Intoarcere in Cheile Tisitei

Posted by admin in Calatorii on aug 24th, 2009 | 2 comments

Ne-am pus in gand sa reusim de aceasta data! Dupa esecul de data trecuta cand ploaia ne-a stricat planurile, acum am urmarit cu atentie predictiile meteo pentru week-end-ul in care ne hotarasem sa plecam si ne-am incumetat la drum numai dupa ce ne-am asigurat ca vremea tine cu noi.

Am mers in echipa restransa, cinci insi cu o singura masina. Pe la ora sapte dimineata am plecat din Buzau ajungand pe la zece jumatate la destinatie (asta cu pauzele de rigoare).

La portile Parcului Natural Cheile Tisitei aglomeratie mare. Parcarea plina de masini si forfota turistilor ne-a facut sa intelegem ca este un traseu usor si accesibil, pe vreme buna (ceea ce nu este neaparat un lucru bun dupa cum aveam sa vedem mai tarziu).

La intrare am platit cate trei lei de caciula (nu este o suma mare, dar nici nu se vede nicaieri investitia), dupa care am inceput sa ne croim drum printre turistii in papuci.

Inca de la intrare peisajul cheilor te intampina cu relieful accidentat, cu forma de canion. Pe primul panou de la intrare erau trecute reguli de comportament si autoaparare in fata “carnivorelor mari”, precum si o harta a traseelor marcate si informatii despre zona si relief.

Am citit in graba informatiile care ne-au scapat la prima vizita si am pornit la drum. Partea de traseu de pana la tunel este o adevarata autostrada pentru turisti si un imens tomberon. Toate brand-urile cunoscute la noi in tara sunt reprezentate acolo de pet-uri si ambalaje aruncate pe margine.

Pana la intrarea in tunel am facut o scurta pauza de masa, nu ca am fi mers prea mult, dar eram infometati inca de la plecarea de acasa. Ajunsi in fata tunelului ne-am croit drum printre curiosii care isi faceau poze cu “gaura aia mare”, ne-am pus frontalele si am trecut de cealalta parte.

Tunelul este de fapt o constructie ce deservea vechea cale ferata, al carei scop era scoaterea din padure a lemnelor si transportarea acestora pana la gaterele din apropiere.

De cealalta parte a tunelului linistea este la ea acasa, iar gunoaiele lipsesc cu desavarsire. Practic aceasta scobitura in stanca face trecerea intre doua lumi, una a turistului zgomotos si neglijent si cealalta a omului capabil sa respecte natura.  Nicaieri in alta parte nu mi-a fost mai evidenta discrepanta intre cele doua categorii.

Coboram atenti panta catre albia inferioara a raului, albie ce va fi, pe mai multe portiuni, drumul nostru. Cararea marcata intersecteaza raul Tisita in mai multe puncte unde trecerea se poate face numai prin apa. Nu este recomandat mersul pe bolovani deoarece acestia sunt foarte alunecosi, lucru care poate sa duca cu usurinta la accidente mai mult sau mai putin periculoase.

Aflat intr-un cadru protejat, raul Tisita, este unul din cele mai curate rauri de la noi din tara. Pentru a face un test am baut apa direct din rau fara nici o filtrare anterioara (Atentie! apa trebuie colectata din locurile in care nu sunt vartejuri sau cursul apei este mai lin), asta dupa ce am aflat ca apa este potabila de la unul din paznicii rezervatiei.

De la iesirea din tunel traseul devine ceva mai dificil. Intersectarea cu raul si cararile serpuitoare iti solicita suplimentar muschii, iar apa pe care o aduni in bocanci (daca se intampla sa te uzi la picioare…si se cam intampla asta) iti creaza o stare de disconfort.

La un moment dat traseul paraseste albia raului Tisita pentru a urma un urcus destul de abrupt prin padure, urcus care necesita multa atentie si picioare de otel, pamantul umed devine foarte alunecos datorita frunzelor, ceea ce face si mai dificila urcarea.

