Inceput de primavara in Ciucas

March 8th, 2010

Cu doua zile inainte de Martisor am dat o fuga in Ciucas in speranta ca vom reusi sa vedem peisajae care ne-au scapat de cate ori am trecut pe acolo. Greu se lasa vazut batranul Ciucas, indiferent de anotimpul in care il vizitezi isi pastreaza valul de ceata.

Am pornit la drum din Pasul Bratocea (1263m) cu destinatia Vf. Ciucas (1954m), dar vremea rea ne-a stricat socotelile si a trebuit sa ne recunoastem invinsi la un moment dat. Traseul asta il mai facusem odata in toamna asa ca stiam drumul, altfel nu am fi reusit sa intuim pe unde este marcajul si asta datorita cetii dense.

Desi ne desparteau numai doua zile de primavara calendaristica muntele nu tine seama de asta si ne asteapta cu zapada de doi metrii pe alocuri. Zapada mare si afanata ne ingreuneaza foarte mult deplasarea (nu am avut nici schiuri nici rachete de zapada). Am parcurs aceiasi distanta ca si toamna trecute intr-un interval de timp de doua sau trei ori mai mare.

Cum pe zapada nimic nu se deplaseaza fara sa lase urme am reusit sa vad o multime de carari lasate de animale (lupi, iepuri, vulpi).

Natura se trezeste si ea la viata incet incet, iar tu vei observa asta daca stai sa cauti pe sub mormanele de zapada sau prin tufisurile inghetate.

Am profitat de intoarecerea facuta pentru a studia zona, pentru a face fotografii si pentru a remarca unele lucruri utile in bushcraft. Astfel am observat niste adaposturi naturale formate la baza copacilor, adaposturi formate prin caderea zapezii si viscolirea ei.

La cererea lui Marius Colac o sa fac niste precizari cu privire la echipamentul folosit si traseul ales. Traseul porneste din Pasul Bratocea (1263m) si merge pe dunga rosie pana pe vf. Ciucas (1954m).

Ca si echipament trabuie sa aveti obligatoriu ghete si parazapezi, geaca groasa, pantaloni impermeabili. In bagaj este obligatoriu sa puneti niste sosete uscate, un tricou si poate o pereche de pantaloni, restul ramane la aprecierea fiecaruia.

  • Share/Bookmark

Invata sa traiesti in natura

February 23rd, 2010

Da play si citeste:


Asculta mai multe audio Muzica

De ce ai vrea sa lasi in urma semne? Sunt chiar atat de grele cele cateva plastice in care ai avut invelita mancarea, sau crezi ca cerbul ori ursul au nevoie de hartiile tale sa “sprijine” ceva in ele? Acum nu ca te acuz sau incerc sa par eu sfant, dar sta in puterea ta sa te bucuri de locul ala si data viitoare. Daca il apreciezi si il lasi la fel de curat asa cum l-ai gasit, cei care vin dupa tine se vor putea bucura si ei de frumusetea naturii. Sau daca nu iti pasa de altii gandeste ca vei reveni si in loc de paraul cu susur lin vei gasi un siroi de apa menajera plin cu servetele si hartie igienica, ori in locul poienii unde ai campat acum troneaza un morman de peturi sau pungi.

Eu vin la padure (sau la munte) sa ma bucur si sa ma incarc cu energie. Tu de ce vii, daca distrugi pe unde treci? Ai vazut pentru o clipa un animal salbatic? Ai dormit noapte in padure sa simti linistea deplina? Daca ai facut toate astea intelegi ce spun si cu siguranta o sa gandesti de doua ori inaite sa arunci gunoaie.

Sunt niste reguli de bun simt pe care trebuie sa le respecti in salbaticie asa cum respecti reguli si in civilizatie. In primul rand nu polua cu resturile tale si nu lasa semne de “civilizatie” pe unde treci. De ce sa faci asta? Materialul plastic se descompune total in aproximativ 100 ani, plus ca este si inestetic.

Daca vrei sa te bucuri de padure mai multe zile si hotarasti sa campezi ai grija cu focul. Nu ai nevoie de un foc cat casa (exceptand cazurile in care vrei sa semnalizezi), unul mic si intretinut constant te va ajuta pe parcursul noptii sa te bucuri de lumina si caldura. Cand te pregatesti sa pleci fii sigur ca nu mai sunt carbuni incins, ia cenusa si o imprastie, curata locul in care ai facut foc si acoperal ca si cand nu ar fi fost acolo. De ce sa faci asta? Intr-o padure de foioase unde solul este uscat si plin de frunze, focul poate sa arda mocnit pe sub pamant cateva luni pana sa iasa la suprafata si sa produca un incendiu de padure.

