Pana de curent un inamic de temut

Posted by admin in Ce mai fac, ce mai zic on dec 22nd, 2011 | 0 comments

Mersul pe munte este o experiență de viață. Urcușul obositor, adâncurile pădurilor neumblate, sau crestele abrupte nu sunt adevărata provocare, ci călătoria fiecăruia în adâncul sufletului. Muntele sculptează personalitatea la fel cum vremea potrivnică sau apele repezi au sculptat muntele. Iar dacă ar fi să recunosc că m-am temut de ceva pe munte atunci ar trebui să recunosc că m-am temut de furtună.

Fie vară, fie iarnă furtuna este cel mai de temut adversar, iar cel ce se teme de vietăți, ori de abrupturi greșește căci furtuna este cel mai des întâlnit pericol. Iar dacă tot am adus vorba de furtună mă tem și acasă de aceasta, căci am avut în trecut probleme cu penele de curent și fluctuații de tensiune în timpul furtunilor. Cea mai rea din toate căderile de tensiune prin care am trecut a reușist să-mi „prăjească” un hard disk cu o multitudine de fotografii pe el.

De atunci alături de computerul meu stă un UPS  / APC cu misiunea clară să mă apere de orice pană/ fluctuație de tensiune. Atunci când am achiziționat acest UPS am căutat cu atenție și am căutat să mă documentez, deoarece după ce pierzi amintiri dragi cauți soluții de backup sau vorba românului „când te frigi cu ciorbă suflii și în iaurt”.

După ce am trecut pe la mai multe magazine online în căutarea de informații (pentru că la început nu știam nimic de UPS-uri), am ajuns la azerty.ro pe pagina dedicată acestor dispozitive. Dacă până aici toate dispozitivele pe care le găseam la alte magazine îmi semănau cu niște baterii de mașină, oamenii ăștia au reușit să mă lămurească cu filmulețele lor la ce folosește un UPS, cum poate el să mă ajute și car este rolul său în întreg ansamblul.

De când alături de desktop-ul meu stă un UPS (plus alte câteva măsuri de backup) amintirile mele din turele pe munte sunt în siguranță și indiferent de intensitatea furtunilor sau de durata penelor /fluctuațiilor de curent nu mă mai tem de pierderi de date.

Două vorbe și un gând bun la sfârșit de an

Posted by admin in Ce mai fac, ce mai zic on dec 27th, 2010 | 2 comments

„Secretul mângâierii este amintirea.” (proverb evreiesc)

Și tot pentru amintiri am începu și eu să țin acest blog, pentru ca atunci când va veni vremea, dintr-un motiv sau altul, să nu mai hălăduiesc prin locurile astea minunate prin care mi-a fost dat să umblu și despre care am plăcerea să vă povestesc în fiecare articol, să mă întorc aici și să recitesc gândurile așternute fiindu-mi astfel posibil să călătorec cu gândul.

Și dacă l-am început ca pe un simplu jurnal între timp blogul a devenit mai mult de atât, a devenit o modalitate de a cunoaște și de a comunica cu oameni ce împărtășesc aceleași pasiuni, o modalitate de a-mi lărgi orizonturile cunoașterii. Așa cum spuneam am cunoscut oameni noi, oameni deosebiți de la fiecare în parte având norocul să învăț câte ceva.

Nu am de gând să mă opresc aici ba din contră, sper ca acesta să fie numai începutul de aceea v-am cerut părerea aici cu privire la ceea ce doriți să găsiți pe viitor când veți intra pe acest blog. Voi ține seama de toate recomandările voastre pentru ca viitoarele postări să fie așa cum le doriți, ba chiar am și început să fac pregările necesare pentru a adăuga noi tipuri de conținut (am achiziționat o cameră video și testez mai multe softuri open source de editare video).

Am mai ținut seama și de alte nevoi de pildă nevoia de a citi blogul atunci când nu ești la calculator dar dispui de un telefon mobil, astfel blogul a căpătat și o versiune de mobil. Pe parcursul anului ce stă să se încheie am primit câteva reproșuri legate de faptul că unii prieteni nu au știut de anumite activități pe care le-am întreprins și la care ar fi dorit să ia parte, de aceea acum în sidebar-ul blogului puteți găsi un calendar în care voi marca fiecare eveniment (tură, întâlnire, workshop, etc.) imediat ce voi afla de el.

Cam astea sunt planurile de vitor pe care doream să vi le împărtășesc, câteva proiecte rămânând însă la dospit că doar nu au intrat zilele în sac, urmând să vă vorbesc de ele imediat ce se vor contura. Până atunci însă doresc să vă mulțumesc tuturor pentru încurajările, comentariile, propunerile și criticile voastre și să vă urez un an nou plin de împliniri și bucurii!