Odata ajuns efortul iti este rasplatit de o priveliste superba, din acest punct avand acces cu privirea catre versantii din departare. Sus am mai infulecat niste sandwisuri si am golit o sticla de apa, ca mai apoi sa facem cale intoarsa catre “civilizatie”.

La intoarcere, aprope de portile rezervatiei, vanzoleala mare. Copii cu biciclete faceau ture prin parc, tineri amorezati luau calea boschetilor, iar familii zgomotoase mancau la masa de la intrare de parca erau la ei in sufragerie. La ora la care ne-am intors noi nenea de la poarta lipsea cu desavarsire, parcul fiind in mainile Domnului.

Trecand peste micile rautati, tura a fost una destul de ok, peisajele spectaculoase compensand toate micile neajunsuri de care ne-am lovit.

Cu cortul in Masivul Ivanetu

Posted by admin in Calatorii on aug 6th, 2009 | 6 comments

E devreme! O raza de lumina patrunde prin fereastra lasundu-ma sa dibui telefonul pe noptiera pentru a vedea cat este ceasul. Este de abia 5:30, iar alarma ar trebui sa sune pe la 6:00.

In jumatatea de ora ramasa verific in minte echipamentul si fac lista cu ce trebuie sa luam din frigider. La sase fix zgomotul alarmei suna “asurzitor” in linistea dormitorului lucru ce nu pare sa o deranjeze pe Cristina care se trezeste din somn linistita.

Pregatim echipamentul si facem bagajele cat timp bem cafeaua, grabindu-ne sa ajungem la 7:00 in autogara pentru a ne intalni cu ceilalti si a porni cu autobuzul la 7:15 spre Nehoiu, de unde urma sa cautam un mijloc de transport catre Gura Teghii.

La proximativ zece minute dupa sosirea noastra a sosit si restul grupului, numai ca planurile s-au schimbat “calauza” (o persoana care a batut muntii aceea si cunostea traseele si locurile din care acestea erau accesibile), a propus sa asteptam un maxi-taxi ce urma sa plece peste aproximativ o ora jumate catre Fisici (o localitatea mai sus de Bozioru) de unde puteam face o ascensiune mai rapida catre Lacul Hansaru (Lacul Talharilor, Lacul Gotis) unde ne propusesem sa campam peste noapte.

Zis si facut! Am asteptat si ne-am inghesuit cu aproximativ inca treizeci de personae intr-un maxi-taxi cu 12 locuri. Calatoria a durat aproximativ o ora jumate, timp in care am trancanit despre diverse chestii de la sport la politica, asezat undeva in spatele masinii pe rucsacii cu bagaje.

Ajunsi la destinatie ne-am bucurat sa respiram iarasi aer curat, dar nu am stat prea mult pe ganduri si am pornit pe traseu gestionand cu atentie fiecare pas constient ca trebuia sa resist traseului cu un rucsac de aprosimativ 35Kg in spate.

Primul popas l-am facut la chilia lui Dionisie, loc in care am mancat cate ceva si am pozat o testoasa gasita intr-o balta din apropiere. Apoi am continuat drumul oprindu-ne pentru scurte pauze de poze, odihna sau pe langa izvoare pentru a ne reface proviziile de apa.

In apropierea lacului ne-am bucurat de binefacerile lunii august facand un popas pentru a ne infrupta din tufisurile de zmeura. Dupa ce ne-am umplut burtile de bunatatile padurii am mers catre lac unde am ajuns pe la ora 16:00 cu numai cateva minute inainte de inceperea ploii.

Am intins corturile in graba pentru a putea adaposti bagajele si am aprins focul pentru a ne incalzi si a gati ceva de mancare, dupa care noi baietii am pornit in recunoastre in jurul lacului iar fetele s-au “delectate” cu un ceai de fructe preparat de Doru la primus.

Pe langa observarea urmelor de animale si pozele de rigoare am facut si o groapa in apropierea unui izvor, groapa pe care am captusit-o cu frunze de feriga pentru a filtra apa de gunoaie si am lasat-o sa decanteze gunoaiele pentru a ne intoarce mai tarziu dupa apa potabila.

