Canicula mare de cateva zile, iar noptile un calvar caci nu puteam dormi nici cum. Cu ultima doza de optimism ma adun si zic: e cazul sa profit de vreme si sa fac o tura pana pe Ciucas, poate acum reusesc sa-l vad fara sa fie invelit in ceata sau maturat de furtuna.
Zis si facut, dau repede zvon si din cati am invitat raman numai eu, Cristina si Mihai, bucurosi nevoie mare ca mergem la munte. In punctul asta avem de ales un traseu si ne decidem sa urcam pe Ciucas din Vama Buzaului caci nu mai incercasem asta pana acum. Caut prin colectia de harti, iau una cat mai detaliata, merg pe forumuri si bloguri gasesc o descriere de traseu si pe aici ti-e drumul.
Hotaram sa plecam din Buzau cat mai de dimineata deoarece mai toate descrierile traseului il estimau pe la sase ore de mers asa ca aveam un total de doisprezece ore dus-intors pentru ca planificasem ca totul sa se intample intr-o zi. Ajungem pe la opt si putin la destinatie dupa ce trecem printr-o ceata groasa ca laptele la intrarea in Covasna dinspre Buzau (daca nu vedeam nu credeam ca se poate asa ceva pe canicula aia).
Gasim marcajul cruce albastra inca de pe strada, trecut pe stalpii de telefon si il urmam pana ce se termina asfaltul si incepe un drum de caruta. La un moment dat marcajul se termina brusc si suntem nevoiti sa parasim masina pentru a cauta indicii in padurea ce strajuia drumul. Dupa aproximativ jumatate de ora de cautare ne intoarcem fara speranta si oprim un localnic pentru lamuriri.
Ii spunem omului oful nostru iar el ne explica cum ca nu ar fi asta traseul ci trebuie sa ne intoarcem in sat pana la magazin (este vorba de ultimul magazin pe stanga) si de acolo sa urmam drumul ce se bifurca dupa aproape un km catre cascada Urlatoarea respectiv catre pastravarie.
Piatra Mitocului
Facem cale intoarsa si urmam instructiunile omului, intr-adevar si acel drum este marcat cu cruce albastra. Luam drumul pana la pastravarie lasand in urma intresectia cu drumul catre cascada si in apropierea pastravariei parasim masina si pornim la picior. Mergem cam doua sute de metrii pana la pastravariei si pierdem iarasi marcajul. Cerem instructiunisi aflam ca drumul catre Ciucas incepe cu un urcus domol pe pajistea din partea stanga a pastravariei, dar sa nu va asteptati la marcaj.
Ne deplasam cu un ochi pe teren si cu unul pe indicatiile scoase de pe internet. Omul dupa ale carui insemnari ne ghidam zice sa urmam drumul de caruta ce traverseaza in diagonala pajistea pana ce ajungem la liziera padurii de molid, numai ca in realitatea sunt doua drumuri de caruta unul care traverseaza pajistea si altul care merge pe langa liziera de molizi.
…prin departare pe acolo trebuia sa ajungem
Alegem varianta cu padurea de molid si urmam drumul ce ne duce pentru o scurta bucata prin padure unde urmele de caruta se inmultesc si nimic nu mai are logica. De aici alegem sa facem un urcus spre stanga in speranta ca vom iesi in drumul ce traversa pajistea. Asa si facem, asa si este. Nu dupa mult timp de mers pe drumul nou intersectat dam peste o stana (cu caini cu tot). Tristete si bucurie: cainii de la stana amusinau la picioarele noastre dar ne si bucuram ca aveam pe cine sa intrebam de traseu, apoi daca nici ciobanii nu mai stiu atunci nimeni nu stie.
varfurile Tataru si Tatarutul cei pe care i-am vizitat deunazi
Le spunem oamenilor ce urmarim iar ei ne indica un drum ce se vedea clar ca lumina zilei cum serpuia prin padure catre Ciucas, numai ca aveam doua probleme: ciobanii ziceau ca nu-i nici mama de marcaj pe acolo (si asa este), iar apoi pana la drumul acela mai aveam de orbecait cativa km bazati numai pe indicatiile lor, busola si harta. Oamenii ne spun ca mai aveam de mers ceva pana ce dam de o piatra mare (Piatra Mitocului) iar de acolo ne lasam in dreapta pana la o cabana (numai ca la fata locului nu era de lasat ci era de urcat iar drumul acela parea sa se indeparteze de cel pe care aveam noi treaba).
Catina, scorusul de munte – corectura facuta de Marius Colac catina ii asta (pentru baietii cu bushcraft-ul)
Dam inainte cu tupeu si ajungem dupa ceva zeci de minute la Piatra Mitocului unde aveam de gand sa facem o pauza pentru ceva mancare si putina umbra ca ne obosise soarele si ne storsese de puteri umblatul aiurea in cautarea traseului. Mihai si Cristina aleg sa se odihneasca in timp ce eu merg sa fac cateva poze si o scurta recunoastre. Cu traseul am cam spus cum sta treaba, dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut in plina canicula doi nori de furtuna ce se apropiau cu repeziciune unul de altul.
plaiurile domoale si fertile din Vama Buzaului
Dupa ce terminam de mancat ne dam seama ca nu mai sunt sanse sa terminam tura, in special datorita furtunii ce statea sa inceapa si decidem sa facem cale intoarsa. Nici nu coboram noi bina ca Ciucasul era deja negru de furiei, iar locurile prin care haladuisem erau udate si fulgerate de furtuna.
cascada Urlatoarea
Ca sa nu fie o zi stricata in totalitate mergem pe la cascada si pe la rezervatia de zimbrii (mai trecusem pe acolo dar nu strica sa le mai vezi odata), facem niste poze si ne relaxam, dar si de aici ne goneste ploaia in scurt timp. Si tot cu ploaia in spate venim pana ce trecem de Nehoiu in jos catre plaiurile Buzaului.
zimbru din rezervatia de la Vama Buzaului
Acum nu ca ma oftic, dar nici ca mai calc pe Ciucas pana nu merg sa ma spovedesc (a fost ideea lui Mihai) poate asa ne-o lasa si pe noi al de sus se vedem ceva pe acolo.
), am decis sa facem o ieseala prin padurile din Monteoru ca sa mai lingurim una alta, sa poza o vietate si, in general sa ne relaxam. Zis si facut, am pus cele necesare in masina (cateva unelte, o pelerina ca se anunta vreme ploioasa, o conserva si o supa instant), apoi am pornit catre Monteoru pana unde facem in medie cam jumatate de ora.
