Plimbare prin Muntii Siriu – plaiuri de legenda

Posted by admin in Calatorii on iul 26th, 2010 | 9 comments

Intre raurile Buzau, Siriu si Crasna se gaseste Masivul Siriu cu cele doua varfuri Malaia (1663m) si Bocarnea (1657m). Acesta a fost campul nostru de “joaca” un week end prelungit de vineri pana duminica.

In prima zi am urmat traseul ce urca pe Valea Neagra, pe langa Izvorul Negru, trece prin Dosul Muntelui si mai apoi prin Saua Poarta Vanturilor, pentru a ajunge la Lacul Vulturilor.

Varful Bocarnea

Lacul Vulturilor (sau Lacul fara Fund) este situat in Muntii Siriu pe partea estica a versantului Malaia la aproximativ 1420m altitudine. Lacul de origine preglaciara, este unul din putinele lacuri de acest gen ramase. Cele doua denumiri ale lacului provin din doua legende diferite.

Lacul Vulturilor

Numele de Lacul Vulturilor vine de la legenda conform careia aici, primavara, vulturii isi invata puii sa zboare (legenda a fost consemnata de Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”), iar denumirea de Lacul fara Fund vine de la legenda conform careia un cioban din partile locului si-a parasit aici turma, si-a aruncat bata in apelel lacului si a pornit la drum prin lume. Ajuns la Dunare, dupa un an de peregrinari, ciobanul isi regaseste bata si mistuit de dorul mioarelor sale si de dorul plaiurilor natale decide sa se intoarca.

Lacul Sec

Lacul este cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala fiind alimentat din ploi, topirea zapezilor si izvoarele de la baza poalelor de grohotis. Are o suprafata aproximativa de 10.000 mp si o adancime aproximativa de 3m (informatii aflate de la unul din tovarasii mei de drum, om de munte cu vasta pregatire de specialitate).

A doua zi ne-am trezit de dimineata pentru a avea timp sa ne bucuram de drumul ce se intindea in fata noastra. Ne-am propus sa mergem pana la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem in Poarta Vanturilor si de aici sa urmam traseul ce parcurge carari si locuri de legenda. Dupa iesirea din desisul padurii traseul te poarta peste varfurile Tatarut (1411m) si Tatarul Mare (1412m) precum si peste culmile cu acelasi nume.

Toponimia locului scoate in evidenta amalgamul istoric si diversitatea natiilor ce au calcat meleagurile acestea ca o memorabila cronica ce vine sa evidentieze legatura dintre locuri si faptele ce s-au intamplat aici. Varfurile si culmile Tatarut si Tatarul Mare au fost astfel denumite dupa navalirile succesive ale hoardelor tatare in zona.

Drumul pe care l-am parcurs de la iesirea din padure si pana la Tabla Butii a fost supranumit in Primul Razboi Mondial “drumul tunurilor”, deoarece pe aici artileria romana a dus lupte grele in incercarea de a apara granita de atunci a tarii.

La vremea cand am ajuns aproape de Tabla Butii, Ciucasul pe care il aveam in dreapta noastra isi pusese deja “caciula” de nori si vreme prevestea o posibila furtuna. Am grabit putin pasul pentru a ne incadra in timp si am ajuns destul de repede in fata cimitirului.

Tabla Butii si cimitirul eroilor

Localizare

Tabla Butii reprezinta un pas (trecatoare montana) situat la altitudinea de 1340m in Carpatii de Curbura. Pe aceste meleaguri se facea in trecut legatura intre Muntenia (situata la Sud de arcul Carpatic) si Transilvania (la vest prin prin Tara Barsei).

Odata cu construirea drumului prin pasul Bratocea si mai apoi al celui pe valea Siriului, trecatoarea din Tabla Butii isi pierde importanta strategica si economica.Accesul in zona se face atat din Prahova urmand traseele turistice marcate cat si din Covasna si Buzau, la fel pe trasee marcate.

Scurt istoric

Conform descoperirilor arheologice, zona a fost locuita inca din Epoca Bronzului, continuand cu perioada cuceririi romane, acestia din urma stabilind o ruta comerciala strajuita de puncte de control si fortificatii menite sa apere drumul.

Mai tarziu (intre anii 1222-1241 AD), la ordinul regelui maghir Andrei al II-lea, a fost construita la Slon (in apropierea actualului Cimitir al Eroilor) o cetate de catre cavalerii calugari ai ordinului teutonic, cavaleri ce aveau domenii in Tara Barzei si traiau sub ocrotirea regelui maghiar.

