Din Vama Buzaului spre Ciucas – mai mult cu gandul

Canicula mare de cateva zile, iar noptile un calvar caci nu puteam dormi nici cum. Cu ultima doza de optimism ma adun si zic: e cazul sa profit de vreme si sa fac o tura pana pe Ciucas, poate acum reusesc sa-l vad fara sa fie invelit in ceata sau maturat de furtuna.

Zis si facut, dau repede zvon si din cati am invitat raman numai eu, Cristina si Mihai, bucurosi nevoie mare ca mergem la munte. In punctul asta avem de ales un traseu si ne decidem sa urcam pe Ciucas din Vama Buzaului caci nu mai incercasem asta pana acum. Caut prin colectia de harti, iau una cat mai detaliata, merg pe forumuri si bloguri gasesc o descriere de traseu si pe aici ti-e drumul.

Hotaram sa plecam din Buzau cat mai de dimineata deoarece mai toate descrierile traseului il estimau pe la sase ore de mers asa ca aveam un total de doisprezece ore dus-intors pentru ca planificasem ca totul sa se intample intr-o zi. Ajungem pe la opt si putin la destinatie dupa ce trecem printr-o ceata groasa ca laptele la intrarea in Covasna dinspre Buzau (daca nu vedeam nu credeam ca se poate asa ceva pe canicula aia).

Gasim marcajul cruce albastra inca de pe strada, trecut pe stalpii de telefon si il urmam pana ce se termina asfaltul si incepe un drum de caruta. La un moment dat marcajul se termina brusc si suntem nevoiti sa parasim masina pentru a cauta indicii in padurea ce strajuia drumul. Dupa aproximativ jumatate de ora de cautare ne intoarcem fara speranta si oprim un localnic pentru lamuriri.

Ii spunem omului oful nostru iar el ne explica cum ca nu ar fi asta traseul ci trebuie sa ne intoarcem in sat pana la magazin (este vorba de ultimul magazin pe stanga) si de acolo sa urmam drumul ce se bifurca dupa aproape un km catre cascada Urlatoarea respectiv catre pastravarie.


Piatra Mitocului

Facem cale intoarsa si urmam instructiunile omului, intr-adevar si acel drum este marcat cu cruce albastra. Luam drumul pana la pastravarie lasand in urma intresectia cu drumul catre cascada si in apropierea pastravariei parasim masina si pornim la picior. Mergem cam doua sute de metrii pana la pastravariei si pierdem iarasi marcajul. Cerem instructiunisi aflam ca drumul catre Ciucas incepe cu un urcus domol pe pajistea din partea stanga a pastravariei, dar sa nu va asteptati la marcaj.

Ne deplasam cu un ochi pe teren si cu unul pe indicatiile scoase de pe internet. Omul dupa ale carui insemnari ne ghidam zice sa urmam drumul de caruta ce traverseaza in diagonala pajistea pana ce ajungem la liziera padurii de molid, numai ca in realitatea sunt doua drumuri de caruta unul care traverseaza pajistea si altul care merge pe langa liziera de molizi.


…prin departare pe acolo trebuia sa ajungem

Alegem varianta cu padurea de molid si urmam drumul ce ne duce pentru o scurta bucata prin padure unde urmele de caruta se inmultesc si nimic nu mai are logica. De aici alegem sa facem un urcus spre stanga in speranta ca vom iesi in drumul ce traversa pajistea. Asa si facem, asa si este. Nu dupa mult timp de mers pe drumul nou intersectat dam peste o stana (cu caini cu tot). Tristete si bucurie: cainii de la stana amusinau la picioarele noastre dar ne si bucuram ca aveam pe cine sa intrebam de traseu, apoi daca nici ciobanii nu mai stiu atunci nimeni nu stie.


varfurile Tataru si Tatarutul cei pe care i-am vizitat deunazi

Le spunem oamenilor ce urmarim iar ei ne indica un drum ce se vedea clar ca lumina zilei cum serpuia prin padure catre Ciucas, numai ca aveam doua probleme: ciobanii ziceau ca nu-i nici mama de marcaj pe acolo (si asa este), iar apoi pana la drumul acela mai aveam de orbecait cativa km bazati numai pe indicatiile lor, busola si harta. Oamenii ne spun ca mai aveam de mers ceva pana ce dam de o piatra mare (Piatra Mitocului) iar de acolo ne lasam in dreapta pana la o cabana (numai ca la fata locului nu era de lasat ci era de urcat iar drumul acela parea sa se indeparteze de cel pe care aveam noi treaba).