Nu rupe crengi din copaci pentru foc si adapost, sunt destule vreascuri cazute pe jos, lemne care oricum ar putrezi. Foloseste lemnul din copac numai atunci cand incerci sa aprinzi focul pe timp de ploaie si tot ce gasesti pe jos este umed. De ce sa faci asta? Pentru ca la umbra copacului vei dori sa stai si vara, ori daca folosesti lemnul de pe jos nu ranesti copacul si mai cureti si padurea.

Poluarea apelor reprezinta un lucru ingrijorator cu care ne confruntam. Cu toate astea am gasit in Vrancea ape atat de pure incat poti bea direct din rau fara probleme. Lasa apele asa cum le gasesti sau curata gunoaiele din ele, dar nu polua mai rau. Nu folosi produse chimice cand te speli si nu spala in rau unelte. De ce sa faci asta? Pentru ca vrei o sursa de apa potabila cand vii la padure si pentru ca apa din rau se evapora si o sa se intoarca la tine cand ploua cu tot cu chimicalele din ea.

Acum ca am subliniat lucruri pe care cred ca le stiai deja, ai bunatatea si le respecta, nu de dragul meu sau al altuia ci de dragul naturii care-i un bun comun. As fi interesat sa aflu si recomandarile altor oameni care pretuiesc natura asa ca orice completare este binevenita. Mai mult m-ar bucura sa vad si pe alte bloguri posturi de genul asta asa ca incep prin a lansa o leapsa si primul vizat este Alex Prodan

Later Edit:(la sugestia lui Marius Colac)

Un post similar din care puteti invata mai multe gasiti si pe blogul Micului Mester.

Later Edit 1: Marius Colac a raspuns initiativei cu un post foarte bine structurat pe blogul sau. Multumiri Marius!

Later Edit 2: Alex Prodan a postat si el un set de invataturi utile pe blogul sau asa ca iti recomand sa treci si pe acolo pentru ca ai cate ceva de invatat.

Later Edit 3: Adrian a pus un post ce aceiasi tema pe blogul sau.

  • Share/Bookmark

Topor confectionat acasa

February 22nd, 2010

In ultima perioada nu am plecat pe nicaieri (din cauza vremii), asa ca am avut timp sa ma ocup de cate ceva pe langa casa. Si cum de mult timp vroiam sa imi fac un topor pe care sa ma pot baza in excursiile cu cortul (cele de se gasesc prin magazine pe la noi sunt din fier mort), am inceput sa lucrez incet si sigur la o coada pe care sa o atasez unui cap de topor cumparat dintr-un magazin de fero-metale (magazin din ala de moda veche ca pe vremea bunicului, unde poti gasi lucruri de calitate la preturi decente).

Am ales ca materie prima lemnul de fag, lemn de duritate medie ce poate fi cioplit cu usurinta. Am luat un bustean de juma’ de metru pe inaltime si l-am crapat pe jumatate. Am ales jumatatea fara noduri si cu cele mai putine crapaturi si am inceput sa cioplesc cu toporul pana am ajuns la miezul lemnului. Drept model am avut o coada de la un topor mai vechi, pe care am folosit-o pentru a trasa cu creionul un tipar dupa care se cioplesc.

Cand a inceput sa capete o forma cat de cat, iar cioplitul cu toporul devenea riscant deoarece puteam sa tai mai mult decat trebuia, am luat cutitul si am incept sa inlatur surplusul de material si sa umblu la detalii.

Dupa ce am fost multumit cu forma cozii, am inceput sa slefuiesc cu panza abraziva pentru a netezi imperfectiunile. In locul in care trebuia sa fixez capatul toporului am cioplit ceva mai mult pentru a se potrivi si am facut un sant cu fierastraul in sectiune pentru a potrivi ulterior pana de fixare. Odata pus capatul toporului in coada, am facut din acelasi material o pana de trei centimetrii folosita pentru a ma asigura ca toporul nu va iesi din coada cand o sa-l folosesc.

La final am inlaturat restul de pana si lemnul ce depasea capatul toporului folosind un fierastrau si asa am obtinut produsul final.

Pasul urmator ar fi sa ascut lama si mi-am propus sa fac asta in mod traditional folosind doua pile de granulatii diferite. Cand voi finaliza ascutitul lamei si voi fi multumit, o sa revin cu un update la acest post.