In urma ostilitatilor din Primul Razboi Mondial (1916-1918 AD), la Tabla Butii a fost ridicat un cimitir comun in care au fost adunate atat trupurile ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta cat si cele ale inamicilor.

Osemintele ostasilor aduntai in Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii provin, in special, din bataliile date in perioada octombrie-noiembrie 1916, cand Generalul Averescu comandantul Armatei a II-a romane trimite in prima linie a frontului Divizia a-6-a pentru a apara Trecatoarea Buzaului si Tabla Butii, puncte strategice in oprirea unei ofensive inamice catre capitala.

Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii

De cealalta parte a frontului pe 15 octombrie 1916 intra in lupta Divizia a-89-a germana comandata de generalul Von Below. Dupa mai multe lupte violente date in perioada 15-28 octombrie 1916, cu schimbari de situatie si pierderi enorme de o parte si de alta a combatantilor, romanii se retrag pe partea dreapta a Siriului Mare, iar germanii ocupa Muntele Siriu.

Pe data de 2 noiembrie 1916 urmeaza o ultima ofensiva a armatelor romane dealungul trecatorilor, ofensiva in urma careia ambele armate au suferit iar pierderi enorme de vieti omenesti. In urma acestei ultime actiuni cele doua tabere combatante decid sa-si retraga regimentele din zona pentru reorganizarea unei noi lovituri strategice in alt punct nevralgic.

Ruinele Cetatii de la Slon

Odata cu terminarea razboiului, eroii cazuti la Tabla Butii au parte de onororule meritate, osemintele lor fiind stranse intr-un cimitir comun, ingradit si ingrijit de locuitorii satelor din zona. Ca zi de comemorare, organele civile si cele militare au ales ziua de 6 august (sarbatoraea “Schimbarea la Fata”), acest eveniment avand loc si astazi, dupa o perioada de pauza in timpul regimului comunist.

La vremea cand am vizitat noi cimitirul, acesta era perfect ingrijit in ciuda distantei considerabile ce trebuie strabatuta pana in cea mai apropiata asezare umana (com. Cerasu in administrarea teritoriala a careia se afla).

Toponime

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Dupa ce am aprins o lumanare in memoria ostasilor inmormantati acolo am facut cale intoarsa catre locul de campare din seara precedenta, la intoarcere grabind pasul pentru a evita sa ratacim marcajul in desisul padurii pe timp de noapte, marcaj destul de prost realizat.

Seara am servit o fasole din conserva incalzita la ceaun si ne-am omenit cu o bere si-un coniac pentru a ne reface fortele. Dupa un somn bine-meritat ne-am trezit in dimineata celei de a treia zile cu regretul ca trebuie sa coboram de pe munte dar si cu bucuria ca vom parcurge traseul ce urma.

Am facut cale intoarsa catre “civilizatie” pe traseul ce coboara in Valea Bradului (ATENTIE! Acest traseu nu este marcat si nici nu este recomandata abordarea lui fara ghid de specialitate si echipament adecvat).

Traseul ocoleste Varful Bocarna si trece prin Coltii Bocarnei si mai apoi Coltii Balei. O mare parte a traseului se parcurge pe un teren accidentat si pe marginea unor vai adanci. Imediat ce am trecut de portiunile de teren accidentat s-au rupt norii si am fost udati cu ploaia ce ne tot evitase in zilele trecute. Din ploaie simpla s-a transformat in scurt timp in grindina si a tinut asa aproape patruzeci de minute timp in care am stat ascunsi in desisul padurii.

Imediat ce vremea a permis am inceput coborarea trecand pe langa stanile dispuse pe Valea Braduluim, am facut un ultim popas pentru a manca ce mai aveam prin rucsac si apoi am coborat pe un drum de care brazdat de suvoaiele ce curgeau de pe versanti.

Sfinxul din Siriu

Dupa inca aproximativ o ora de la pauza de masa eram la locul in care lasasem masina cu trei zile in urma. Ne-am curatat rapid echipamentul plin de noroi si am pornit in graba la drum deoarece ploaia care cobora de pe munte (de aceasta data de pe Penteleu), promitea sa ne mai bage la murat o tura.

