Bucuria de a călători prin natură

Posted by Serban Razvan in Ce mai fac, ce mai zic on Mar 14th, 2012 | 0 comments

În vara lui 2011 o echipă formată din mai mulți artiști a plecat într-o expediție în John Muir Trail, parcurgând mai bine de 350 km. Toată această expediție a fost mai apoi redată cum au știut ei mai bine (și judecând după filmul de prezentare se pare că au știut foarte bine), prin expoziții de pictură și fotografie precum și prezentări video.

Am urmărit filmulețul de mai sus de câteva ori la rând și tot nu mă satur de el, atât de simplu și natural a fost redată în numai câteva cadre întreaga expediție încât, pentru câteva momente, ai impresia că ești acolo.

Nu-i timp

Posted by Serban Razvan in Ce mai fac, ce mai zic, Foto on Mar 13th, 2012 | 2 comments

De când am făcut fotografia asta au trecut trei săptămâni și mai bine, iar de atunci nu am mai pus mâna pe aparatul foto, ba mai mult nu am mai ieșit din casă. Începutul ăsta de an, la fel ca sfârșitul anului trecut, au fost destul de aglomerate iar micile mele „aventuri” și-au făcut cu greu loc în program, dovadă că anul ăsta am apucat să fac o singură tură și de atunci mă tot chinui să scriu un jurnal al turei respective.

Pana de curent un inamic de temut

Posted by Serban Razvan in Ce mai fac, ce mai zic on Dec 22nd, 2011 | 0 comments

Mersul pe munte este o experiență de viață. Urcușul obositor, adâncurile pădurilor neumblate, sau crestele abrupte nu sunt adevărata provocare, ci călătoria fiecăruia în adâncul sufletului. Muntele sculptează personalitatea la fel cum vremea potrivnică sau apele repezi au sculptat muntele. Iar dacă ar fi să recunosc că m-am temut de ceva pe munte atunci ar trebui să recunosc că m-am temut de furtună.

Fie vară, fie iarnă furtuna este cel mai de temut adversar, iar cel ce se teme de vietăți, ori de abrupturi greșește căci furtuna este cel mai des întâlnit pericol. Iar dacă tot am adus vorba de furtună mă tem și acasă de aceasta, căci am avut în trecut probleme cu penele de curent și fluctuații de tensiune în timpul furtunilor. Cea mai rea din toate căderile de tensiune prin care am trecut a reușist să-mi „prăjească” un hard disk cu o multitudine de fotografii pe el.

De atunci alături de computerul meu stă un UPS  / APC cu misiunea clară să mă apere de orice pană/ fluctuație de tensiune. Atunci când am achiziționat acest UPS am căutat cu atenție și am căutat să mă documentez, deoarece după ce pierzi amintiri dragi cauți soluții de backup sau vorba românului „când te frigi cu ciorbă suflii și în iaurt”.

După ce am trecut pe la mai multe magazine online în căutarea de informații (pentru că la început nu știam nimic de UPS-uri), am ajuns la azerty.ro pe pagina dedicată acestor dispozitive. Dacă până aici toate dispozitivele pe care le găseam la alte magazine îmi semănau cu niște baterii de mașină, oamenii ăștia au reușit să mă lămurească cu filmulețele lor la ce folosește un UPS, cum poate el să mă ajute și car este rolul său în întreg ansamblul.

De când alături de desktop-ul meu stă un UPS (plus alte câteva măsuri de backup) amintirile mele din turele pe munte sunt în siguranță și indiferent de intensitatea furtunilor sau de durata penelor /fluctuațiilor de curent nu mă mai tem de pierderi de date.

Articol publicitar!

Două vorbe și un gând bun la sfârșit de an

Posted by Serban Razvan in Ce mai fac, ce mai zic on Dec 27th, 2010 | 2 comments

„Secretul mângâierii este amintirea.” (proverb evreiesc)

Și tot pentru amintiri am începu și eu să țin acest blog, pentru ca atunci când va veni vremea, dintr-un motiv sau altul, să nu mai hălăduiesc prin locurile astea minunate prin care mi-a fost dat să umblu și despre care am plăcerea să vă povestesc în fiecare articol, să mă întorc aici și să recitesc gândurile așternute fiindu-mi astfel posibil să călătorec cu gândul.

Și dacă l-am început ca pe un simplu jurnal între timp blogul a devenit mai mult de atât, a devenit o modalitate de a cunoaște și de a comunica cu oameni ce împărtășesc aceleași pasiuni, o modalitate de a-mi lărgi orizonturile cunoașterii. Așa cum spuneam am cunoscut oameni noi, oameni deosebiți de la fiecare în parte având norocul să învăț câte ceva.