PS: este prima mea tentativa de acest gen asa ca fiti blanzi cu comentariile :)

  • Share/Bookmark

Prima tura din 2010: Diham - Poiana Izvoarelor

January 28th, 2010

Cu tot programul incarcat din ultima vreme am gasit, in cele din urma, o zi sa merg la munte. Pana in ultimul moment stiam ca trebuie sa lucrez sambata, dar “s-a schimbat modificarea” si a trebuit sa fiu la birou duminica asa ca am profitat din plin si am dat sfoara in tara ca se merge la munte.

Lumea ocupata, fiecare cu probleme urgente si treburi de facut asa ca din lista lunga de invitati am ramas numai cu Mihai (lucru bun pentru ca imi plac turele cu putini oameni). Si pentru ca am ramas numai noi stabilim rapid unde mergem si ce avem de facut pentru dimineata urmatoare. Alegem zona Diham pentru traseele usoare si cantitatea insemnata de zapada.

Zis si facut! Ma trezesc sambata dimineata la cinci si imi fac in graba bagajul, fierb un litru de ceai si ma pun pe drum. Trec pe la Mihai il imbarc si pe el, apoi o pornim catre Busteni. Nici nu iesim bine din Buzau ca se pune pe ninsoare intro zona unde nu ai vrea sa se aseze prea multa cand stii ca trebuie sa te intorci tot pe acolo (DN1 Buzau-Ploiesti).

Tot drumul am fost insotiti de o excorta de fulgi, cand mai mari cand mai mici, care zburdau jucausi in jurul masinii. Cu toate astea drumul a fost fara probleme, traficul intens si utilajele de dezapezire topind imediat zapada depusa.

Am ajuns la Gura Diham pe la ora noua fara ceva, ora la care termometrul din bordul masinii indica -15 grade C. Ne punem repede pe echipat si intram in traseu. Zapada afanata pe alocuri si porcul mancat de la ultima tura si pana acum incep repede sa-si spuna cuvantul. Desi traseul nu este deloc unul greu, in prima ora a scos untul din noi.

Parcurgm o buna parte din traseu si hotaram sa facem o pauza de masa (nu ca am fi mers extraordinar de mult, dar efortul depus si faptul ca nu mancasem de dimineata ne-a lasat fara energie). Scoatem merindele, curatam de zapada un bustean si ne punem pe mancat. Ce sa vrei mai mult de la viata? Aer curat de munte, ger numai cat sa piste din tine (asta sa simti ca traiesti), merinde mesterite pe langa casa si o gura de tuica racita la gheata ca sa-ti puna sangele in miscare (cand spun o gura chiar sa fie o gura ca altfel o sa te gaseasca salvamontul la primavara).

Mancam, filosofam putin pe teme alese si ne punem pe mers iarasi. Nu dupa mult timp ajungem la cabana Diham. Aici lume multa, galagie ca in gara de nord si mese ocupate. N-aveai unde sa bei un ceai, asa ca bem unul din rezerva proprie si pornim catre Poiana Izvoarelor.

Intre cele doua cabane trecem prin tunelul brazilor incarcati de zapada, trecem printr-o scurta portiune de platou si apoi ajungem la destinatie. La Poiana Izvoarelor loc cat cuprinde. Aici ne rasfatam. Incepem strategic cu cafeaua la care visasem de dimineata, continuam cu o portie de cartofi prajiti asortati cu un snitel de pui si incheiem cu un ceai din acela bun de iti bucura sufletul.

Si cum calatorului ii sta bine cu drumul ne punem in miscare, nu mai inainte de a face cateva poze in zona. Pe drum ne abatem sa vedem urme de animale prin zapada (erau multe urme de mistret, cateva de vulpe si alte cateva urme de nu le recunosc), sa cautam niste iasca prin copaci (dar nu am gasit din aia buna) si evident sa facem poze.

Pe la ora patru dupa amiaza ne-am intors la masina si am pornit catre casa, obositi si relaxati in acelasi timp. Pe la sapte eram in Buzau drumul fiind curat si fara probleme, asa cum ne asteptam.

De la intoarcere si pana acum ma lupt cu o tentativa de guturai, dobandit probabil de la apa inghetata si zapaba consumata pe munte (mi-a inghetat apa in rucsac si a trebuit sa beau ce am putut topi in termos).