Catina, scorusul de munte – corectura facuta de Marius Colac catina ii asta (pentru baietii cu bushcraft-ul)

Dam inainte cu tupeu si ajungem dupa ceva zeci de minute la Piatra Mitocului unde aveam de gand sa facem o pauza pentru ceva mancare si putina umbra ca ne obosise soarele si ne storsese de puteri umblatul aiurea in cautarea traseului. Mihai si Cristina aleg sa se odihneasca in timp ce eu merg sa fac cateva poze si o scurta recunoastre. Cu traseul am cam spus cum sta treaba, dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut in plina canicula doi nori de furtuna ce se apropiau cu repeziciune unul de altul.


plaiurile domoale si fertile din Vama Buzaului

Dupa ce terminam de mancat ne dam seama ca nu mai sunt sanse sa terminam tura, in special datorita furtunii ce statea sa inceapa si decidem sa facem cale intoarsa. Nici nu coboram noi bina ca Ciucasul era deja negru de furiei, iar locurile prin care haladuisem erau udate si fulgerate de furtuna.


cascada Urlatoarea

Ca sa nu fie o zi stricata in totalitate mergem pe la cascada si pe la rezervatia de zimbrii (mai trecusem pe acolo dar nu strica sa le mai vezi odata), facem niste poze si ne relaxam, dar si de aici ne goneste ploaia in scurt timp. Si tot cu ploaia in spate venim pana ce trecem de Nehoiu in jos catre plaiurile Buzaului.


zimbru din rezervatia de la Vama Buzaului

Acum nu ca ma oftic, dar nici ca mai calc pe Ciucas pana nu merg sa ma spovedesc (a fost ideea lui Mihai) poate asa ne-o lasa si pe noi al de sus se vedem ceva pe acolo.

Plimbare prin Muntii Siriu – plaiuri de legenda

Intre raurile Buzau, Siriu si Crasna se gaseste Masivul Siriu cu cele doua varfuri Malaia (1663m) si Bocarnea (1657m). Acesta a fost campul nostru de “joaca” un week end prelungit de vineri pana duminica.

In prima zi am urmat traseul ce urca pe Valea Neagra, pe langa Izvorul Negru, trece prin Dosul Muntelui si mai apoi prin Saua Poarta Vanturilor, pentru a ajunge la Lacul Vulturilor.


Varful Bocarnea

Lacul Vulturilor (sau Lacul fara Fund) este situat in Muntii Siriu pe partea estica a versantului Malaia la aproximativ 1420m altitudine. Lacul de origine preglaciara, este unul din putinele lacuri de acest gen ramase. Cele doua denumiri ale lacului provin din doua legende diferite.


Lacul Vulturilor

Numele de Lacul Vulturilor vine de la legenda conform careia aici, primavara, vulturii isi invata puii sa zboare (legenda a fost consemnata de Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”), iar denumirea de Lacul fara Fund vine de la legenda conform careia un cioban din partile locului si-a parasit aici turma, si-a aruncat bata in apelel lacului si a pornit la drum prin lume. Ajuns la Dunare, dupa un an de peregrinari, ciobanul isi regaseste bata si mistuit de dorul mioarelor sale si de dorul plaiurilor natale decide sa se intoarca.


Lacul Sec

Lacul este cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala fiind alimentat din ploi, topirea zapezilor si izvoarele de la baza poalelor de grohotis. Are o suprafata aproximativa de 10.000 mp si o adancime aproximativa de 3m (informatii aflate de la unul din tovarasii mei de drum, om de munte cu vasta pregatire de specialitate).

A doua zi ne-am trezit de dimineata pentru a avea timp sa ne bucuram de drumul ce se intindea in fata noastra. Ne-am propus sa mergem pana la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem in Poarta Vanturilor si de aici sa urmam traseul ce parcurge carari si locuri de legenda. Dupa iesirea din desisul padurii traseul te poarta peste varfurile Tatarut (1411m) si Tatarul Mare (1412m) precum si peste culmile cu acelasi nume.