Nu am de gând să mă opresc aici ba din contră, sper ca acesta să fie numai începutul de aceea v-am cerut părerea aici cu privire la ceea ce doriți să găsiți pe viitor când veți intra pe acest blog. Voi ține seama de toate recomandările voastre pentru ca viitoarele postări să fie așa cum le doriți, ba chiar am și început să fac pregările necesare pentru a adăuga noi tipuri de conținut (am achiziționat o cameră video și testez mai multe softuri open source de editare video).

Am mai ținut seama și de alte nevoi de pildă nevoia de a citi blogul atunci când nu ești la calculator dar dispui de un telefon mobil, astfel blogul a căpătat și o versiune de mobil. Pe parcursul anului ce stă să se încheie am primit câteva reproșuri legate de faptul că unii prieteni nu au știut de anumite activități pe care le-am întreprins și la care ar fi dorit să ia parte, de aceea acum în sidebar-ul blogului puteți găsi un calendar în care voi marca fiecare eveniment (tură, întâlnire, workshop, etc.) imediat ce voi afla de el.

Cam astea sunt planurile de vitor pe care doream să vi le împărtășesc, câteva proiecte rămânând însă la dospit că doar nu au intrat zilele în sac, urmând să vă vorbesc de ele imediat ce se vor contura. Până atunci însă doresc să vă mulțumesc tuturor pentru încurajările, comentariile, propunerile și criticile voastre și să vă urez un an nou plin de împliniri și bucurii!

Ducu Bertzi – Plecarea

Scurta plimbare prin “tundra” Buzaului

Posted by Serban Razvan in Bushcraft, Ce mai fac, ce mai zic on Sep 27th, 2010 | 0 comments

Asez atent trepiedul pentru a incadra ceea ce ma intereseaza, ridic usor ochii din aparat sa vad daca setarile pe care le-am ales se potrivesc cu ceea ce vreau sa surpind si iar cobor asupra aparatului.

Norii grosi acopera cerul in intregime iar lumina din asfintit este mult mai slaba decat ar trebui insa asta nu ma incomodeaza. Tufele de rachita se inclina usor sub adierea domoala a vantului dand dinamica dorita fotografiilor. Sunt atent si incerc s suprind cat mai mult din locurile pe unde ma plimbam cand eram un prichindel.

Din gropile in care iepurii isi ascund sfios prezenta urc catre movilele de pamant ce imi ofera perspectiva asupra peisajului, iar de aici merg intins catre albia raului unde fac poze atat in amonte cat si in aval.

Cireada de vaci a satelor din zona coboara catre rau pentru a fi adapate de seara. Vacarul imi arunca un salut sfios dar plin de politete si ma priveste nedumerit cum asez aparatul pe trepied si incep sa “trag”. Cadrele surprinse incremenesc apa si aseaza laolalta nisipul malului, apa si tufele peste care norii grosi vin sa completeze peisajul de o frumusete austera.

Micii locuitori ai zonei

Aici veneam des cand eram copii si petreceam, cateodata, aproape zi lumina pandind soparle si serpi sau scaldandu-ne in rau si asteptand sa ne uscam pe dunele de nisip. Tot aici am facut primele “arme” arcuri si sulite din rachita cu care speram sa vanam iepuri sau pasari “salbatice”. Am fost prin locurile astea in toate anotimpurile si am suportat arsita cumplita, ploaie torentiala si ninsori cu viscole, dar tot m-as intoarce aici cu fiecare ocazie.

Vizuina de iepure

Nu-i un loc deosebit pentru multi dar pentru mine prundul raului Buzau, o fasie de numai doi km intre DN10 si satele de pe marginea raului, inseamna “acasa”. Inainte de a incepe sa cutreier locurile pe care le prezint pe blog, aici era pentru mine “salbaticia” si locul meu de evadare.

Batranul corb

Strang trepiedul si merg inapoi in gropile pline de carari de iepuri si ma asez la panda. Este destul de tarziu, de acum ar trebui sa apara si vulpile caci sunt active seara, noaptea si dimineata devreme, iar aici sunt destule vulpi. Oricata rabdare as avea ploaia ce sta sa inceapa si lipsa de lumina ma forteaza sa ma retrag.

Zona este este excelenta pentru cateva proiecte de tracking (iepuri si vulpi), proiecte pe care le aveam de mai mult timp in asteptare. Datorita solului nisipos urmele de animale se pastreaza excelent, iar structura vegetatiei permite camuflarea in conditii excelente. Voi reveni in zona pentru a exersa cunostintele teoretice de tracking.

Mai trag cateva cadre, mai incerc cateva carari si vizuini in speranta ca o sa “prind” ceva, iar apoi ma retrag cu coada intre picioare pe unde am venit, singura vietate surpinsa fiind un corb. Las in urma prundul rece unde candva era locul meu de joaca si plec catre casa cu gandul la multele amintiri ce ma leaga de locul asta.