[Vezi albumul turei]

Traseu: Gura Diham - Cabana Diham (Triunghi Albastru); Cabana Diham - Poiana Izvoarelor - Gura Diham (Punct Rosu + Cruce Albastra + Dunga Rosie); [Descarca harta]

  • Share/Bookmark

Jucarii noi de la arcuri-cutite.ro

January 27th, 2010

Ieri am primit noile jucarii de la www.arcuri-cutite.ro, insa nu am avut timp sa le folosesc inca. De mult timp stateam cu ochii pe cutitul de la Mora, dar pentru o buna perioada nu a fost disponibil in stoc.

Imediat ce a devenit disponibil am plasat comanda si in doua zile era deja la mine.

Mora Clipper

Desi arata ca un cutit de bucatarie chinezesc, nu va lasati inselati de forma. Lama din otel tratat special si atat de ascutita incat te poti epila cu ea, precum si manerul cauciucat, fac din acest model unul ideal pentru activitati outdoor.

Al doilea produs este un fierastrau pliabil de la Meyerco, fierastrau achizitionat, in special, datorita pretului (motivul secundar este ca venea cu tot cu husa).

Fierastrau Meyerco

Fierastraul face treaba buna in cazul excursiilor ce se intind pe mai multe zile, atunci cand ai nevoie de lemne de foc sau lemne pentru constructia adapostului. Principalele calitati sunt greutatea redusa (ajuta in cazul transportului) si lama autoblocanta in doua pozitii (reduce riscul de accidente).

  • Share/Bookmark

Un semn ca mai traiesc

January 18th, 2010

Si uite asa incet, incet am trecut si in 2010 caci vremea isi vede de ale ei si nu se impiedica de crize economice, pandemii, razboaie sau alte chestii trecatoare.

In ultima vreme eu am fost destul de ocupat si cu greu mi-am gasit putin timp pentru mine, iar pentru ture pe munte si articole pe blog nici ca am avut de unde fura vre-o zi. Asa ca, acum cand am cateva clipe de ragaz, am zis sa consemnez una alta sa ramana scrise (nu de alta dar nu stii cand te lasa memoria).

Sa consemnam in ordine zic! Pe la sfarsit de 2009 am dat o tura pe la munte chiar in mijloc de cod galben de ninsoare, dar nu-s prea multe de povestit de acolo pentru ca zapada mare si ora tarzie la care am intrat in traseu nu ne-au permis sa facem nici jumate din acesta.

Dupa ce am studiat noi vre-o doua saptamani treaba si am supus la vot si am decis atunci sa mergem pe la Cheia si de aici sa urcam spre Saua Zaganu - Gropsoarele (1883m) - La Rascruce (1805m) si de acolo sa coboram pe la Muntele Rosu (1765m) inapoi in statiune.

Dar cum socoteala de acasa nu bate cu aia de pe munte (mai ales pe vreme de cod galben), a trebuit sa ne recunoastem invisi si sa coboram cam de pe la 1800m. Una peste alta, oricat as vrea eu sa infloresc si sa povestesc, nu am poze si nici prea multe de zis despre tura asta (poze nu am pentru ca lumina nu ne-a permis sa facem prea multe, pe cer a stat mai tot timpul un nor gri).

Dupa tura a urmat un Craciun linistit in familie, ocazie cu care am primit de la Cristina un trepied cu ajutorul caruia sper sa fac poze cat mai reusite, iar de la mine am primit un briceag Victorinox si o carte pe care o comandasem cu cateva saptamani inainte.

Dupa Craciun a venit in mod natural revelionul si apoi un nou an care a inceput in forta cu muta munca.

Pana la noi consemnari sa auzim de bine!

  • Share/Bookmark

Tura pe dealul Istrita

December 4th, 2009


Stiut este ca dealurile Buzaului sunt plaiuri de legenda populate din cele mai vechi timpuri, locuri ce apar in doua lumi: una reala unde colinele sunt acoperite cu pomi fructiferi, vita de vie si fanete si una ireala unde flacaii se lupta cu creaturi mitice, haiducii pandesc boierii si lupta cu potera, iar printele isi asteapta petitorii in palate de clestar.

Si cum orice legenda are un sambure de adevar nici legendele de aici nu sunt total rupte de realitate, siturile arheologice din zona o dovedesc, pentru ca aici a fost descoperit unul din cele mai mari tezaure ale tarii noastre, tezaurul de la Pietroasele (”Closca cu puii de aur”), semn ca aici au fost asezari umane inca din negurile istoriei.

Pe langa insemnatatea istorica si legendele locale, zona Istritei, caci in special la ea ma refer, are o frumusete aparte. Departe de a avea un peisaj spectaculos cu schimbari bruste de relief (sa nu uitam ca ne referim la niste dealuri), dealul Istrita incanta prin formele sale ondulate si perspectiva pe care o ofera asupra peisajului din jur.