In ciuda a ceea ce ne asteptat ploaia s-a intetit si a durat destul incat sa ne faca sa luam masa separat: fetele in cort, iar noi afara langa foc. Seara a continuat cu vorbaraia de rigoare langa foc (la momentul asta se oprise si ploaia) la o cana de vin-ars ce ne-a sporit buna dispozitie si ne-a ridicat starea de spirit.

Pe la ora 12:00 ne-am bagat cu totii in corturi, la somn, nu inainte de a urca mancarea si resturile de mancare intr-un copac aflat la distant de cort pentru a indeparta eventualele salbaticiuni. Eu am reusit sa adorm pentru zece minute dupa care mi-a “zburat” somnul. Am iesit afara si am mai aruncat doua lemne pe foc asezandu-ma pe radacina unui copac din aproiere.

Linistea padurii lasa sa ajunga la mine fiecare zgomot. In departare cerbii isi ciocneau coarnele, la coada lacului mistretii isi faceau rondul sporind urmele pe care le vazusem decuseara, iar in copaci pasarile de noapte falfaiau din aripi.

Dupa ce a incetat ploaia si s-a ridicat ceata, razele lunii au inceput sa se ogindeasca pe luciul apei. Padurea fermata de viata, iar aerul rece al noptii de munte imi intra in plamani. Toropeala placuta de langa foc ma imbia sa imi scot sacul de dormit si sa ma culc acolo in mijlocul naturii. Totul era ca in basme, era acea noapte perfecta pe care nu o poti intelege dormind in patul tau moale de acasa.

Am mers inapoi in cort abia spre dimineata (aproximativ pe la ora trei) cand oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul. Desi miroseam a fum ca un cosar, aveam in suflet o liniste pe care nu am mai simtit-o de mult iar asta m-a facut sa adorm aproape instantaneu.

Desi nu am dormit mult m-am trezit odihnit si gata de drum. Baietii erau deja afara si inteteau focul pentru a frige ciupercile (niste bureti laptosi) pe care le culesesem cu o seara inainte. Doru, responsabil cu primusul, a incalzit apa pentru ceaiul fetelor si cafeaua noastra, cafea pe care nu am reusit sa o termin deoarece a trebuit sa o indulcesc cu miere ce continea ceara (uitasem acasa zaharul si sarea).

Dupa ce am terminat de baut cafeaua am trecut la preparatul mancarii si pregatirea mesei. Ne-am infruptat din bunatatile ramase si ne-am facut timp pentru cateva poze, apoi am strans corturile, am facut rucsacii si am pornit la drum iarasi cu intentia de a cobora pe la Furtunesti prin Gura Teghii, pe niste poteci mult mai abrupte si putin umblate.

Pe creasta Ivanetului ne-am intalnit cu un paznic de vanatoare si ne-am dat la vorba vreme de cateva minute. Omul era mirat foarte ca am avut curajul sa campam acolo mai ales ca in ultima vreme „ursii sunt flamanzi si s-au naravit la carne”, dupa cum spunea el.

Ne-am luat ramas bun de la vanator si am continuat drumul prin hatisuri alternate de poieni si poteci noroioase. Pe la ora 16:00 am ajuns in apropierea localitatii, unde am zabovit pentru cateva poze, continuand cu o ultima tura de forta pana in sat unde stiam ca ne asteapta berea rece.

Ajunsi intre oameni ne-am bucurat de ospitalitatea unei batrane care ne-a imbiat cu apa rece de fantana si placinte proaspete, invitandu-ne sa mai zabovim si pentru o cafea.

Dupa berea de rigoare am cautat mijloc de transport, lucru greu de gasit prin acele parti duminica, asa ca pot spune ca am avut noroc sa venim acasa cu ocazia avand in vedere ca eram cinci persoane.

ATENTIE: In zona pe care am descris-o traseele nu sunt marcate sau sunt marcate partial. Am facut aceste ture insotit de o persoana care cunostea foarte bine locul si padurea!