Tisita in mai multe puncte unde trecerea se poate face numai prin apa. Nu este recomandat mersul pe bolovani deoarece acestia sunt foarte alunecosi, lucru care poate sa duca cu usurinta la accidente mai mult sau mai putin periculoase.

Aflat intr-un cadru protejat, raul Tisita, este unul din cele mai curate rauri de la noi din tara. Pentru a face un test am baut apa direct din rau fara nici o filtrare anterioara (Atentie! apa trebuie colectata din locurile in care nu sunt vartejuri sau cursul apei este mai lin), asta dupa ce am aflat ca apa este potabila de la unul din paznicii rezervatiei.

De la iesirea din tunel traseul devine ceva mai dificil. Intersectarea cu raul si cararile serpuitoare iti solicita suplimentar muschii, iar apa pe care o aduni in bocanci (daca se intampla sa te uzi la picioare…si se cam intampla asta) iti creaza o stare de disconfort.

La un moment dat traseul paraseste albia raului Tisita pentru a urma un urcus destul de abrupt prin padure, urcus care necesita multa atentie si picioare de otel, pamantul umed devine foarte alunecos datorita frunzelor, ceea ce face si mai dificila urcarea.

Odata ajuns efortul iti este rasplatit de o priveliste superba, din acest punct avand acces cu privirea catre versantii din departare. Sus am mai infulecat niste sandwisuri si am golit o sticla de apa, ca mai apoi sa facem cale intoarsa catre “civilizatie”.

La intoarcere, aprope de portile rezervatiei, vanzoleala mare. Copii cu biciclete faceau ture prin parc, tineri amorezati luau calea boschetilor, iar familii zgomotoase mancau la masa de la intrare de parca erau la ei in sufragerie. La ora la care ne-am intors noi nenea de la poarta lipsea cu desavarsire, parcul fiind in mainile Domnului.

Trecand peste micile rautati, tura a fost una destul de ok, peisajele spectaculoase compensand toate micile neajunsuri de care ne-am lovit.

O tura esuata in cheile Tisitei

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jul 14th, 2009 | 0 comments

Urmatoarea pe lista turelor era Cheile Tisitei, un superb parc natural in muntii Vrancei, o zona cu un peisaj spectaculos si totodata o rezervatie pentru carnivore mari.

Am discutat cu o parte din “haita” si am stabilit sa ne intalnim duminica la ora sase dimineata pentru a fi la destinatie la ora opt,  unde trebuia sa ne intalnim cu cei care s-au cazat acolo cu o zi inainte.

Zis si facut! Ne-am pregatit bagajele, ne-am pus frontale si lanterne pentru ca traseul urma sa fie “lung” deoarece erau multe de fotografiat, si nu in ultimul rand ne-am pregatit sa infruntam codul galben de ploaie prognozat de meteorologi de aproape o saptamana.

Am plecat din Buzau, asa cum discutasem, la ora sase. Tot drumul de la Buzau la Lepsa (statiunea din care se porneste pe chei) a plouat, dar speranta nu ne-a parasit si nici nu ne-a descurajat.

Datorita ploii si unei mici incurcaturi pe drum am ajuns la destinatie pe la ora noua, intalnindu-ne aici cu restul gastii. Pentru ca ploaia se intetise si nu puteam sa incepem traseul am hotarat sa bem un ceai si sa ne punem pe asteptat, urmand sa pornim la drum cand ploaia se mai domoleste.

Dupa aproximativ o ora minunea s-a intamplat! Nu, nu s-a oprit ploaia ci ne-am hotarat sa pornim la drum pe ploaie. Ajunsi la intrarea in chei am gasit zarva mare, politie si jandarmi, deoarece un grup de turisti se ratacise si dormise pe munte in noaptea aceea. In cele din urma jandarmii i-au gasit si i-au adus in siguranta.

Cand am pornit pe traseu am primit avertizari de la politie si jandarmeria montana sa fim atenti ca drumul a fost rupt de apa la aproximativ 1km de la intrare si ca nu este recomandata trecerea acestuia.

Intr-adevar la aproximativ 1km de la porti raul Tisita rupsese drumul si facea imposibila trecerea acestuia fara eforturi, asa ca am decis sa ne intoarcem si sa revenim pe traseu cand ne va permite vremea.

Dupa ce ne-am schimbat hainele ude si am mancat am mers sa vedem cascada Putna, pentru ca o parte a grupului nu ajunsese pe acolo pana atunci. Aici mirare pentru mine care fotografiasem cascada cu putin timp in urma: nu mai era cascada! In locul ei un suvoi de apa ce curgea salbatec strangea toate peturile din munti transformand baza cascadei intr-o groapa de gunoi.