Am vazut zona asta in toate anotimpurile, am stat la sfat cu oamenii din zona si le-am vazut obiceiurile (atat cat arata oamenilor din exterior), dar niciodata pana acum nu am trecut dealul dintr-o parte in alta. Asa ca am decis sa fac o tura din Pietroasele spre Naieni, trecand peste batrana Istrita.

Am pornit tarziu la drum, pentru ca am decis sa facem o tura de relaxare in care sa nu fortam, asa ca pe la ora zece plecam din Pietroasa Mica spre biserica de la Virf. Ziua superba cu vant ce adie usor si cer albastru ca safirul ne face sa pozam tot ce vedem in jur. Ne jucam cu setarile aparatelor si alegem subiecte dintre cele mai banale.

Nu la mult timp dupa ce pornim pe carare alegem sa parasim traseul si sa intram in padure pentru a ne murdari pe ghete si a face slalom printre copaci. Frunzele moarte ne fosnesc sub picioare, astfel pasim atenti ca nu cumva sa nimerim intr-un parau ascus sub covorul de frunze. Pozam cerul printre copaci, pozam covorul de frunze, pozam tot ce ne inconjoara.

In cele din urma iesim in cararea ce o lasasem la intrarea in padure si continuam constiinciosi catre releu. Pe drum ne intalnim cu cateva care ce trag vreascuri din padure. Salutam respectuosi si ne vedem de drum, incercand sa ajungem cat mai repede in varful dealului (unde se afla releul) pentru a ne bucura de priveliste. Odata ajunsi zarim in fata noastra o depresiune strajuita la dreapta de o creasta de calcare.

In acel perete de roca si-a sapat pustnicul Ambrozie chilia si a trait izolat de orice asezare umana, ducand un trai ascetic. Am facut un mic ocol, am ajuns pe creasta, am luat o pauza de masa dupa care  am coborat pentru a cauta chilia pustnicului. Ascunsa dupa un palc de copaci grota este sapata la o inaltime de aproximativ 4m fara cale de acces (am inteles ca in trecut ar fi fost folosita o sfoara pentru a urca).

De la chilia lui Ambrozie am pornit catre biserica de la Virf. Am ajuns acolo la asfintit. Culorile cerului capatau nuante apocaliptice, aruncand asupra dealurilor perdele aurii. Construita in apropierea unei cariere de piatra, mica bisericuta impresioneaza prin altarul sculptat dintr-o piatra si clopotnita daltuita cu pricepere in piatra de Naieni. Pentru mine nu era prima data cand vedeam biserica asa ca am ales sa haladuiesc pe dealurile din apropiere si sa ii las pe ceilalti sa vada ce era de vazut. M-am bucurat cat am putut de timpul ramas pana ce soarele avea sa apuna si am mai facut cateva poze.

[Albumul turei]

  • Share/Bookmark

Tura de toamna in Leaota

November 17th, 2009

Putine zile au mai ramas pana ce oceanul de zapada va pune iarasi stapanire peste munti toienind totul, asa ca am decis sa fac o ultima tura in toamna tarzie. Sambata ce a trecut am iesit in cele din urma din casa, luand drumul muntilor prin masivul Leaota.

Am fost o alegere de moment si trebuie sa recunosc ca nu am fost tocmai incantat initial de alegerea facuta. Pe lista mai aveam Jepii Mici si insasi Vf. Moldoveanu, dar am decis sa mergem in Leota datorita vremii schimbatoare si traseului mai putin dificil.

Am pornit de dimineata din Buzau in formatie restransa, numai patru persoane, cu o singura masina, iar la ora zece eram deja la poarta Manastirii Adormirea Maicii Domnului, echipati si pregatiti sa plecam pe traseu. Pana in acest punct am venit ghidati de GPS (mai mult sau mai putin) si de o harta a zonei.

GPS-ul si-a facut treaba constiincios pana aprope de localitatea Runcu (de unde incepe traseul) aducandu-ne prin Sinaia pe la cota 1000m pe un drum cu o priveliste superba, dar s-a zapacit la cativa kilometrii de Runcu cand ne-a pus sa o luam pe un drum fara asfalt si foarte accidentat. Ajunsi in localitate ne-am orientat rapid cu ajutorul catorva sateni si am pornit pe drumul forestier pana la manastire.