Toponimia locului scoate in evidenta amalgamul istoric si diversitatea natiilor ce au calcat meleagurile acestea ca o memorabila cronica ce vine sa evidentieze legatura dintre locuri si faptele ce s-au intamplat aici. Varfurile si culmile Tatarut si Tatarul Mare au fost astfel denumite dupa navalirile succesive ale hoardelor tatare in zona.

Drumul pe care l-am parcurs de la iesirea din padure si pana la Tabla Butii a fost supranumit in Primul Razboi Mondial “drumul tunurilor”, deoarece pe aici artileria romana a dus lupte grele in incercarea de a apara granita de atunci a tarii.

La vremea cand am ajuns aproape de Tabla Butii, Ciucasul pe care il aveam in dreapta noastra isi pusese deja “caciula” de nori si vreme prevestea o posibila furtuna. Am grabit putin pasul pentru a ne incadra in timp si am ajuns destul de repede in fata cimitirului.

Tabla Butii si cimitirul eroilor

Localizare

Tabla Butii reprezinta un pas (trecatoare montana) situat la altitudinea de 1340m in Carpatii de Curbura. Pe aceste meleaguri se facea in trecut legatura intre Muntenia (situata la Sud de arcul Carpatic) si Transilvania (la vest prin prin Tara Barsei).

Odata cu construirea drumului prin pasul Bratocea si mai apoi al celui pe valea Siriului, trecatoarea din Tabla Butii isi pierde importanta strategica si economica.Accesul in zona se face atat din Prahova urmand traseele turistice marcate cat si din Covasna si Buzau, la fel pe trasee marcate.

Scurt istoric

Conform descoperirilor arheologice, zona a fost locuita inca din Epoca Bronzului, continuand cu perioada cuceririi romane, acestia din urma stabilind o ruta comerciala strajuita de puncte de control si fortificatii menite sa apere drumul.

Mai tarziu (intre anii 1222-1241 AD), la ordinul regelui maghir Andrei al II-lea, a fost construita la Slon (in apropierea actualului Cimitir al Eroilor) o cetate de catre cavalerii calugari ai ordinului teutonic, cavaleri ce aveau domenii in Tara Barzei si traiau sub ocrotirea regelui maghiar.

In urma ostilitatilor din Primul Razboi Mondial (1916-1918 AD), la Tabla Butii a fost ridicat un cimitir comun in care au fost adunate atat trupurile ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta cat si cele ale inamicilor.

Osemintele ostasilor aduntai in Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii provin, in special, din bataliile date in perioada octombrie-noiembrie 1916, cand Generalul Averescu comandantul Armatei a II-a romane trimite in prima linie a frontului Divizia a-6-a pentru a apara Trecatoarea Buzaului si Tabla Butii, puncte strategice in oprirea unei ofensive inamice catre capitala.


Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii

De cealalta parte a frontului pe 15 octombrie 1916 intra in lupta Divizia a-89-a germana comandata de generalul Von Below. Dupa mai multe lupte violente date in perioada 15-28 octombrie 1916, cu schimbari de situatie si pierderi enorme de o parte si de alta a combatantilor, romanii se retrag pe partea dreapta a Siriului Mare, iar germanii ocupa Muntele Siriu.

Pe data de 2 noiembrie 1916 urmeaza o ultima ofensiva a armatelor romane dealungul trecatorilor, ofensiva in urma careia ambele armate au suferit iar pierderi enorme de vieti omenesti. In urma acestei ultime actiuni cele doua tabere combatante decid sa-si retraga regimentele din zona pentru reorganizarea unei noi lovituri strategice in alt punct nevralgic.


Ruinele Cetatii de la Slon

Odata cu terminarea razboiului, eroii cazuti la Tabla Butii au parte de onororule meritate, osemintele lor fiind stranse intr-un cimitir comun, ingradit si ingrijit de locuitorii satelor din zona. Ca zi de comemorare, organele civile si cele militare au ales ziua de 6 august (sarbatoraea “Schimbarea la Fata”), acest eveniment avand loc si astazi, dupa o perioada de pauza in timpul regimului comunist.

