Ținuturile pustii de la Vulcanii Noroioși

La nord de Buzău, într-un cadru natural superb, drumul șerpuiește agale printre coline domoale și traversează satele mărunte risipite ici colo purtând turistul curios către vulcanii ce „scuipă noroi”. Este o după amiază de duminică la început de august, iar șoseaua ce leagă comuna Berca de Pâclele Mari este mai aglomerată decât autostrada A1.

Odată ajuns în cadrul rezervației ești întâmpinat de o mare de oameni, grupări pestrițe și colorate, care mai de care preocupat să forografieze zona ori să-și facă poze cu gropile bolborosind. Practic nu ai cum să fotografiezi un vulcan fără să prinzi în cadru și un turist curios.

„Mami să nu bagi mânuța acolo că te frige!” așa își îndeamnă o doamnă copilul de numai câțiva anișori, lucru total greșit, de altfel noroiu scos la suprafață este chiar rece. Acest gropi de noroi bolborosind sunt rezultatul unui fenomen natural, o combinație a geologiei și tectonicii zonei Subcarpaților de Curbură.

O altă afirmație eronată pe care o aud frecvent despre acest fenomen: „este un fenomen unic în lume”. Lucru total greșit, pe glob se cunosc circa 1100 astfel de areale (conform Wikipedia). Fenomenul care se manifestă aici este unul ușor de înțeles, gazele din depozitele petrolifere ies la suprafața aducând cu ele apa din pânza freatică formând cratere cu aspect vulcanic fără a avea legătură cu vulcanismul ca fenomen de sine stătător.

De știut:

„Regiunea a fost cândva foarte bogată în petrol. Între cele două războaie mondiale, concura prin volumul extras cu Valea Prahovei, deci în acel timp era una dintre cele mai productive zone petrolifere din lume. Petrolul din Subcarpaţii Buzăului avea şi o calitate deosebită, fiind sărac în parafină. Prezenţa sa la mică adâncime a făcut posibilă extragerea, încă pe la 1517, prin simple gropi numite „păcurariţe“, după cum menţionează un document.” Revista National Geographic România numărul din iunie 2011