Desi gerul de toamna tarzie (aproximativ -2 grade C) pisca, am avut parte de o vreme superba cu un soare ce a vegheat asupra noastra pana la asfintit, avand astfel parte de o priveliste superba. Cu toate ca traseul incepe de la intrarea in drumul forestier (la iesirea din Runcu), noi am decis sa facem o parte din traseu, atat cat s-a putut, cu masina, pentru a ne bucura cat mai mult de splendoarea muntilor in scurta zi de toamna ce se intindea inaintea noastra.

Marcajul traseului ales este banda albastra, dar in cele mai multe cazuri acesta este inexistent. Lipsa marcajului este compensata de starea buna a drumului, acesta fiind bine delimitat si usor de observat, pana la cabana Leaota fiind freventat de carutele care fac aprovizionarea cu lemne de foc si cele necesare cabanierului.

Drumul prin padure a fost destul de istovitor, asa ca vederea cabanei a fost pentru noi o usurare. Stiam inca de la pornire ca acesta va fi primul si principalul popas pentru hrana si odihna. La vremea cand am ajuns noi fii cabanierului trageau lemne din padure si faceau pregatirile pentru oaspetii ce aveam sa-i regasim, seara, la coborare.

Situata la o altitudine de 1330m Cabana Leaota este un importatnt punct de refugiu in zona. Cu dotari dintre cele mai modeste (paturi de lemn supraietajate si doua sobe de teracota ce incalzesc cele doua camere) cabana nu se vrea a fi un punct de atractie turistica ci un refugiu pentru cei intarziati si pentru temerari. Cazarea la cabana costa in jur de 15RON/noapte si este nevoie de un telefon prealabil pentru a instiinta cabanierul, domnul Gila, deoarece acesta poate fi plecat (numarul de contact este 0730.852.668).

Dupa ce am macat, ne-am refacut puterile si am schimbat cateva vorbe cu fii cabanierului am pornit iarasi pe carare hotarati sa ajungem pana pe varful Leaota. Situat la o altitudine de 2133m, vf. Leaota troneaza peste intreg masivul fiind punctul central al mai multor trasee ce fac legatura intre Targoviste si Brasov. Asa cum aveam sa ne convingem curand, Leaota era un obiectiv greu de indeplinit, cele cateva ore de lumina si oboseala cauzata de prima tura din an pe temperaturi negative, aveau sa-si spuna repede cuvantul asa ca am decis sa ne abatem de la traseu si sa urcam pana la aproximativ 1600m altitudine undeva in partea de sud a varfului Romanescu.

Pe “galma”, asa cum am botezat-o noi, am petrecut aproximativ a jumatate de ora timp in care am facut niste poze si am mancat cate ceva. De aici puteam privi pana departe in zare si puteam admira crestele inzapezite ale varfurilor din Fagaras. Vantul ce sufla naprasnic si temperatura scazuta (estimez undeva intre -5 si -7 grade celsius) ne-au fortat sa coboram si astfel am reluat traseul de intoarcere.

La intoarcere am avut parte de o lumina excelenta asa ca am mai zabovit pentru poze. Cand ne-am intors la cabana am gasit lume multa si agitatie. Unii faceau frigarui la gratar, altii adunau lemne pentru a face focul in noaptea ce avea sa vina, iar altii pur si simplu admirau privelistea. Aici am facut un ultim popas, dupa care am pornit prin padure catre poarta manastirii unde am last masina la sosire.

Printre copacii desfrunziti zarim soarele prietenos coborand in spatele Piscului Fruntii, aruncand inspre noi ultimele raze prieteneoase si permitandu-ne o ultima poza. Ajunsi la masina dam jos echipamentul, ne tragem sufletul si o pornim catre Buzau, unde aveam sa ajungem trei ore mai tarziu.

[vezi albumul de poze]

  • Share/Bookmark

Toamna in Masivul Ciucas

October 15th, 2009

Vantul batea naprasnic fara a raspandi insa ceata groasa ce facea invizibil peisajul. Trecusem de Saua Tiglai (1745m) si ne indreptam catre varf (Vf. Ciucas 1954m). Partea stanga ne era flancata de stanci, imblanzind parca Nemirul ce sufla cu putere. Inaintam in sir indian pe poteca ingusta fiind atenti pe unde calcam. In mijlocul naturii dezlantuite gandul imi zbura la caldura unei cabane si la vinul fiert, aburind in canile de lut de prin partile locului.