La vremea cand am vizitat noi cimitirul, acesta era perfect ingrijit in ciuda distantei considerabile ce trebuie strabatuta pana in cea mai apropiata asezare umana (com. Cerasu in administrarea teritoriala a careia se afla).

Toponime

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Dupa ce am aprins o lumanare in memoria ostasilor inmormantati acolo am facut cale intoarsa catre locul de campare din seara precedenta, la intoarcere grabind pasul pentru a evita sa ratacim marcajul in desisul padurii pe timp de noapte, marcaj destul de prost realizat.

Seara am servit o fasole din conserva incalzita la ceaun si ne-am omenit cu o bere si-un coniac pentru a ne reface fortele. Dupa un somn bine-meritat ne-am trezit in dimineata celei de a treia zile cu regretul ca trebuie sa coboram de pe munte dar si cu bucuria ca vom parcurge traseul ce urma.

Am facut cale intoarsa catre “civilizatie” pe traseul ce coboara in Valea Bradului (ATENTIE! Acest traseu nu este marcat si nici nu este recomandata abordarea lui fara ghid de specialitate si echipament adecvat).

Traseul ocoleste Varful Bocarna si trece prin Coltii Bocarnei si mai apoi Coltii Balei. O mare parte a traseului se parcurge pe un teren accidentat si pe marginea unor vai adanci. Imediat ce am trecut de portiunile de teren accidentat s-au rupt norii si am fost udati cu ploaia ce ne tot evitase in zilele trecute. Din ploaie simpla s-a transformat in scurt timp in grindina si a tinut asa aproape patruzeci de minute timp in care am stat ascunsi in desisul padurii.

Imediat ce vremea a permis am inceput coborarea trecand pe langa stanile dispuse pe Valea Braduluim, am facut un ultim popas pentru a manca ce mai aveam prin rucsac si apoi am coborat pe un drum de care brazdat de suvoaiele ce curgeau de pe versanti.


Sfinxul din Siriu

Dupa inca aproximativ o ora de la pauza de masa eram la locul in care lasasem masina cu trei zile in urma. Ne-am curatat rapid echipamentul plin de noroi si am pornit in graba la drum deoarece ploaia care cobora de pe munte (de aceasta data de pe Penteleu), promitea sa ne mai bage la murat o tura.

La padure prin Monteoru

Cum duminica am ramas singur si eu si Mihai (fetele noastre muncesc iar noi lenevim :) ), am decis sa facem o ieseala prin padurile din Monteoru ca sa mai lingurim una alta, sa poza o vietate si, in general sa ne relaxam. Zis si facut, am pus cele necesare in masina (cateva unelte, o pelerina ca se anunta vreme ploioasa, o conserva si o supa instant), apoi am pornit catre Monteoru pana unde facem in medie cam jumatate de ora.


broscuta cafenie

Am ajuns, am parcat si am pornit pe cararile batatorite de ATV-isti (sa le dea Dumnezeu sanatate si pene la fiecare 10m) prin padurea de pe dealul Monteoru. Vremea capriciosa alungase grataragii cu care ne invatasem la intrare si totul parea de acolo: ceva mocirla, gaze viu colorate, broscute, ciripit de paserele, ce sa mai discutam, mama natura la ea acasa.


familia de fluturasi veseli


melcul gras :)


melcul sinucigas (vezi ciuperca otravitoare)


o radasca plimbareata

Ne-am oprit de multe ori sa pozam in stanga si in drepta pentru ca, in padure, ai ce vedea daca te uiti unde trebuie. Cararile facute de plimbaretii motorizati si batatorite de oamenii locului cu vitele lor, ne-au purtat pasii pana departe in padure, cand am decis sa parasim drumul pentru a ne afunda in desisul copacilor in cautare de loc linistit in care sa campam, poate-poate o sa vedem vre-o salbaticiune din alea de misuna pe aici din abundenta.

Cum ne-am oprit am si inceput sa gandim cu burtile, asa ca prima scoasa din geanta a fost spirtiera pe care am facut-o acum o saptamana si pe care trebuie sa o inbunatatesc dupa cum am vazut, cu ajutorul careia am fiert apa pentru supa. Dupa o cana de supa calda vedeam lumea altfel, asa ca am inceput sa mesterim care la ce avea de facut: Mihai la lingura inceputa la tura din Panatau, iar eu la o spatula ca nu aveam asa ceva si am zis sa fac una sa vedem ce iese.