La padure prin Monteoru

Posted by admin in Bushcraft on iul 12th, 2010 | 2 comments

Cum duminica am ramas singur si eu si Mihai (fetele noastre muncesc iar noi lenevim ), am decis sa facem o ieseala prin padurile din Monteoru ca sa mai lingurim una alta, sa poza o vietate si, in general sa ne relaxam. Zis si facut, am pus cele necesare in masina (cateva unelte, o pelerina ca se anunta vreme ploioasa, o conserva si o supa instant), apoi am pornit catre Monteoru pana unde facem in medie cam jumatate de ora.

broscuta cafenie

Am ajuns, am parcat si am pornit pe cararile batatorite de ATV-isti (sa le dea Dumnezeu sanatate si pene la fiecare 10m) prin padurea de pe dealul Monteoru. Vremea capriciosa alungase grataragii cu care ne invatasem la intrare si totul parea de acolo: ceva mocirla, gaze viu colorate, broscute, ciripit de paserele, ce sa mai discutam, mama natura la ea acasa.

familia de fluturasi veseli

melcul gras

melcul sinucigas (vezi ciuperca otravitoare)

o radasca plimbareata

Ne-am oprit de multe ori sa pozam in stanga si in drepta pentru ca, in padure, ai ce vedea daca te uiti unde trebuie. Cararile facute de plimbaretii motorizati si batatorite de oamenii locului cu vitele lor, ne-au purtat pasii pana departe in padure, cand am decis sa parasim drumul pentru a ne afunda in desisul copacilor in cautare de loc linistit in care sa campam, poate-poate o sa vedem vre-o salbaticiune din alea de misuna pe aici din abundenta.

Cum ne-am oprit am si inceput sa gandim cu burtile, asa ca prima scoasa din geanta a fost spirtiera pe care am facut-o acum o saptamana si pe care trebuie sa o inbunatatesc dupa cum am vazut, cu ajutorul careia am fiert apa pentru supa. Dupa o cana de supa calda vedeam lumea altfel, asa ca am inceput sa mesterim care la ce avea de facut: Mihai la lingura inceputa la tura din Panatau, iar eu la o spatula ca nu aveam asa ceva si am zis sa fac una sa vedem ce iese.

Mesterim noi ce mesterim, dar ochii si urechile ne sunt atente ca poate din desisul padurii sare o ciuta, un mistret sau alt animalut care sa merite a fi pozat. Ba din cand in cand, eu fac pauze si arunc o privire cu binoclul in poienile apropiate sa vad daca in pauzele cand soarele iese din nori nu cumva vine ceva vietate la “plaja”.

Vremea isi vedea de ale ei si plimba norii pe cer storcand din cand in cand cate unul in capul nostru. Nu am avut parte de ploiae in adevaratul sens al cuvantului ci numai de “dusuri” repezi ce ajungeau la noi cu greu prin coronamentul des al copacilor. Cand s-a hotarat vremea sa ne dea pace ne-am pus pe aprins focul cu amnarul in conditii de umezeala. Mihai a folosit coaja de mesteacan (culeasa intr-o tura anterioara) pentru aprins, iar eu m-am jucat cu niste “feather sticks” si coaja de pe copacii din zona. Amandoi am avut succes si asa ca am unit focurile si am facut unul mai mare sa ne incalzim cate o conserva.

mmm! ca bine arata

genta militara cumparata de la Marius

Cu burtile pline (de data asta pe termen lung pentru ca nu mai vorbim de o supa) am mai zabovit locului mesterind ceva vreme apoi am decis sa ne ducem si mai adanc in padure sa luam niste urme de animale poate avem noroc. Nu departe de locul unde campasem am gasit o carare ce urca dealul si nu dupa multi pasi am inteles ca eram pe urmele unei ursoaice cu pui. Gramezile de urme se intretaiau haotic semn ca puii roisera in jurul mamei zbenguindu-se sub privirile atente ale acesteia. Am tinut urmele pana in creasta dealului de unde incepeau hatisuri, iar acolo ne-am oprit pentru ca nu-i un lucru inteligent sa iei ursul prin surprindere in tufis mai ales daca-i vorba de femela cu pui.

hatisul din padure

drumul de intoarcere

Am facut carare intoarsa catre poteca de motorizati (a se citi ATV-isti) si de aici catre locul unde am lasat masina la intrarea in padure. Incarcati cu energie am pornit mai apoi catre case pregatiti pentru saptamana ce avea sa urmeze.