Ma impiedic de o piatra pe care nu am dibuit-o nici cu betele de trecking si ma trezesc la realitate. “Micutul” nostru grup, de vre-o 15 persoane, isi croia drum prin ceata densa, pe o potecuta ingusta, fiind atenti la fiecare pas deoarece in partea dreapta isi intindea gura hulpava o prapastie de cativa metrii.

Ne-am propus, si de aceasta data, sa facem traseul circuit. Asa ca am decis sa plecam din Pasul Bratocea (1263m) si sa urcam pe dunga rosie pana in Saua Tiglai si de aici in continuare tot pe dunga rosie pana pe Varful Ciucas. Traseul de coborare taie masivul spre vest avand o diferenta de nivel de 1046m, plecarea facandu-se de pe Vf. Ciucas iar capatul traseului fiind la Cabana Babarunca (908m). La coborare vom veni pe dunga rosie pana in Saua Tiglai, iar de aici o vom lua spre vest pe cruce rosie, atenti in Poiana Tesla sa luam drumul padurii tot pe cruce rosie pana ce dam de indicatoarele ce ne trimit, unul spre Podul Teslei (845m) pe cruce rosie, iar celalalt spre Cabana Bababrunca pe dunga rosie.

Cand am terminat eu de recapitulat traseul eram deja aproape de varf, iar vantul naprasnic sufla parca mai puternic. Speram ca aici sus  vom scapa de ceata si vom putea face cateva poze, dar nu am avut noroc. Am facut poza de varf dupa care ne-am asezat intr-un loc mai ferit unde am mancat ce aveam prin rucsaci si ne-am refacut puterile.

Am pornit pe traseul de intoarcere. Imediat dupa ce am trecut de bifurcatia din Saua Tiglai si am pornit catre Turnul Goliat ceata a inceput sa se risipeasca, permitandu-ne sa vedem in jur. Ne-am oprit sa fotografiem stanca numita Turnul Goliat si am mers mai departe catre Saua Tesla (1347m). Odata ajunsi aici ceata era doar o amintire. In spate lasam Ciucasul cu creasta acoperita inca de ceturi, iar in fata vedeam padurile garbovite de greutatea toamnei.

Poposim jumatate de ora intr-o poiana pentru a ne odihni si a fotografia fiecare ce considera ca merita “luat” ca amintire. Tot aici am scos harta si am inceput sa estimam cat mai avem de mers si cat timp ne-ar trebui sa parcurgem distanta ramasa. Drumul din locul de popas catre Poiana Tesla a fost relativ scurt, iar din poiana am coborat intr-o padure de foioase ale carei culori pareau opera unui pictor.

La fiecare pas aparea cate un subiect de fotografiat: o ciuperca, o frunza ciudata, un copac incarcat cu frunze rosii si verzi, totul era magic cu peisaje decupate parca din povestile copilariei. Am facut pauze lungi prin tufisurile de pe marginea cararii incercand sa cuprind cu aparatul ceea ce vedeam cu ochi, dar m-am multumit in cele din urma cu amintirea locurilor si cateva fotografii.

Ajunsi la masini ne-am impartit in doua grupuri: unul care a pornit-o catre Buzau si altul care a mers la o pensiune pentru a se odihni. Eu am facut parte din primul grup, asa ca a trebuit sa ma resemnez si sa ma urc la volan cu gandul ca voi reveni, dar pe vara cel mai probabil deoarece am vazut masivul iarna (desi am facut un alt traseu, tura ce va face subiectul unui alt post cand voi avea timp).

[Albumul turei din Masivul Ciucas]

  • Share/Bookmark

O tura si o furtuna in Piatra Mare

September 9th, 2009

Dupa o scurta plimbare de numai doua zile in Moldova, am pornit-o catre Brasov cu destinatia Dambul Morii si de aici tura catre vf. Piatra Mare.

Previziunile meteorologice erau sumbre pentru ziua in care am plecat, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne aventuram pe munte. Avertismentul de cod galben parea total neintemeiat. De unde nori si vant puternic? Pe cer trona un soare bine “rumenit”, iar adierea usoara a vantului te imbia la mers.

Am hotarat sa facem traseul circuit. Sa pornim de la Dambul Morii si sa coboram pe la cascada Tamina prin Timisul de Sus, asa ca am last o masina la capatul drumului forestier pe unde trebuia sa coboram, iar cu cealalta am facut doua drumuri pana la locul din care porneam catre Canionul Sapte Scari.