Mesterim noi ce mesterim, dar ochii si urechile ne sunt atente ca poate din desisul padurii sare o ciuta, un mistret sau alt animalut care sa merite a fi pozat. Ba din cand in cand, eu fac pauze si arunc o privire cu binoclul in poienile apropiate sa vad daca in pauzele cand soarele iese din nori nu cumva vine ceva vietate la “plaja”.

Vremea isi vedea de ale ei si plimba norii pe cer storcand din cand in cand cate unul in capul nostru. Nu am avut parte de ploiae in adevaratul sens al cuvantului ci numai de “dusuri” repezi ce ajungeau la noi cu greu prin coronamentul des al copacilor. Cand s-a hotarat vremea sa ne dea pace ne-am pus pe aprins focul cu amnarul in conditii de umezeala. Mihai a folosit coaja de mesteacan (culeasa intr-o tura anterioara) pentru aprins, iar eu m-am jucat cu niste “feather sticks” si coaja de pe copacii din zona. Amandoi am avut succes si asa ca am unit focurile si am facut unul mai mare sa ne incalzim cate o conserva.


mmm! ca bine arata


genta militara cumparata de la Marius

Cu burtile pline (de data asta pe termen lung pentru ca nu mai vorbim de o supa) am mai zabovit locului mesterind ceva vreme apoi am decis sa ne ducem si mai adanc in padure sa luam niste urme de animale poate avem noroc. Nu departe de locul unde campasem am gasit o carare ce urca dealul si nu dupa multi pasi am inteles ca eram pe urmele unei ursoaice cu pui. Gramezile de urme se intretaiau haotic semn ca puii roisera in jurul mamei zbenguindu-se sub privirile atente ale acesteia. Am tinut urmele pana in creasta dealului de unde incepeau hatisuri, iar acolo ne-am oprit pentru ca nu-i un lucru inteligent sa iei ursul prin surprindere in tufis mai ales daca-i vorba de femela cu pui.


hatisul din padure


drumul de intoarcere

Am facut carare intoarsa catre poteca de motorizati (a se citi ATV-isti) si de aici catre locul unde am lasat masina la intrarea in padure. Incarcati cu energie am pornit mai apoi catre case pregatiti pentru saptamana ce avea sa urmeze.

Cum a fost la Workshop Bushcraft Romania

In ciuda conditiilor meteo nefavorabile ne-am adunat la locul stabilit opt persoane: Silviu, Alex, Marius, Mihai, Cristi, N/A, Bogdan si subsemnatul. Sambata dimineata la ora 10 eram deja in Panatau la locul de intalnire iar aproape de ora 11 intram in traseu pentru a merge catre locul de campare.

Drumul a fost anevoios in special datorita ploilor abundente cazute in ultima vreme si implicit noroiului. Pe la ora unu am ajuns la punctul in care hotarasem sa campam si am trecut la desfacerea bagajului si montarea, dupa caz, a cortului sau a hamacului. A urmat aprinderea unui foc folosind amnarul si mai apoi o bine meritata masa (imi era dor de conserva de fasole cu carnati:) ).

Dupa ce ne-am potolit burtile o parte au plecat sa aduca apa dintr-un catun apropiat, iar restul am ramas sa intretinem focul si sa adunam lemne pentru seara ce urma.

Cu toate ca nu a fost un workshop in adevaratul sens al cuvantului, am invatat multe chestii de la ceilalti impatimiti ai bushcraftului. De la Marius am invatat plante medicinale, cimbrisor si sunatoare, pe care le-am folosit mai apoi pentru ceaiuri sau condimentarea mancarurilor, de la Alex am invatat tehnici de ascutire a toporului si noduri, de la Silviu am invatat ca se poate sa cari dupa tine hrana usor de preparat si usor de transportat. Cu totii au avut cate ceva de aratat fie ca este vorba de un skill, un cutit sau un obiect specific activitatilor outdoor.

