Apus pe dealuri

O ultimă licărire și soarele se aruncă în spatele unui deal lăsând în urma lui o lumină roșiatică. Pe cer ultimele nuanțe de albastru pălesc încet iar întunericul vine din depărtare să-și întindă mantia peste uriașul adormit. Istrița se pregătește de noapte.

Viața la stația meteo

Dimineți reci, zile întregi învăluite în ceață densă și nopți în care temperaturile scad uneori până la -30 grade C. Oamenii care lucrează aici nu se plâng, deși salariul nu este unul motivant, odată la două săptămâni intră în tură și străbat la pas o bună parte a muntelui, cărând în rucsaci proviziile de hrană pentru următoarele două săptămâni în care stau pe munte la stația meteo. Viața la stația meteo este grea și frumoasă în egală măsura, dar nu oricine poate rezista aici.

Copaci de zăpadă

Vântul s-a domolit, albul așternut cu o noapte înainte domină peisajul. Peste munte a cernut o zăpadă viscolită în rafale, iar dimineața a adus cu ea calmul ce avea să domine peste zi. Bătrânii spun că seninul prevestește ger și au dreptate, afară este un ger năpraznic, iar albul din jur evidențiază vastitatea muntelui amplificând senzația de răceală. Trecem de stână și ne vedem de drum lăsând în urmă o mare de copaci de zăpadă. [penultima zi a lui 2010]

Drumul dintre coline

Cer senin, dealuri în nuanțe de toamnă și drum șerpuid printre coline. Frumos pentru ochi, frumos pentru suflet!

Provizii pentru iarnă

În zilele lungi de iarnă, când fructele pot fi cumpărate numai din magazin (iar acele fructe au orice numai gust nu), un borcan de compot conservat de toamna poate fi o adevărată bucurie. Tradiția conservării alimentelor și fructelor se pierde în negura timpurilor pentru locuitorii Subcarpaților Buzăului. Aceste locuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri (dovadă numeroasele vestigii descoperite aici, printre care și „Cloșca cu puii de aur”), iar oamenii au transmis din generație în generație obiceiuri culinare, meșteșuguri și tradiții.

Fiind o zonă binecuvântată aici cresc fără prea mari eforturi majoritatea speciilor de pomi fructiferi pe care le putem întâlni în România. Tocmai din roadele acestor pomi bărbații fac distilatul devenit marcă înregistrată „Țuica”, iar femeile delicioase gemuri, dulcețuri ori compoturi menite să-și păstreze prospețimea atunci când vitregiile iernii sunt în toi.

Colinele domoale de pe Istrița

Iarba „arsă” de toamna timpurie contrastează cu verdeața copacilor ale căror frunze s-au încăpățânat să rămână verzi. Lumina asfințitului evidențiază colinele domoale și aruncă umbre lungi peste dealul Istrița. Sfârșitul unei zile senine permite ochiului să vadă până departe în zare acolo unde Câmpia Ploieștiului întâlnește Bărăganul Ialomiței, iar formele de relief dispar lăsând loc unei întinderi vaste de necuprins cu privirea.