Nu am stat prea mult pe ganduri. Ne-am echipat si am pornit la drum constienti ca va fi un traseu lung si solicitant. Padurea primitoare lasa sa treaca printre copaci razele soarelui pentru a lumina cararile umbrite. Roua de dimineata se prelinsese de pe iarba pe pietre, facandu-le astfel alunecoase. Mirosul de rasina si aerul de munte iti inundau plamanii oxigenandu-ti creierul  si facandu-te sa bubulci ochii ca sa observi frumusetile din jur.

Dupa doua ore de mers si pauze pentru fotografie am ajuns la Canionul Sapte Scari. Canionul este situat in partea central-vestica a Muntilor Piatra Mare la o altitudine medie de 980m, nu departe de Valea Timisului pe Paraul Sapte Scari afluent de stanga al Vaii Sipoaie. Canionul are o lungime de 160m si o diferenta de nivel de 58m. Prima treapta a cascadei, de jos in sus, are o inaltime de 8m, urmata de alte 6 trepte, cea mai mare avand peste 35m inaltime.

Trecerea prin canion ne-a fost incetinita de o ceata de prichindei carati in excursie de doi profesori temerari (usor inconstienti), care urcau fiecare copil cu ajutorul unui ham pentru mai multa siguranta. Ne-am asteptat linistiti randul si cand a fost momentul am urcat depasind micii excursionisti si vazandu-ne de drum.


Dupa inca aproximativ doua ore am iesit in platou si de aici la Cabana Piatra Mare unde am facut un popas pentru a manca din merindele pe care le-am carat si a bea un ceai la cabana. Cabana Piatra Mare a fost reconstruita in numeroase randuri, actuala cabana fiind ridicata in 2003 de E.K.E. Sacele. Prima Cabana Piatra Mare a fost construita de S.K.V. (Siebenburgischer Karpaten Verein - Clubul carpatin al Transilvaniei) în 1884, fiind inaugurata oficial în iulie 1885. Aceasta fost distrusa de un incendiu în 1908.  In 1910 se ridica a doua cabana de catre E.K.E. (Erdelyreszi Karpat Egyesulet - Clubul carpatin al Transilvaniei), aceasta impartasind aceeasi soarta, disparand intr-un incendiu in 1916. Patru ani mai tarziu cabana este refacuta de catre Societatea turistica din Brasov (B.T.E. - Brasoi Turista Egyesulet, infiintata in 1927 si avand drept scop sustinerea turismului in masivul Piatra Mare). In 1991 cabana este mistuita de un incendiu.

Dupa ceaiul de plante cu care ne-am rasfatat la cabana am pornit catre va. Drumul de la cabana pana pe varf dureaza aproximativ a jumatate de ora, dar peisajele spectaculoase te tin din drum pentru a le admira. Cand am ajuns pe creasta am observat norii negrii ce se adunau din toate directiile, intr-adevar se pregatea de cod galben.

Am facut poza de grup pe varf dupa care, in timp ce eu si un alt coleg am zabovit pentru inca vre-o cateva poze, restul grupului a pornit in graba catre padure urmand sa-i ajungem si noi din urma. Exact la intrare in padure a inceput ruperea de nori. Ne-am echipat de ploaie in graba si am pornit la drum iarasi.

In vazduh rasunau tunete asurzitoare, iar cerul plumburiu era luminat din cand in cand de fulgere puternice. In scurt timp traseul a devenit un rau de mocirla facand foarte grea deplasarea. Pe alocuri pietrele ude solicitau atentie sporita, orice pas gresit putand insemna o glezna luxata. Desi ne inchisesem telefoanele si pusesem la adapost orice metal care putea atrage trasnetul inca ne mai faceam griji in privinta acestuia.

Ne deplasam in sir indian cand, la numai 5-6 m in fata noastra, un copac a fost trasnit cazand din el o creanga, iar un arc electric “rupt” din fulger a lovit pamantul la 3 m in fata noastra. Cu totii am tras o sperietura pe cinste, am grabit pasul si am inceput sa evitam locurile descoperite mergand cat mai mult posibil pe la umbra copacilor, multumind lui Dumnezeu ca furtuna nu ne-a prins pe creasta. Era pentru prima data in viata cand vedeam asa ceva in realitate, eram speriat si uimit in acelasi timp.

Cu cat am coborat mai mult cu atat furtuna ramanea in urma, iar tunetele se auzeau in departare, asta linistindu-ne putin dar nu in totalitate. Ajunsi la masini am rasuflat usurati ca am trecut pe langa o tragedie, drumul pana la Buzau permitandu-ne sa ne calmam in totalitate.

[vezi albumul turei]

Pana la realizarea acestui articol am facut acest slide:

  • Share/Bookmark