Seara am stat langa foc la o poveste, iar mai apoi cand s-a inoptat am mers cu Marius pe platou in speranta ca vom vedea niste animale salbatice (zona fiind abundenta in fauna salbatica). La intoarcere am facut cate un ceai si am continuat sa palavragim pana ce oboseala ne-a trimis la somn. Inainte de a ne retrage fiecare pe la adapostul lui am urcat mancarea intr-un copac la distanta de tabara pentru a nu da idei ursuletilor din zona.

A doua zi am incercat sa facem focul prin frecare sub indrumarea lui Alex (el mai facuse asta si avusese succes), dar nu ne-a iesit in principal datorita umezelii din zona si a lemnului de esenta moale. Mai apoi am trecut la cioplirea unor linguri, fiecare dupa putere si necesitati.

In cea de a doua zi ni s-a alaturat si Dan impreuna cu familia sa (sotia Magda si strumful Sebastian de numai 9 luni). Dan a venit cu un arsenal impresionant de cutite din care cel mai mult a atras atentia un kukri “de o tona”. Tot la Dan am vazut o cana din lemn de mesteacan destul de frumos lucrata.

Din pacate timpul frumos petrecut in companiia oamenilor cu pasiuni comune s-a apropiat repede de sfarsit asa ca am fost obligati sa coboram duminica spre seara pentru a ne intoarce fiecare la casele noastre. Inainte de a parasi Panataul am stat la o bere in curtea frumos ingrijita a lui Marius, iar mai apoi am trecut pe la fratele lui Florin de la care am primit cadou un corn de cerb (multumesc si pe aceasta cale).

Mai jos este filmul oficial al intalnirii, film realizat de Alex:

Mai jos poti vedea albumul intalnirii cu pozele realizate de mine, pentru alte pareri vezi si blogurile celorlalti participanti:

N/A este denumirea unuia din participanti, care a dorit sa-si traiasca restul vietii in anonimat, iar noi i-am respectat decizia :)

Plimbare prin Bucegi: Diham – Malaiesti – Poiana Izvoarelor

Muntii Bucegi sunt neasemuiti prin frumusetea lor si orice tura aici se transforma usor intr-o tura de neuitat. Duminica dimineata am pornit catre Busteni cu intentia de a urca prin Diham catre Cabana Malaiesti. Cand spun ca am pornit dimineata asta inseamna ca am plecat pe la sase, in conditiile in care, noaptea respectiva, dormisem numai doua ore.

Cu o jumatate de ora peste ora opt am intrat in traseu si am mers destul de repede pentru a ajunge la Diham, stiind ca de aici incepe adevarata tura.

Pe la Diham nu mai fusesem din iarna, dar muntele are cate o fata pentru fiecare anotimp, iar drumetului ii este usor sa ramana uimit de splendoare sa. Am poposit la Cabana Diham numai cat sa ne racorim cu o bere si sa relaxam picioarele pentru urcusul ce avea sa urmeze, iar apoi am urmat traseul cruce albastra catre Cabana Malaiesti.

Drumul intre cele doua cabane serpuieste aproape in intregime prin padure, iesind cand si cand in luminisuri de unde poti admira salbaticia Bucegilor desenata de vai abrupte si varfuri golase. Oprim des in aceste luminisuri pentru a face poze si a ne bucura de frumusetea si energia muntelui.

Soarele sta pe cer nemilos, iar umiditatea in padure devine greu de suportat, aerul incarcat este greu de respirat, iar nevoia de oxigen este cu atat mai mare cu cat efortul depus solicita intreg organismul.

Ne hidratam pentru a suplini apa pierduta prin traspiratie, este o zi torida chiar si in varf de munte. Norocul meu ca este perioada mugurilor de conifere, deoarece o parte din bidonul de apa s-a varsat datorita capacului. Din loc in loc opresc si culeg muguri cu gust acrisor, bogati in vitamina C si destul de buni pentru a hidrata organismul. Ca bonus se gaseste destula papadie prin locurile astea, iar radacina acesteia este destul de gustoasa si bogata in carbohidrati, asa ca ma infrupt cu nesat.

Pe la ora doua dupa pranz suntem la Cabana Malaiesti. Situata la 1720m in Muntii Bucegi, cabana ofera atat hrana cat si adapost pentru turistul aflat in trecere.

Cabana Malaiesti, una dintre cele mai vechi din Carpatii romanesti, a avut o istorie destul de zbuciumata.