Ducu Bertzi – Plecarea

Scurta plimbare prin “tundra” Buzaului

Posted by admin in Bushcraft, Ce mai fac, ce mai zic on sep 27th, 2010 | 0 comments

Asez atent trepiedul pentru a incadra ceea ce ma intereseaza, ridic usor ochii din aparat sa vad daca setarile pe care le-am ales se potrivesc cu ceea ce vreau sa surpind si iar cobor asupra aparatului.

Norii grosi acopera cerul in intregime iar lumina din asfintit este mult mai slaba decat ar trebui insa asta nu ma incomodeaza. Tufele de rachita se inclina usor sub adierea domoala a vantului dand dinamica dorita fotografiilor. Sunt atent si incerc s suprind cat mai mult din locurile pe unde ma plimbam cand eram un prichindel.

Din gropile in care iepurii isi ascund sfios prezenta urc catre movilele de pamant ce imi ofera perspectiva asupra peisajului, iar de aici merg intins catre albia raului unde fac poze atat in amonte cat si in aval.

Cireada de vaci a satelor din zona coboara catre rau pentru a fi adapate de seara. Vacarul imi arunca un salut sfios dar plin de politete si ma priveste nedumerit cum asez aparatul pe trepied si incep sa “trag”. Cadrele surprinse incremenesc apa si aseaza laolalta nisipul malului, apa si tufele peste care norii grosi vin sa completeze peisajul de o frumusete austera.

Micii locuitori ai zonei

Aici veneam des cand eram copii si petreceam, cateodata, aproape zi lumina pandind soparle si serpi sau scaldandu-ne in rau si asteptand sa ne uscam pe dunele de nisip. Tot aici am facut primele “arme” arcuri si sulite din rachita cu care speram sa vanam iepuri sau pasari “salbatice”. Am fost prin locurile astea in toate anotimpurile si am suportat arsita cumplita, ploaie torentiala si ninsori cu viscole, dar tot m-as intoarce aici cu fiecare ocazie.

Vizuina de iepure

Nu-i un loc deosebit pentru multi dar pentru mine prundul raului Buzau, o fasie de numai doi km intre DN10 si satele de pe marginea raului, inseamna “acasa”. Inainte de a incepe sa cutreier locurile pe care le prezint pe blog, aici era pentru mine “salbaticia” si locul meu de evadare.

Batranul corb

Strang trepiedul si merg inapoi in gropile pline de carari de iepuri si ma asez la panda. Este destul de tarziu, de acum ar trebui sa apara si vulpile caci sunt active seara, noaptea si dimineata devreme, iar aici sunt destule vulpi. Oricata rabdare as avea ploaia ce sta sa inceapa si lipsa de lumina ma forteaza sa ma retrag.

Zona este este excelenta pentru cateva proiecte de tracking (iepuri si vulpi), proiecte pe care le aveam de mai mult timp in asteptare. Datorita solului nisipos urmele de animale se pastreaza excelent, iar structura vegetatiei permite camuflarea in conditii excelente. Voi reveni in zona pentru a exersa cunostintele teoretice de tracking.

Mai trag cateva cadre, mai incerc cateva carari si vizuini in speranta ca o sa “prind” ceva, iar apoi ma retrag cu coada intre picioare pe unde am venit, singura vietate surpinsa fiind un corb. Las in urma prundul rece unde candva era locul meu de joaca si plec catre casa cu gandul la multele amintiri ce ma leaga de locul asta.

Invata sa traiesti in natura

Posted by admin in Ce mai fac, ce mai zic on feb 23rd, 2010 | 12 comments

Da play si citeste:

Asculta mai multe audio Muzica

De ce ai vrea sa lasi in urma semne? Sunt chiar atat de grele cele cateva plastice in care ai avut invelita mancarea, sau crezi ca cerbul ori ursul au nevoie de hartiile tale sa “sprijine” ceva in ele? Acum nu ca te acuz sau incerc sa par eu sfant, dar sta in puterea ta sa te bucuri de locul ala si data viitoare. Daca il apreciezi si il lasi la fel de curat asa cum l-ai gasit, cei care vin dupa tine se vor putea bucura si ei de frumusetea naturii. Sau daca nu iti pasa de altii gandeste ca vei reveni si in loc de paraul cu susur lin vei gasi un siroi de apa menajera plin cu servetele si hartie igienica, ori in locul poienii unde ai campat acum troneaza un morman de peturi sau pungi.

Eu vin la padure (sau la munte) sa ma bucur si sa ma incarc cu energie. Tu de ce vii, daca distrugi pe unde treci? Ai vazut pentru o clipa un animal salbatic? Ai dormit noapte in padure sa simti linistea deplina? Daca ai facut toate astea intelegi ce spun si cu siguranta o sa gandesti de doua ori inaite sa arunci gunoaie.

Sunt niste reguli de bun simt pe care trebuie sa le respecti in salbaticie asa cum respecti reguli si in civilizatie. In primul rand nu polua cu resturile tale si nu lasa semne de “civilizatie” pe unde treci. De ce sa faci asta? Materialul plastic se descompune total in aproximativ 100 ani, plus ca este si inestetic.

