Cu tot programul incarcat din ultima vreme am gasit, in cele din urma, o zi sa merg la munte. Pana in ultimul moment stiam ca trebuie sa lucrez sambata, dar “s-a schimbat modificarea” si a trebuit sa fiu la birou duminica asa ca am profitat din plin si am dat sfoara in tara ca se merge la munte.
Lumea ocupata, fiecare cu probleme urgente si treburi de facut asa ca din lista lunga de invitati am ramas numai cu Mihai (lucru bun pentru ca imi plac turele cu putini oameni). Si pentru ca am ramas numai noi stabilim rapid unde mergem si ce avem de facut pentru dimineata urmatoare. Alegem zona Diham pentru traseele usoare si cantitatea insemnata de zapada.
Zis si facut! Ma trezesc sambata dimineata la cinci si imi fac in graba bagajul, fierb un litru de ceai si ma pun pe drum. Trec pe la Mihai il imbarc si pe el, apoi o pornim catre Busteni. Nici nu iesim bine din Buzau ca se pune pe ninsoare intro zona unde nu ai vrea sa se aseze prea multa cand stii ca trebuie sa te intorci tot pe acolo (DN1 Buzau-Ploiesti).
Tot drumul am fost insotiti de o excorta de fulgi, cand mai mari cand mai mici, care zburdau jucausi in jurul masinii. Cu toate astea drumul a fost fara probleme, traficul intens si utilajele de dezapezire topind imediat zapada depusa.
Am ajuns la Gura Diham pe la ora noua fara ceva, ora la care termometrul din bordul masinii indica -15 grade C. Ne punem repede pe echipat si intram in traseu. Zapada afanata pe alocuri si porcul mancat de la ultima tura si pana acum incep repede sa-si spuna cuvantul. Desi traseul nu este deloc unul greu, in prima ora a scos untul din noi.
Parcurgm o buna parte din traseu si hotaram sa facem o pauza de masa (nu ca am fi mers extraordinar de mult, dar efortul depus si faptul ca nu mancasem de dimineata ne-a lasat fara energie). Scoatem merindele, curatam de zapada un bustean si ne punem pe mancat. Ce sa vrei mai mult de la viata? Aer curat de munte, ger numai cat sa piste din tine (asta sa simti ca traiesti), merinde mesterite pe langa casa si o gura de tuica racita la gheata ca sa-ti puna sangele in miscare (cand spun o gura chiar sa fie o gura ca altfel o sa te gaseasca salvamontul la primavara).
Mancam, filosofam putin pe teme alese si ne punem pe mers iarasi. Nu dupa mult timp ajungem la cabana Diham. Aici lume multa, galagie ca in gara de nord si mese ocupate. N-aveai unde sa bei un ceai, asa ca bem unul din rezerva proprie si pornim catre Poiana Izvoarelor.
Intre cele doua cabane trecem prin tunelul brazilor incarcati de zapada, trecem printr-o scurta portiune de platou si apoi ajungem la destinatie. La Poiana Izvoarelor loc cat cuprinde. Aici ne rasfatam. Incepem strategic cu cafeaua la care visasem de dimineata, continuam cu o portie de cartofi prajiti asortati cu un snitel de pui si incheiem cu un ceai din acela bun de iti bucura sufletul.
Si cum calatorului ii sta bine cu drumul ne punem in miscare, nu mai inainte de a face cateva poze in zona. Pe drum ne abatem sa vedem urme de animale prin zapada (erau multe urme de mistret, cateva de vulpe si alte cateva urme de nu le recunosc), sa cautam niste iasca prin copaci (dar nu am gasit din aia buna) si evident sa facem poze.
Pe la ora patru dupa amiaza ne-am intors la masina si am pornit catre casa, obositi si relaxati in acelasi timp. Pe la sapte eram in Buzau drumul fiind curat si fara probleme, asa cum ne asteptam.
De la intoarcere si pana acum ma lupt cu o tentativa de guturai, dobandit probabil de la apa inghetata si zapaba consumata pe munte (mi-a inghetat apa in rucsac si a trebuit sa beau ce am putut topi in termos).
Traseu: Gura Diham - Cabana Diham (Triunghi Albastru); Cabana Diham - Poiana Izvoarelor - Gura Diham (Punct Rosu + Cruce Albastra + Dunga Rosie); [Descarca harta]
Vantul batea naprasnic fara a raspandi insa ceata groasa ce facea invizibil peisajul. Trecusem de Saua Tiglai (1745m) si ne indreptam catre varf (Vf. Ciucas 1954m). Partea stanga ne era flancata de stanci, imblanzind parca 
Am pornit pe traseul de intoarcere. Imediat dupa ce am trecut de bifurcatia din Saua Tiglai si am pornit catre Turnul Goliat ceata a inceput sa se risipeasca, permitandu-ne sa vedem in jur. Ne-am oprit sa fotografiem stanca numita Turnul Goliat si am mers mai departe catre Saua Tesla (1347m). Odata ajunsi aici ceata era doar o amintire. In spate lasam Ciucasul cu creasta acoperita inca de ceturi, iar in fata vedeam padurile garbovite de greutatea toamnei.
Poposim jumatate de ora intr-o poiana pentru a ne odihni si a fotografia fiecare ce considera ca merita “luat” ca amintire. Tot aici am scos harta si am inceput sa estimam cat mai avem de mers si cat timp ne-ar trebui sa parcurgem distanta ramasa. Drumul din locul de popas catre Poiana Tesla a fost relativ scurt, iar din poiana am coborat intr-o padure de foioase ale carei culori pareau opera unui pictor.
La fiecare pas aparea cate un subiect de fotografiat: o ciuperca, o frunza ciudata, un copac incarcat cu frunze rosii si verzi, totul era magic cu peisaje decupate parca din povestile copilariei. Am facut pauze lungi prin tufisurile de pe marginea cararii incercand sa cuprind cu aparatul ceea ce vedeam cu ochi, dar m-am multumit in cele din urma cu amintirea locurilor si cateva fotografii.