Cabana Malaiesti pe la 1900

A fost ridicata in 1882 (prima cabana din Bucegi) de catre SKV (Siebenburgische Karpaten Verein) in poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1570 de metri (mai jos de zona ce se numeste „La Blide”). inceputa la 7 mai 1882, constructia este inaugurata la 29 iulie. Din pacate, adapostul de lemn nu a rezistat prea mult, arzand in anul 1897.

Casa Malaiesti, in 1924 la inaugurare

La 24 august 1898 este inaugurata o noua cabana, odata cu Drumul lui Deubel, refacut in aceasta perioada.

in anul 1923, o cumplita avalansa, pornita dn jgheaburile Bucsoiului, avea sa distruga cabana. N-a mai fost reconstruita pe acelasi amplasament. Resturile adapostului au fost carate sus, in golul alpin, fiind folosite la ridicarea unei alte cabane. in anul 1924, aceeasi asociatie turistica a ridicat Casa Malaiesti, pe noul amplasament, la o altitudine de 1720 de metri, la adapostul Padinei Crucii. A fost marita in anii 1938-1939, iar in 1967 a fost modernizata.

in anii ei de varf cabana avea aproximativ 100 de locuri vara si 50 de locuri iarna, in camere cu priciuri.

in fiecare an se tinea aici festivalul folk „Floare de Colt”, iar la 1 mai se desfasura renumitul concurs de ski din Valea Malaiesti.

Din pacate, in martie 1998, un incendiu a ars constructia, ramanand in picioare doar cladirea Refugiului Salvamont, construit de curand. Se pare ca totul ar fi pornit de la unul din hornurile cabanei, in care s-a aprins cenusa. Cu ce sa o stingi!? Pana au ajuns ajutoarele sus, nu mai ramasese nimic. Doar amintirile si un cantec vechi: „Daca vii din orice parte / La Rasnov sa te opresti / Vei afla in scurta vreme / De cabana Malaiesti”. in urmatorii ani, Refugiul Salvamont va constitui singurul adapost pentru turisti. Apoi s-a construit o noua cabana. Mai greu, caci in anii acestia orice adapost montan se construieste mai greu.

in 2007 s-a dat in functiune noua cabana. Mai intai o mica anexa (2006), apoi si cladirea cea mare.

Nici bine nu s-a refacut cabana, ca in primavara lui 2007 (23 martie), o puternica furtuna care a lasat 50 cm de zapada grea in Valea Malaiesti, a distrus acoperisul neconsolidat al adapostului. Se pare ca acesta a fost distrus de suflul unei avalanse ce a coborat de pe Bucsoiu, in suvoiul Caprelor. De altfel si toata zona de „La Blide” a fost si ea maturata de avalanse grele ce au rupt trunchiuri de copaci. A fost una din cele mai mari avalanse din ultimii 50 de ani.
Sursa Wikipedia

Dupa o masa si o bere la cabana am pornit pe traseul de intoarcere, traseu ce leaga Cabana Malaiesti de Cabana Poiana Izvoarelor (marcaj triungi rosu). Traseul este INTERZIS pe timp de iarna datorita dificultatii si in special trecatorilor ce se deterioreaza anual.

Inainte sa pornim ne refacem provizia de apa si ne racorim la paraul din fata cabanei, unde ne bucuram de apa rece si curata izvorata din inima muntilor.

Face popasuri dese pentru fotografie, frumusetea peisajului fiind data de faptul ca traseul este flancat in partea dreapta de Masivul Bucsoiu Mic (2492m) si Masivul Moraru (Coltii Morarului ).

In scurta vreme caldura torida se trasforma rapid intr-o furtuna ce incepe sa invarta amenintator nori si tunete, cu toate astea zapuseala din aer ramane, iar norii sunt numai o amenintare fara sa ploua insa.

Pe la ora sase spre seara suntem la Poiana Izvoarelor unde facem un ultim popas, dar fara a mai vizita cabana (facusem asta in tura din iarna). Pornim apoi pe poteca binecunoscuta catre Gura Diham iar de aici ne luam ramas bun de la Bucegi pornid catre casa incarcati cu energie si amintiri frumoase.

Pentru mai multe fotografii vezi albumul acestei ture!

SEO monitor Director web Cazare