Daca vrei sa te bucuri de padure mai multe zile si hotarasti sa campezi ai grija cu focul. Nu ai nevoie de un foc cat casa (exceptand cazurile in care vrei sa semnalizezi), unul mic si intretinut constant te va ajuta pe parcursul noptii sa te bucuri de lumina si caldura. Cand te pregatesti sa pleci fii sigur ca nu mai sunt carbuni incins, ia cenusa si o imprastie, curata locul in care ai facut foc si acoperal ca si cand nu ar fi fost acolo. De ce sa faci asta? Intr-o padure de foioase unde solul este uscat si plin de frunze, focul poate sa arda mocnit pe sub pamant cateva luni pana sa iasa la suprafata si sa produca un incendiu de padure.

Nu rupe crengi din copaci pentru foc si adapost, sunt destule vreascuri cazute pe jos, lemne care oricum ar putrezi. Foloseste lemnul din copac numai atunci cand incerci sa aprinzi focul pe timp de ploaie si tot ce gasesti pe jos este umed. De ce sa faci asta? Pentru ca la umbra copacului vei dori sa stai si vara, ori daca folosesti lemnul de pe jos nu ranesti copacul si mai cureti si padurea.

Poluarea apelor reprezinta un lucru ingrijorator cu care ne confruntam. Cu toate astea am gasit in Vrancea ape atat de pure incat poti bea direct din rau fara probleme. Lasa apele asa cum le gasesti sau curata gunoaiele din ele, dar nu polua mai rau. Nu folosi produse chimice cand te speli si nu spala in rau unelte. De ce sa faci asta? Pentru ca vrei o sursa de apa potabila cand vii la padure si pentru ca apa din rau se evapora si o sa se intoarca la tine cand ploua cu tot cu chimicalele din ea.

Acum ca am subliniat lucruri pe care cred ca le stiai deja, ai bunatatea si le respecta, nu de dragul meu sau al altuia ci de dragul naturii care-i un bun comun. As fi interesat sa aflu si recomandarile altor oameni care pretuiesc natura asa ca orice completare este binevenita. Mai mult m-ar bucura sa vad si pe alte bloguri posturi de genul asta asa ca incep prin a lansa o leapsa si primul vizat este Alex Prodan

Later Edit:(la sugestia lui Marius Colac)

Un post similar din care puteti invata mai multe gasiti si pe blogul Micului Mester.

Later Edit 1: Marius Colac a raspuns initiativei cu un post foarte bine structurat pe blogul sau. Multumiri Marius!

Later Edit 2: Alex Prodan a postat si el un set de invataturi utile pe blogul sau asa ca iti recomand sa treci si pe acolo pentru ca ai cate ceva de invatat.

Later Edit 3: Adrian a pus un post ce aceiasi tema pe blogul sau.

Un semn ca mai traiesc

Posted by admin in Ce mai fac, ce mai zic on ian 18th, 2010 | 0 comments

Si uite asa incet, incet am trecut si in 2010 caci vremea isi vede de ale ei si nu se impiedica de crize economice, pandemii, razboaie sau alte chestii trecatoare.

In ultima vreme eu am fost destul de ocupat si cu greu mi-am gasit putin timp pentru mine, iar pentru ture pe munte si articole pe blog nici ca am avut de unde fura vre-o zi. Asa ca, acum cand am cateva clipe de ragaz, am zis sa consemnez una alta sa ramana scrise (nu de alta dar nu stii cand te lasa memoria).

Sa consemnam in ordine zic! Pe la sfarsit de 2009 am dat o tura pe la munte chiar in mijloc de cod galben de ninsoare, dar nu-s prea multe de povestit de acolo pentru ca zapada mare si ora tarzie la care am intrat in traseu nu ne-au permis sa facem nici jumate din acesta.

Dupa ce am studiat noi vre-o doua saptamani treaba si am supus la vot si am decis atunci sa mergem pe la Cheia si de aici sa urcam spre Saua Zaganu – Gropsoarele (1883m) – La Rascruce (1805m) si de acolo sa coboram pe la Muntele Rosu (1765m) inapoi in statiune.

Dar cum socoteala de acasa nu bate cu aia de pe munte (mai ales pe vreme de cod galben), a trebuit sa ne recunoastem invisi si sa coboram cam de pe la 1800m. Una peste alta, oricat as vrea eu sa infloresc si sa povestesc, nu am poze si nici prea multe de zis despre tura asta (poze nu am pentru ca lumina nu ne-a permis sa facem prea multe, pe cer a stat mai tot timpul un nor gri).

Dupa tura a urmat un Craciun linistit in familie, ocazie cu care am primit de la Cristina un trepied cu ajutorul caruia sper sa fac poze cat mai reusite, iar de la mine am primit un briceag Victorinox si o carte pe care o comandasem cu cateva saptamani inainte.

Dupa Craciun a venit in mod natural revelionul si apoi un nou an care a inceput in forta cu muta munca.

Pana la noi consemnari sa auzim de bine!