Două vorbe și un gând bun la sfârșit de an

„Secretul mângâierii este amintirea.” (proverb evreiesc)

Și tot pentru amintiri am începu și eu să țin acest blog, pentru ca atunci când va veni vremea, dintr-un motiv sau altul, să nu mai hălăduiesc prin locurile astea minunate prin care mi-a fost dat să umblu și despre care am plăcerea să vă povestesc în fiecare articol, să mă întorc aici și să recitesc gândurile așternute fiindu-mi astfel posibil să călătorec cu gândul.

Și dacă l-am început ca pe un simplu jurnal între timp blogul a devenit mai mult de atât, a devenit o modalitate de a cunoaște și de a comunica cu oameni ce împărtășesc aceleași pasiuni, o modalitate de a-mi lărgi orizonturile cunoașterii. Așa cum spuneam am cunoscut oameni noi, oameni deosebiți de la fiecare în parte având norocul să învăț câte ceva.

Nu am de gând să mă opresc aici ba din contră, sper ca acesta să fie numai începutul de aceea v-am cerut părerea aici cu privire la ceea ce doriți să găsiți pe viitor când veți intra pe acest blog. Voi ține seama de toate recomandările voastre pentru ca viitoarele postări să fie așa cum le doriți, ba chiar am și început să fac pregările necesare pentru a adăuga noi tipuri de conținut (am achiziționat o cameră video și testez mai multe softuri open source de editare video).

Am mai ținut seama și de alte nevoi de pildă nevoia de a citi blogul atunci când nu ești la calculator dar dispui de un telefon mobil, astfel blogul a căpătat și o versiune de mobil. Pe parcursul anului ce stă să se încheie am primit câteva reproșuri legate de faptul că unii prieteni nu au știut de anumite activități pe care le-am întreprins și la care ar fi dorit să ia parte, de aceea acum în sidebar-ul blogului puteți găsi un calendar în care voi marca fiecare eveniment (tură, întâlnire, workshop, etc.) imediat ce voi afla de el.

Cam astea sunt planurile de vitor pe care doream să vi le împărtășesc, câteva proiecte rămânând însă la dospit că doar nu au intrat zilele în sac, urmând să vă vorbesc de ele imediat ce se vor contura. Până atunci însă doresc să vă mulțumesc tuturor pentru încurajările, comentariile, propunerile și criticile voastre și să vă urez un an nou plin de împliniri și bucurii!

Ducu Bertzi – Plecarea

Un semn ca mai traiesc

Si uite asa incet, incet am trecut si in 2010 caci vremea isi vede de ale ei si nu se impiedica de crize economice, pandemii, razboaie sau alte chestii trecatoare.

In ultima vreme eu am fost destul de ocupat si cu greu mi-am gasit putin timp pentru mine, iar pentru ture pe munte si articole pe blog nici ca am avut de unde fura vre-o zi. Asa ca, acum cand am cateva clipe de ragaz, am zis sa consemnez una alta sa ramana scrise (nu de alta dar nu stii cand te lasa memoria).

Sa consemnam in ordine zic! Pe la sfarsit de 2009 am dat o tura pe la munte chiar in mijloc de cod galben de ninsoare, dar nu-s prea multe de povestit de acolo pentru ca zapada mare si ora tarzie la care am intrat in traseu nu ne-au permis sa facem nici jumate din acesta.

Dupa ce am studiat noi vre-o doua saptamani treaba si am supus la vot si am decis atunci sa mergem pe la Cheia si de aici sa urcam spre Saua Zaganu – Gropsoarele (1883m) – La Rascruce (1805m) si de acolo sa coboram pe la Muntele Rosu (1765m) inapoi in statiune.

Dar cum socoteala de acasa nu bate cu aia de pe munte (mai ales pe vreme de cod galben), a trebuit sa ne recunoastem invisi si sa coboram cam de pe la 1800m. Una peste alta, oricat as vrea eu sa infloresc si sa povestesc, nu am poze si nici prea multe de zis despre tura asta (poze nu am pentru ca lumina nu ne-a permis sa facem prea multe, pe cer a stat mai tot timpul un nor gri).

Dupa tura a urmat un Craciun linistit in familie, ocazie cu care am primit de la Cristina un trepied cu ajutorul caruia sper sa fac poze cat mai reusite, iar de la mine am primit un briceag Victorinox si o carte pe care o comandasem cu cateva saptamani inainte.

Dupa Craciun a venit in mod natural revelionul si apoi un nou an care a inceput in forta cu muta munca.

Pana la noi consemnari sa auzim de bine!