Pereți de rocă, apă de smarald și culori de toamnă, o combinație frumoasă pentru ochi. La vremea la care am vizitat Cheile Orzei toamna își pusese deja amprenta peste acele locuri, ba chiar la întoarcere am nimerit în plină iarnă pe o ninsoare ce a continuat și în ziua următoare.
Străjuite de pereți impunători și străbătute de fire de apă și cărări înguste Cheile Zănoagei și Cheile Orzei (căci sunt legate și era păcat să le văd separat) oferă un peisaj spectaculos și sălbatic. Brazii ce cres în despicături de stâncă ori pereții înclinați de parcă stau să cadă duc cu gândul la o lume ireală.
Într-o zi plumburie de toamnă am ajuns la Cascada ”Șapte Izvoare” după ce inițial am hălăduit prin Cheile Zănoagei și Cheile Orzei. Lumina tot mai puțină estompată de pătura de nori a făcut dificilă fotografierea cascadei, dar cu multă răbdare și un trepied am reușit să trag câteva cadre pe care mai apoi să le unesc în HDR-ul de mai sus.
O ultimă licărire și soarele se aruncă în spatele unui deal lăsând în urma lui o lumină roșiatică. Pe cer ultimele nuanțe de albastru pălesc încet iar întunericul vine din depărtare să-și întindă mantia peste uriașul adormit. Istrița se pregătește de noapte.
Dimineți reci, zile întregi învăluite în ceață densă și nopți în care temperaturile scad uneori până la -30 grade C. Oamenii care lucrează aici nu se plâng, deși salariul nu este unul motivant, odată la două săptămâni intră în tură și străbat la pas o bună parte a muntelui, cărând în rucsaci proviziile de hrană pentru următoarele două săptămâni în care stau pe munte la stația meteo. Viața la stația meteo este grea și frumoasă în egală măsura, dar nu oricine poate rezista aici.
Vântul s-a domolit, albul așternut cu o noapte înainte domină peisajul. Peste munte a cernut o zăpadă viscolită în rafale, iar dimineața a adus cu ea calmul ce avea să domine peste zi. Bătrânii spun că seninul prevestește ger și au dreptate, afară este un ger năpraznic, iar albul din jur evidențiază vastitatea muntelui amplificând senzația de răceală. Trecem de stână și ne vedem de drum lăsând în urmă o mare de copaci de zăpadă. [penultima zi a lui 2010]