Dupa ce am facut cateva poze pe la cascada am pornit spre Slobozia pentru a vizita cafeneaua nou deschisa a unui fost coleg, asta pentru ca tot pornisem de acasa!

O scurta plimbare in muntii Vrancei

Posted by Serban Razvan in Calatorii on Jun 5th, 2009 | 1 comment

Desi se afla la numai 150-160Km distanta de “barlogul” meu, nu sunt familiarizat cu muntii Vrancei (spre rusinea mea).

Marti a trebuit sa fac o “excursie” in interes de serviciu prin zona asa ca am profitat de moment sa fac si cateva poze.

Dupa ce am trecut prin Focsani si ne-am facut treburile pe acolo, am pornit-o spre munte cu destinatia Lepsa. Drumul pana acolo este destul de ok (exceptand anumite portiuni, in special poduri la care se lucreaza) asa ca am ajuns relativ repede.

In Lepsa sunt locuri de vazut. Aici se gaseste Cascada Putna, o cadere de apa destul de spectaculoasa pe raul Putna precum si Cheile Tisitei aflate in parcul natural cu acelasi nume, denumit si “Rezervatie pentru carnivore mari” (ursi, rasi, lupi).

Dupa ce am trecut si am pozat tot ce se putea poza in graba (adica vre-o doua poze cu peisajul si cateva cu cascada), ne-am dus chititi sa mancat ceva visand la bunatatile traditionale pe care le servesti in mod normal intr-o pensiune (un carnacior, o mamaliguta sau o ciorbita aburind).

Intram in prima pensiune mai fatoasa si intrebam cu muschiul abdominal lipit de coloana vertebrala, ce putem manca pe acolo. Raspunsul gazdei vine sec si neasteptat: “aaa! Nu gasiti mancare pe aici in timpul saptamanii, doar in weekend”!

Tulburati gastronomic de vestea primita ne retragem salivand si ne indreptam catre urmatoarea pensiune. Aici suntem intampinati cu portile larg deschise si usile incuiate. Deznadajduiti si lihniti de foame ne luam inima in dinti si o pornim pe drumul catre Soveja in speranta ca aici vom gasi niste gazde mai primitoare.

Drumul destul de rau ne poarta o portiune de 2 km ca mai apoi sa gasim un indicator pe care scria cu rosu “Drum Inchis”.

Ne incumetam si pornim pe acolo masina nefiind 4X4 ci un station wagon de la Peugeot cu tractiune pe puntea fata. Prima portiune de drum a fost mai greu de parcurs (am trecut prin doua paraie ce traversau drumul si prin mai multe locuri unde se surpase terasamentul), mai apoi denivelarile drumului au trecut nevazute, eclipsate fiind de frumusetea peisajului.

Am parcurs astfel 14Km de drum prin salbaticie (ne-am intersectat pana si cu Mos Martin prin desisul padurii) pana am ajuns in statiunea (inexistenta) Soveja.

Aici toate hotelurile vechii statiuni sunt inchise, din acesta a ramas doar o ruina cu pozitie superba in inima muntilor Vrancei si Mausoleul inchinat ostasilor cazuti in luptele de la 1916-1918.

Am aflat de la un localnic ca ar mai exista o singura pensiune in zona unde s-ar putea sa gasim si ceva de mancare. Facem un ultim efort si o pornim intr-acolo manati de foame si curiozitate.

Ajunsi la locul indicat gasim o pensiunea Perla Vrancei, pensiune de cinci margarete plasata intr-ul cadru natural superb. Gazdele ne invita inautru si ne imbie cu preparate mestesugite in bucataria proprie (eu m-am delectat cu o ceafa de porc garnisita cu cartofi) pe care din nefericire nu le-am putut uda cu vin de prin zona pentru ca urma sa conduc.

Dupa ce ne-am potolit burtile, am facut un tur al pensiunii si mai apoi ne-am cufundat in fotoliile moi de la intrare unde am stat la palavre cu detinatorii pensiunii.

Astfel am aflat ca in zona sunt niste trasee turistice superbe, dar ca accesul se face numai insotit de jandarmeria montana sau vanatori datorita salbaticiunilor care misuna prin zona.

Dupa ce am terminat discutiile despre ce au ei (prin Vrancea) si noi (prin Buzau), ne-am scuturat de mandrie locala si am pornit-o catre casa pe o ploaie torentiala.

[vezi albumul foto]